Asociatia Britanica pentru Nutritie Aplicata si Terapie Nutritionala (BANT) impartaseste 10 trucuri pentru a slabi fara cure sau diete. Europenii se ingrasa, in medie, cu un kilogram in perioada sarbatorilor, asa ca, cel mai probabil, multi vor incepe anul nou incercand sa slabeasca. Huffington Post a publicat 10 sfaturi pentru pierdere in greutate, fara diete, fara detoxifiere, fara restrictii calorice.
1. Renuntati la numaratul caloriilor
Bazati-va pe ce va cere corpul, in loc sa numarati caloriile, spun expertii de la British Association for Applied Nutrition and Nutritional Therapy. Asociatia Britanica pentru nutritie Aplicata si Terapie Nutritionala recomanda sa mancati incet si sa va opriti atunci cand nu va mai e foame. Portiile nu ar trebui sa fie mai mari decat palmele, pentru ca stomacul are aproximativ dimensiunile unui pumn.
2. Inlocuiti mancarurile albe cu cele brune
Pastele albe, orezul alb si painea alba asigura foarte putini nutrienti si sunt transformate foarte rapid in zahar. Astfel va va fi foame in continuare si, mai rau, va va fi pofta de dulciuri.
3. Somnul
Cand suntem obositi mancam mai mult si incercam sa ne recapatam energia instant cu ajutorul cofeinei sau a alimentelor dulci sau grase. incercati sa va culcati mai devreme si sa va rezolvati problemele legate de somn, daca exista. Somnul este foarte important nu numai pentru slabit, ci si pentru sanatate, in general.
4. Nu va temeti de grasimi
Exista grasimi bune si grasimi rele. Cele bune sunt esentiale pentru functionarea organismului si sprijina procesul de slabire, cum sunt , spre exemplu, grasimile pe care le contin carnea de peste, avocado, sau nucile si alunele. Grasimile rele, pe de alta parte, ar trebui evitate. Exemplele includ grasimile trans, care se gasesc in biscuiti, prajituri si produse coapte.
5. Mancati cinci sau sase mese pe zi
Expertii recomanda sa mancati trei mese importante si doua sau trei gustari sanatoase in fiecare zi. Astfel va veti asigura nivelul optim de nutrienti si de energie si va veti tine foamea sub control. Alegeti gustari neprocesate, cu un continut scazut de zahar, cum sunt alunele, humusul, morcovii, sau telina.
6. Mancati proteine la fiecare masa si gustare
Proteinele sunt esentiale pentru crestere si repararea organismului. Totodata, acestea vor tine foamea la distanta pentru mai mult timp, astfel ca veti fi mai putin tentati sa mancati produse nesanatoase intre mese. Expertii recomanda sa mancati pui sau peste bogat in proteine, alune sau nuci la fiecare masa ori gustare.
7. Tineti stresul sub control
Stresul modifica echilibrul hormonal, incetineste metabolismul si face organismul sa depoziteze mai multa grasime, in special in partea de mijloc a corpului. Stresul are acelasi imapct asupra organismului ca si zaharul, va face sa poftiti la alimente nepotrivite, in special la gustari foarte sarate, grase, sau dulciuri. Relaxati-va la masa, mancati incet si acordati meselor prioritatea pe care o merita. Nu cititi, nu va uitati la televizor si nu lucrati la computer in timp ce mancati.
8. Consumati stimulente cu moderatie
Ideal ar fi sa evitati cafeaua sau ceaiul negru, dar daca aveti nevoie de astfel de stimulente, expertii recomanda sa nu beti mai mult de o cana pe zi, de preferat nu pe stomacul gol. Bauturile ca ceaiul negru, cafeaua sau cola sunt cautate pentru surprusul de energie pe care il confera, dar au de fapt un efect opus celui cautat. Ele asigura, intr-adevar, o crestere a nivelului zaharului si, implicit energie, care e urmata insa de o "cadere", o perioada in care veti mai obositi decat erati initial, ceea ce va va face sa beti o a doua cana.
9. Exercitiile fizice
Exercitiile sunt foarte importante pentru starea generala de sanatate, pentru energie, dar si pentru mentinerea siluetei. incepeti usor daca nu sunteti o persoana activa. Plimbati-va in parc, urcati pe scari in loc sa luati liftul, sau coborati din autobuz cu o statie inainte sa ajungeti la destinatie si continuati drumul pe jos, pentru inceput.
10. Nu sariti mesele
Organismul are nevoie constant de "combustibil" ca sa functioneze. Daca sariti mesele, nivelurile de zahar si de enrgie vor scadea, astfel ca veti fi tentati sa mancati mai mult, in special dulciuri, sau sa beti cafea sau ceai negru pentru a va pune pe picioare.