130 de copii aflati in grija Centrului de Zi Steluta, patronat de Asociatia Sf. Stelian, au avut parte de o surpriza de proportii ieri dupa-amiaza, chiar in timpul serbarii lor de Craciun.
Smiley alaturi de echipa HaHaHa a vrut sa le demonstreze ca nu sunt singuri si ca oricat de greu le-ar fi, sunt multi oameni care se gandesc la ei si care cred in ei.
Actiunea a fost planuita pe furis, iar copiii s-au pregatit pentru serbarea de Craciun fara sa banuiasca nicio secunda ca in sala, printre invitati se vor afla chiar Smiley, Alex Velea, radio Killer, Boier Bibescu, Mihai Ristea, Shaka Muv, Cabron si toata echipa HaHaHa Production.
“Vreau sa le multumesc tututor celor care au fost alaturi de noi! A fost minunat sa vad atatea fete sincere si vesele :)... Saptamana"HaHaHa, everybody!" nu se termina aici. Chiar daca avem o perioada extrem de incarcata fata de restul oamenilor care se pregatesc de vacanta, eu ma pregatesc intens alaturi de Stefan Stan pentru finala de la “Vocea Romaniei”, suntem hotarati sa dam un exemplu frumos de implicare si sa facem oameni fericiti atat cat putem noi”, a declarat Smiley.
In timp ce la serbare se spuneau poezii si se cantau colinde, artistii s-au strecurat in sala, spre bucuria copiilor care au inceput sa le strige numele. Fiecare artist a impartit cadouri (rechizite, jucarii, alimente, produse de ingrijire personala, imbracaminte), imbratisari si autografe si a stat de vorba cu copiii aflati in grija Asociatiei Sfantul Stelian.
Antrenorul de la “Vocea Romaniei” si-a dorit sa le faca o bucurie de sarbatori acestor copii care provin din familii foarte sarace sau care locuiesc in strada. Centrul de Zi Steluta este locul in care 130 de copii au parte de o masa calda, isi fac temele, invata poezii, picteaza pe sticla si primesc sfaturi si incurajari de la educatori.