Cantaretul Robbie Williams va fi din nou tata, acesta anuntand, luni, pe contul sau de Twitter ca sotia lui, actrita americana Ayda Field, este insarcinata cu al doilea copil.
"Ayda si cu mine suntem incantati sa anuntam ca Theodora Rose Williams (fiica lor, in varsta de un an si sapte luni) va fi sora mai mare", a scris Robbie Williams pe Twitter, informeaza contactmusic.com, citat de Mediafax.
Fostul membru al trupei Take That, care a implinit 40 de ani pe 13 februarie, s-a casatorit cu actrita Ayda Field in 2010.
Robbie Williams s-a bucurat de un succes urias dupa ce a parasit grupul Take That, lansand o serie de albume si de single-uri precum "Angels" si "Millennium" si semnand un contract cu casa EMI in 2002, in valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. insa, in momentul in care albumul sau "Rudebox" a fost lansat in 2006 - urmat de "Reality Killed the Video Star" in 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenta tot mai stearsa in peisajul muzicii pop britanice si care esuase in incercarea sa de a se impune pe piata muzicala americana.
In 2010, Robbie Williams s-a reunit cu fostii lui colegi din grupul Take That, alaturi de care a inregistrat albumul de mare succes "Progress", promovat printr-un turneu extrem de profitabil in 2011. Cantaretul spune ca aceasta experienta l-a ajutat sa isi recapete increderea in propriile forte, convingandu-l de faptul ca inca mai poate sa aiba succes sustinand concerte pe stadioane mari, in calitate de artist solo.
Potrivit Music Week, noul LP al cantaretului Robbie Williams, intitulat "Swings Both Ways", lansat pe 18 noiembrie 2013, a inregistrat cele mai mari vanzari in precomanda din istoria site-ului Amazon.co.uk. Albumul a devenit deja materialul discografic cu cele mai mari vanzari in prima saptamana dupa lansare din anul 2013 pe site-ul acestui retailer online, depasind recordurile precedente stabilite de albume precum "Progress" (Take That), "I Dreamed A Dream" (Susan Boyle), "X & Y" (Coldplay) si "Lioness: Hidden Treasure" (Amy Winehouse).