O pisica si un pestisor de acvariu au "disparut" in mod misterios cu ajutorul unei "pelerine a invizibilitatii" care a fost creata de o echipa de cercetatori din China si din Singapore.
Oamenii de stiinta asiatici au dezvaluit cu aceasta ocazie mecanismele care produc iluzia optica aflata la baza "pelerinei invizibilitatii", informeaza dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Intr-o inregistrare video care demonstreaza reusita savantilor asiatici, o pisica si un pestisor de acvariu au devenit "invizibili" gratie acelei pelerine, care nu seamana insa deloc cu mantia usoara purtata de protagonistul din seria cinematografica "Harry Potter", ci a fost confectionata din mai multe bucati subtiri din sticla.
Inregistrarea video cu animalele care "dispar" i-a socat pe unii dintre utilizatorii de internet, insa oamenii de stiinta asiatici au dezvaluit "magia" din spatele acestui fenomen, prezentând dispozitivul pe care l-au creat si explicând felul in care acesta functioneaza.
La inceputul inregistrarii, o pisica este prezentata in timp ce "dispare" in spatele in unui ecran realizat din tuburi, iar apoi un pestisor de acvariu pare ca "dispare" la rândul sau dupa o "pelerina" similara.
Cercetatorii de la Universitatea Zhejiang din China si de la Universitatea Tehnologica Nanyang din Singapore au gasit o metoda prin care se folosesc de refractia luminii pentru a face ca anumite obiecte si fiinte sa devina "invizibile" in spatele unei "pelerine", care este de fapt o retea hexagonala alcatuita din bucati de sticla.
Zheng Bin, cercetator la Universitatea Zhejiang, a declarat pentru China View ca razele de lumina pe care oamenii pot sa le vada "ricoseaza" pe obiecte inainte de a ajunge la ochii privitorului.
"Am descoperit ca, daca putem sa controlam calea pe care o strabate lumina, vom putea sa facem ca acele obiecte sa devina invizibile", a spus cercetatorul chinez.
In acest fel, savantii asiatici au reusit sa faca razele de lumina sa treaca pe lânga obiectul pe care doreau sa il "ascunda", dar sa fie totusi capabile sa ajunga apoi la ochiul uman.
"Atunci cand lumina trece prin dispozitiv, se disperseaza in lateral si urmeaza o anumita cale pentru a ajunge in acelasi punct, ca si cum n-ar fi intâlnit niciun obiect. Asadar, vizual, ai impresia ca obiectul din interior a disparut", a explicat Zheng Bin.
Cercetatorii asiatici au realizat "pelerina" din sticla, deoarece acest material este transparent si nu are nevoie sa fie impregnat cu o nanotehnologie costisitoare, intrucât ochiul uman nu este sensibil la acea intarziere de timp infima inregistrata de razele de lumina.
Chen Hongsheng, coordonatorul echipei de cercetatori, a spus ca efectul de invizibilitate se produce doar daca obiectul este privit dintr-o anumita directie.
"Exista sase unghiuri din care un anumit obiect poate fi «ascuns» in acest fel", a precizat el.
Savantii asiatici au spus ca intentioneaza sa isi perfectioneze dispozitivul pentru a-l face sa devina si mai eficient, prin adaugarea unor unghiuri noi de invizibilitate, dar si mai usor.
Chiar si asa, dispozitivul creat de cercetatorii asiatici este deja mult mai sofisticat decât precedentele incercari ale oamenilor de stiinta, care functionau cu raze polarizate sau cu microunde, pe care ochiul uman nu poate sa le distinga.
Ei spera ca intr-o buna zi tehnologia lor va putea fi utilizata pentru a se asigura ca o serie de obiecte nu vor mai putea fi vazute din niciun unghi, iar aceasta descoperire va genera o serie de aplicatii importante in domenii precum securitate, supraveghere si industria de divertisment.