Cei trei copii ai cantaretului american Michael Jackson au participat alaturi de peste 40.000 de fani la concertul "Michael Forever: The Tribute Concert", organizat in memoria tatalui lor, sambata seara, pe Millenium Stadium din Cardiff (Tara Galilor).
In ciuda controverselor starnite de organizarea acestui eveniment, prezenta celor trei copii - Prince, in varsta de 14 ani, Paris, in varsta de 13 ani si Blanket, in varsta de noua ani -, ca si a unor nume sonore din muzica internationala, a contribuit la instalarea unei atmosfere festive pe stadionul din Cardiff, scrie mediafax.ro.
Cei trei copii au urcat pe scena pentru scurt timp pentru a se adresa publicului si au fost insotiti de ceilalti membri ai familiei Jackson, alaturi de care au dansat pe melodia facuta celebra de tatal lor, "Don't Stop 'Til You Get Enough".
"Suntem foarte fericiti sa ne aflam aici, in aceasta seara speciala, pentru a onora memoria tatalui nostru", a spus Paris, care a purtat o jacheta rosie, foarte asemanatoare cu celebra jacheta pe care Michael Jackson a purtat-o in videoclipul piesei "Thriller".
Printre vedetele prezente la eveniment s-au numarat cantareata americana Christina Aguilera, legenda casei Motown Smokey Robinson, grupul britanic JLS si legenda muzicii soul Gladys Knight.
Foto: Getty Images