Despre el se poate spune, fara urma de exagerare, ca este un geniu al muzicii clasice. Unul din acei oameni care te fac sa te simti mandru ca esti contemporan si ca vorbesti aceeasi limba cu ei. Bogdan Ota are 34 de ani si este din Botosani; e un pianist si un compozitor extrem de talentat. Atat de talentat, incat a luat locul 2 la Norvegienii au talent, iar juriul de acolo nu stia cum sa-l mai laude pentru minunile pe care le poate face la pian.
“Esti atat de talentat, Romania ar trebui sa fie mandra de tine!” si “doamne, asta e arta adevarata! Felicitari!” acestea au fost reactiile juriului dupa momentul lui Bogdan din marea finala a concursului.
Dar cum a ajuns un botosanean la un concurs de talente din Norvegia? Raspunsul e simplu si vag dureros: Romania n-a fost mandra de el decat dupa ce s-a aflat de succesul din Norvegia. Pana atunci, talentul lui Bogdan Ota nu a avut, practic, nicio sansa de afirmare. In Romania ajunsese sa ii fie rusine de familie, de prieteni, de toti cei care stiau cat de talentat este, pentru ca era nevoit sa accepte tot felul de joburi ca sa puna o paine pe masa. A lucrat in pizerii, in farmacii, a livrat medicamente, facea orice pentru un salariu. Cand a incercat sa-si faca o cariera muzicala in Romania, a batut la usi inchise. Proiectul lui, o trupa de rock simfonic – Neuroleptika – nu a fost acceptat de nicio casa de discuri.
Romanul Bogdan Ota, locul 2 la "Norvegienii au talent": "Romania ar trebui sa fie mandra de tine!"
Acum, cand priveste in urma, Bogdan Ota nu are regrete. Vorbeste clar, raspicat si foarte cursiv, cu un usor accent moldovenesc. E un om constient de talentul lui, pe care si-l pune total in slujba iubitorilor de muzica, si e fericit sa faca asta. Spune ca nu Romania a fost de vina pentru insuccesul lui, ci el insusi. Isi iubeste tara, pentru ca aici se simte ca acasa; a scapat de grija zilei de maine, si mai mult chiar – acum, la mai bine de un an dupa succesul de la Norvegienii au talent, isi traieste visul. Compune muzica pentru filme, se pregateste sa-si lanseze primul album si are concerte in toata lumea, impreuna cu orchestra lui, Nordic Sonata.
Citeste mai jos interviul integral pe care Bogdan Ota l-a acordat pentru protv.ro
Rep. Stim ca te pregatesti de lansarea primului album. Cat mai avem de asteptat?
Intentionez sa lansez albumul in toamna aceasta. Acum port negocieri cu o casa de discuri din Romania. Cei din Norvegia nu erau absolut deloc interesati de Europa de Est. In momentul in care se finalizeaza aceste negocieri, incep definitvarea CD-ului, care acum e in lucru. Se lucreaza la el in fiecare saptamana, intr-un studio din Iasi cu Nordic Sonata Orchestra, inginerul de sunet este din Anglia
"Daca vii cu ceva nou pe piata, da, e misto, e interesant, dar sa incerce altul"
Rep. Ti s-au deschis mai multe usi in tara, dupa succesul din Norvegia?
In Romania nimic nu merge la inceput foarte bine, pentru ca oamenii nu au curaj sa investeasca incredere in cineva de la bun inceput. Lucrurile noi ii sperie pe romani, pe cei care detin puterea in showbiz. Daca vii cu ceva nou pe piata, da, e misto, e interesant, dar sa incerce altul. Asta s-a intamplat in proiectul de rock simfonic, Neuroleptika, pentru care am oarecare regrete, pentru ca suna foarte bine.
Acum, intr-adevar mi s-au deschis mai multe usi, ma bucura ca e asa si ca nu mai sunt in acel proiect de rock simfonic, pentru ca reprezenta totusi un mic compromis pentru mine... Nu faceam exact ce voiam eu, trebuia sa adaptez stilului muzical si celorlalti instrumentisti.
Rep. Cat timp petreci in fiecare zi muncind la album?
Atat timp cat e necesar. Sub nicio forma mai putin de sase ore pe zi. Materialul pentru primul album e gata., sunt scrise partiturile, mai avem trei piese de inregistrat dupa care materialul pleaca la masterizat in Londra.
In schimb, eu compun pentru urmatoarele albume, dar nu la norma, doar atunci cand sunt inspirat. Inspiratia mea vine de Sus, nu stau sa caut combinatia ideala intre acorduri, armonii, note cum s-o fac sa sune bine ca oamenii sa aiba acea reactie.
Ma consider norocos deoarece reactia publicului a fost pozitiva la toate concertele mele, am avut sala plina, sesiuni foarte lungi de autografe, e un semn ca trebuie sa merg mai departe pe drumul pe care am apucat-o.
Rep. Ai compus muzica si pentru un film...
Da, am compus muzica si pentru coloana sonora a unui film din Norvegia, Sirenen. A rulat in cinematografe in orasele principalele din Norvegia.
"Acum, toata viata mea e asa cum mi-am dorit. A disparut grija zilei de maine"
Rep. Cum arata o zi din viata ta in ultimul timp? E asa cum ti-ai dorit?
Incepand cu februarie-martie 2011, toata viata mea e asa cum mi-am dorit. Fac exact ceea ce vreau, ceea ce trebuie, cand sunt invitat sa concertez, concertez, cand nu, am suficienta liniste si a disparut stresul cotidian, grija zilei de maine, care manipuleaza orice roman.
Acum ma pot gandi la munca mea, la compozitie si exista un mic confort, al sigurantei pe ziua de maine. Bineinteles, e loc si de mai bine, si aspir mereu catre mai sus, dar la acest moment este fantastic, comparand cu anii precedenti cand imi veneau anumite idei, compuneam muzica, dar nu stiam ce voi face cu ea – daca voi avea ocazia s-o cant ...
E ca o misiune pe care o simte fiecare. Cum unei femei ii vine acel moment cand simte ca trebuie sa aiba un copil... nu stiu de ce, nu ca sa ma joc, nu ca sa ma amuz, ci ca sa-l am, trebuie sa-l fac. Asa s-a intamplat si cu mine cu muzica si acum in ultima vreme, stiu si de ce trebuie. Lumea are nevoie, se pare de asa ceva, iar eu nu sunt decat un umil servitor al publicului.
Rep. Te gandesti sa ramai in Romania?
Eu raman acolo unde sunt chemat. Nu am planuri de ramas in Romania, dar nici de plecat doar de dragul de a fi plecat. Momentan am treaba in Romania. Am pus o pauza unor proiecte din Anglia, si acolo compun muzica pentru film, spoturi, pentru televiziune mai mult in prima faza, si am pus o pauza pentru a vedea albumul asta lansat in toamna. Dupa aceea, unde oi fi chemat, o sa merg.
Motivul pentru care nu ar mai canta niciodata in aer liber
Rep. Ti-ar placea sa canti undeva anume?
Mie–mi place sa cant, niciodata nu am facut pretentii la locul unde urma sa cant, atata timp cat se asigura conditiile tehnice. Am cantat pentru 400 de oameni sau pentru 30.000 de oameni in Piata Constitutiei, si am depus acelasi efort si aceeasi concentrare.
Referitor la partea tehnica. Am cantat odata in aer liber la Botosani... acolo, conditiile nu fost stralucite, dimpotriva, chiar execrabile, pot polosi acest cuvant. Multimea se adunase cat puteam sa cuprind eu cu privirea de pe scena, dar in momentele acelea, nu eram 100% eu pe scena. Stateam si ma puneam in locul spectatorului, ma gandeam ce aud cei din ultimul rand....
Rep. Ai veni ca invitat la Romanii au talent?
Ca invitat la Romanii au talent as veni cu placere. Nu mai e cazul sa particip, una din conditiile necesare la show-urile Got Talent e ca respectivul concurent sa nu fie lansat. Aprecierile mele au venit, iar acum juriul meu e publicul, nu mai depind de de oameni din juriu care decid soarta mea de la o etapa la alta.
"Am facut bani in strainatate si fac in continuare, dar prefer sa ii cheltuiesc in Romania"
Rep. Cum ti se pare acum Romania, dupa ce ai primit recunoasterea talentului printre straini?
Ma bucur ca mi-ati adresat aceasta intrebare. Vreau sa clarific ceva. Eu nu am detestat niciodata Romania si Romania nu m-a facut un frustrat, nu am fost frustrat din cauza tarii mele, ci din cauza faptului ca eu nu am reusit.
Cand am mers in strainatate, mi-am dat seam ce-am lasat acasa. Oamenii in Romania nu ii poti regasi peste tot. Din punct de vedere al relatiilor interumane, Norvegiei i-as da 5, pe o scara de la 1 la 10. Romaniei ii dau peste 5, cu mult. Intoarcerea acasa a fost mereu un prilej de bucurie. Am facut bani in strainatate si fac in continuare, dar prefer sa ii cheltuiesc aici.
Am casa aici, am familie, imi sunt cunoscute toate lucrurile. Am cateva exemple banale: daca ai nevoie astazi de cineva sa iti repare masina se rezolva sa iti repare calculatorul, aparatura din studio, sau ai nevoie de un medic la miezul noptii, pentru ca iti crapa maseaua, suni un prieten, deranjezi pe cineva si iti rezolvi problema. In strainatate nu exista asa ceva. Indiferent unde, si am trait si in Norvegia, si in Franta si-n Marea Britanie. Prefer Romania din punctul asta de vedere.
"Noi, romanii, nu suntem fericiti. Chiar daca avem de toate, ne plangem sa ne plangem asa, putin"
Rep. Dar exista si lucruri pe care ai dori sa le schimbi la romani?
As schimba un singur lucru la romani: as vrea ca romanii sa devina mai pozitivi. E un lucru care lipseste cu desavarsire la noi: lucrurile sunt privite cu negativism chiar de la varf. De la politica pana la omul de rand. Daca intrebi pe strada “Ce mai faci”, lumea iti raspunde “Eeee, cu necazuri!”.
Daca intreb acelasi lucru in afara, desi mama, tata sunt paralizati la pat, sau au o boala incurabila, oamenii iti raspund “great”, “fantastic”, “dar tu ce faci?” foarte fericiti. Noi, romanii, nu suntem fericiti. Chiar daca avem de toate, ne plangem sa ne plangem asa, putin. E la moda sa fii victima. Daca as putea, as schimba acest lucru, si cred ca e singurul.
"Am intalnit si idioti care fac dragoste pe Sonata Lunii a lui Beethoven, care e un mars funebru"
Rep. Muzica pe care o compui are un mesaj pozitiv?
Depinde cum o percepe fiecare. Am intalnit oameni care spun ca intr-adevar muzica mea ii inalta si ii face sa se simta mai buni si mai umani, dar am intalnit si idioti, si asta n-o spun legat de muzica mea, ci legat de muzica in general, idioti care fac dragoste pe Sonata Lunii a lui Beethoven. Ori titlul acelei piese e “Marcia funebre sulla morted`un Eroe”, adica “Mars funebru la moartea unui erou”. Am intalnit tot felul de idioti, asa ca e greu sa fac un comentariu legat de ce efect are muzica asupra oamenilor. Fiecare percepe muzica asa cum doreste.