Adrian Hadean, din culisele MasterChef: "Revenirea unora dintre concurenti e un lucru care se practica si in alte tari"

Despre juriu:

“La prima intalnire dupa casting am fost intrebat cu cine ma vad functionand cel mai bine in juriu. Apucasem sa vad o parte din candidatii la aceasta pozitie, imi facusem o impresie. Am spus fara ezitare ca ma  vad lucrand bine impreuna cu Patrizia si Foa, desi pe Patrizia nu o cunosteam, iar pe Foa il intalnisem de doua ori in ultimii ani. A fost chimie. Mi s-a confirmat atunci ca Patrizia si Foa urmau sa fie colegii mei si ca ne asteptau cateva zile de team building, mult mai putine decat am fi avut nevoie pentru a deveni o echipa. Era ca si cum ai avea trei zile la dispozitie pentru a deveni un parasutist de elita. De fapt, cele trei zile iti ajung doar pentru a afla unde-i usa avionului si cum functioneaza altimetrul, ceea ce-i mai mult decat nimic. Pentru cadere si aterizare ne-am bazat pe ce stiam fiecare de acasa si pe indicatiile turnului de control. Abia dupa primele doua saptamani de filmare am inceput sa ne bazam si unul pe celalat, lucru firesc avand in vedere faptul ca desi vorbeam acelasi limbaj, veneam cu bagaje extrem de diferite si cu personalitati suficient de diferite pentru a putea asigura o jurizare neplictisitoare.”

Despre filmari:

“Programul de filmare seamana destul de mult cu programul de lucru intr-o bucatarie activa. Trezirea la 7, plecarea spre platou la 8, echiparea (imbracaminte, machiaj, par) la 9, sedinta cu planul zilei la 10, motor si actiune la 10.30 -11, pauza de masa la 16, incheirea zilei de filmare la 24.00, uneori la 1. Rareori la 22.30-23. Filmarile pentru un episod dureaza aproximativ o zi si jumatate, cu ruperi de ritm obositoare, cu pauze neasteptate, cu multi oameni care-ti spun multe lucruri, cu multe glume si mici farse care te ajuta sa te deconectezi, cu emotii care te ajuta sa te reconectezi. Zeci de oameni in echipa, zeci de camere, zeci de microfoane, coada lunga de la linia de catering in pauza de masa, straturile de fard menite sa ascunda pe cat posibil cele 14 ore de munca din spate, tona de fixativ din par, Flori care vine sa-ti ia scamele de pe costum, observatiile  producatorilor, observatiile reprezentantului proprietarului licentei (formatul se respecta dupa manual, diferentele dintre felul in care arata emisunile din US, Australia, Italia sau mai stiu eu unde fiind date nu de format ci de adaptarea la specificul local, asadar, comparatiile cu Masterchef Australia sunt potrivite doar in masura in care comparatiile dintre Romania si Australia sunt potrivite, cu tot ce implica asta, de la politica, nivel de trai, intelegere generala a gastronomiei etc) din nou actiune si un pahar de prosecco la finalul zilei, lotiune demachianta, motaiala in masina in drum spre casa, pupat copil si sotie prin somn (si al lor, si al meu), sonerie peste 5 ore daca-s norocos, apoi o noua zi.”

Despre informatiile primite prin casca:

“Conform unei opinii pe care am intalnit-o pe internet, castile din urechile noastre sunt niste unelte satanice prin care papusarii din camera neagra ne controleaza si dicteaza cine ramane in show si cine pleaca. Si daca nu vrem sa ne supunem inteapa cu ace lungi si ascutite papusile voodoo care au fost facute dupa chipurile noastre (Foa e papusa mai mica, eu sunt papusa pufoasa cu accent de Cluj, Patrizia e cea imbracata in negru). Nimic mai fals. Castile sunt dispozitivele prin care producatorii ne spun unde sa stam, spre ce camera sa privim, cand sa ne apropiem de concurenti, care dintre ei a scapat lingura pe jos si a pus-o apoi la loc in cratita (da, ei sunt 24, raspanditi pe o jumatate de hectar, noi suntem doar trei, avem nevoie de ochi suplimentari), cum sa intonam textele din intro-urile probelor (da, suntem tot la televiziune, povestile se spun cu imagini, dar si cu cuvinte, scenele trebuie sa se lege intre ele si e nevoie de un fir narativ pe care nu-i treaba mea sa-l tin minte, e treaba producatorului, dupa cum e treaba lui sa mi-l aminteasca atunci cand e vremea sa spun ceva in sensul acesta). Cam asta-i marea regie acuzata de unii si altii.”

Despre probe:

“Probele sunt un amestec intre indicatiile si sugestiile formatului, ideile producatorilor si scenaristilor de la Media Factory si ideile noastre, ale juratilor. Am fost consultati mereu si consider ca am contribuit serios la realizarea echilibrului din emisiune. Anul acesta au fost de trei ori mai multe probe decat in editiile trecute, la un numar dublu de episoade. Punerea la punct a probelor reprezinta sute de ore de munca a foarte multor oameni (peste 100) responsabili cu scenariile, logistica, aprovizionarea, scenografia, luminile, sunetul si imaginea. N-a fost usor.
Am eliminat de fiecare data concurentul care a gatit mai prost sau a gresit mai mult. Sigur, la televizor poti sa vezi o farfurie care arata bine fiind descalificata, in vreme ce una care pare banala trece mai departe. Ce uita telespectatorul e ca noi evaluam mancarea dupa mai multe criterii: gust, miros, aspect, grad de dificultate in preparare. Apoi evaluam concurentul dupa alte criterii (cat de curat gateste, cat de bine se concentreaza, care e atitudinea sa in timp ce gateste, cat e de implicat in concurs). Nu ne interseaza discutiile dintre ei, aliantele dintre ei, simpatiile lor sau simpatiile noastre.

Despre revenirea celor 4 concurenti in emisiune:

“Cat despre revenirea unora dintre concurenti (am vazut ca a fost un mare subiect online), e un lucru care se practica si in alte tari. Show-ul acesta e despre mancare dar e si  despre viata. Uneori viata iti mai acorda o sansa acolo unde ai ratat prima oara. Cum i-am ales pe cei care au revenit? Simplu. Am evaluat din nou criteriile si prestatia eliminatilor, am luat decizia de a-i readuce pe acei patru oameni care ar fi putut sa profite la maximum de sansa aceasta si sa le puna probleme serioase celor ramasi in concurs. “

Despre speculatiile din mediul online:

“Daca nu ne preocupa, nu inseamna ca nu ajung la noi. Concurentii vorbesc intre ei, vorbesc cu reporterii, vorbesc unii despre altii. Unii se descurca mai bine la a-si ascunde sentimentele, unii mai putin bine, in vreme ce unii nici macar nu cauta sa o faca. Dupa primele probe devine evident faptul ca unii sunt mai antrenati, mai bine pregatiti, mai talentati (aropo, egalitate de sanse inseamna ca toti trec prin aceleasi probe si sunt judecati cu aceeasi masura, altfel fiecare are exact sansele cu care vine de acasa, ele numindu-se “talent”, “putere de concentrare”, “preocupare”, “atentie” etc). La fel, devine evident faptul ca unii sunt interesati strict de cei 50.000 de euro din premiu, in vreme ce altii vor sa se vada la televizor si sa faca spectacol. Apoi mai sunt cei pentru care mancarea e totul, care nu vad camerele din jurul lor, nu au concurenti, nu au prieteni, nu au dusmani, sunt ca trasi cu cheita. Acestia sunt destul de putini. Cei 24 de oameni care intra in bucataria Masterchef devin 24 de clanuri, au sustinatori in retelele de socializare, posteaza fotografii, comentarii. Asa apar speculatiile. Pana sa iasa Siserman din concurs, exista un curent care sustinea ca jocurile sunt deja facute si ca el e cel care va lua marele premiu. Dupa ce a plecat (si a plecat nu din cauza atitudinii, ci din cauza faptului ca atitudinea i-a stricat mancarea exact cand avea nevoie ca aceasta sa fie impecabila), a aparut un alt curent care sustinea ca jocurile au fost facute pentru ca Tudor sa ia marele premiu. Cand Tudor a iesit in finala, cele doua curente s-au reunit si a aparut curentul care sustine ca jocurile au fost facute pentru ca premiul sa fie luat de Ciprian. Pentru corectitudine, e bine sa amintesc ca dupa eliminarea lui Siserman a mai aparut si un curentel care sustinea ca Odette are pile si va castiga concursul. Curente create si intretinute oameni tristi, prea tristi pentru a putea concepe o realitate diferita fata de cea in care au crescut ei, parintii lor, bunicii lor. Nu-i nimic, lucram la asta.”

Citeste tot textul pe www.adihadean.ro!