La doar 20 de ani, Florin Raduta stie ce inseamna sa fii responsabil si sa renunti la visurile tale pentru a avea grija de familie. Cu toate ca si-a dorit sa cante inca de la varsta de 14 ani, situatia financiara nefavorabila l-a fortat pe baiat sa-si incerce norocul in Marea Britanie, unde a plecat sa munceasca.
Acolo, Florin nu a vrut sa renunte la prima sa dragoste, muzica, asa ca s-a inscris la preselectiile pentru The Voice UK si a fost acceptat la auditiile pe nevazute. Cu doar doua zile inainte de concurs, insa, mama sa a avut un accident, iar tanarul a fost nevoit sa revina in tara.
Inainte sa urce pe scena de la Vocea Romaniei, Florin a marturisit ca si-a incercat norocul si in sezoanele trecute ale show-ului, fara succes, insa.
Cu emotii, dar multa hotarare, Florin a cantat melodia "When a man loves a woman", vocea lui puternica a rasunat in toata sala, iar antrenorii au vrut neaparat sa-l aiba in echipa lor.
"Nu prea am mai auzit asa voci. Au mai fost vreo 2-3 voci de genul acesta in concurs si mi-ar face placere sa lucrez cu tine", i-a spus Smiley.
"Am crezut ca esti fata. Tu ai o comoara acolo. Cred ca ai putea sa ajungi la niste performante vocale incredibile", l-a laudat si Loredana.
"Este cel mai fericit moment din viata mea. E a treia oara cand particip. Anul trecut cand am venit nu s-a intors nimeni, iar acum v-ati intors toti. Nu-mi vine sa cred", a marturisit emotionat Florin, inainte sa aleaga sa mearga in echipa lui Lori.