Avem sate cu arhitectura unica, dar le distrugem sub pretextul ca este mai ieftin sa demolam decat sa restauram. Mii de proprietari si-au transformat casele stramosesti in vile fara personalitate - parca trase la indigo.
Dar exista exceptii care dovedesc ca nu lipsa banilor este principalul motiv pentru care dam cu piciorul istoriei.
Cum sa renovezi o casa veche, taraneasca, fara sa-i distrugi farmecul, dar sa ai si confortul secolului XXI? Cu ambitie si rabdare, o familie de langa Brasov a reusit asta: a vandut doua apartamente de bloc cu doua camere si a investit toti banii in restaurarea unei proprietati batrane de trei secole.
Intr-un sat cu istorie, pe nume Prejmer, intr-o sura batrana cu ziduri de piatra si capriori mancati de carii, doamna Stela picteaza: decoreaza obloane, care vor impodobi chiar ferestrele acestei case, restaurate cu mandrie in 2008.
Construita in 1777, azi in patromoniul Unesco
Pe o ulita pe care abia acum ajung santierele asfaltarii, Stela a cumparat o bijuterie cladita la 1777, inclusa azi in patrimoniul UNESCO.
"E casa mea de turta dulce. A fost dragoste la prima vedere. Era o ruina cand am cumparat-o", a spus Stela.
Dupa ce a trecut prima iarna cu contorul de gaz invartindu-se ca un nebun, Stela a facut un compromis: "Am pastrat exteriorul istoric si pe interior am pus termopanul dintr-o singura bucata".
Cel mai greu a fost sa gaseasca mesteri priceputi:
"Prima firma cu care am venit aici, patronul firmei m-a intrebat: 'Nu-i asa, doamna Onut, ca de aici incolo daramam tot?' Cum sa darami aceste ziduri groase de 80 de centrimetri, facute din piatra, care sunt si frumoase, cum sa darami acesti capriori vechi. Si mi-a cerut 500 de euro pe metru patrat. Evident ca l-am refuzat si precis s-ar fi apucat sa-mi toarne betoane", a dezvaluit proprietara.
La un curs de restaurare, la Viscri, a invatat cum sa apere peretii de igrasie: 40 de centimetri de pietris. Si cu acoperisul a fost complicat: capriorii curbati de povara tiglelor si a vremii stateau sa se rupa: "Inginerul de rezistenta nu-mi dadea voie sub nicio forma sa reconstruiesc acoperisul, cei de la patrimoniu nu-mi dadeau voie sa-I scot".
A gasit solutia: "Fiecare caprior vechi s-a dublat cu un caprior nou, mai gros. Acoperisul sta propriu-zis pe capriorii noi, iar la vedere sunt capriorii vechi, deci se poate".
Azi, casa de turta dulce din Prejmer ofera familiei aproape tot confortul unei vile moderne.
Patul urias pentru musafiri rasplateste efortul de a patrunde in mansarda. Bucataria e luminoasa. Camera de baie cu dusumea si o fereastra uriasa te invita la concertul pasarilor din gradina. Si problema cariilor care erodau structura casei a fost rezolvata, cu sare de bor: "Este ieftina, nu are miros, este ecologica si alunga toate insectele. Altii, prin Occident, umbla de nebuni sa caute case vechi care se demoleaza si-si cumpara barne vechi, ca sa si le puna in case noi. Aici ele existau, pai n-ar fi fost o nebunie sa le scot?!?".
Sotul ei, sociolog, scriitor si profesor, crescut intr-o familie care a emigrat de la sat la oras, recunoaste ca idealul lui in viata era altul.
"Idealul meu de loc era asa, la etajul 7, te uiti, strigi de jos. Trebuie sa fii Stela sa stai cinci ani intr-un santier, sa stai dupa fiecare, sa te duci la Viscri sa-ti faca training de reconstituire. Oamenii acestia sunt mai degraba exceptii decat reguli", a spus sotul Stelei, Gheorghe Onut.
Sociologul explica: dorinta de nou si dispretul pentru vechi sunt in natura umana.
Casa vecina a fost "modernizata" chiar de sasi, inainte de a pleca: poarta boltita, mai exista doar in fotografii. Noul proprietar a adus si el "imbunatatiri". Omul se uita cu jind la casa Stelei.
"E cea mai frumoasa casa din Prejmer si cred ca as da orice sa am o asa casa, foarte frumoasa interior, foarte frumoasa exterior, lucrata foarte bine. Fiind constructor, imi dau seama despre ce e vb acolo", a spus vecinul Stelei, Anton Florin.
A muncit in strainatate, stie ce e restaurarea, dar nu se incumeta: n-are bani. Nici Stela n-a avut, dar a batut pe la toate usile.
Ce faci cand ai un monument istoric de restaurat? Ceri jumatate la Ministerul Culturii - asa a facut si aceasta familie. Numai ca acolo li s-a explicat ca nu sunt bani, au fost trimisi la Ministerul Agriculturii, care avea fonduri UE pentru restaurarea monumentelor din sate. Acolo li s-a explicat ca monumentul lor este clasa A, iar Ministerul Agriculturii avea fonduri doar pentru monumente clasele B si C, mai neinsemnate.
Nu s-a lasat si a obtinut prin Ministerul Culturii macar un imprumut de 10.000 de euro, cu dobanda mica. Fundatia patronata de Printul Charles a donat 1.000 de euro pentru fatada.
In fosta bucatarie de vara e azi inramata pe pereti povestea casei. Dupa cum a fost proiectata locuinta, sociologul e convis ca familia era saraca: "Familia probabil ca avea in medie cam 7-8 persoane. Iar in demisol, ghici ce era? Locul in care se tineau oile pe timpul iernii. Nu pare sa fie un nivel de trai foarte confortabil".
Sociologul intelege perfect de ce distrugem mostenirea lasata de strabunici: "Bani sunt pe toate gardurile. Idei nu sunt".
O fosta studenta de-a profesorului a incercat sa obtina un credit pentru Prima Casa, sa restaureze o veche locuinta sateasca. Nu l-a obtinut si s-a mutat la bloc. In timp ce mii de sate monument, cum nu mai are Europa, se ruineaza sub nepasare, ignoranta si lipsa de idei curajoase.
