Povestea dansatorilor de la trupa Xtreme: "Suntem dependenti de adrenalina! Aplauzele ne fac sa muncim si mai mult!"

Emisiunea este INTEGRAL pe voyo.ro

Doru Mois, 37 ani, liderul trupei

Am inceput sa practic gimnastica artistica de la 6 ani, in Baia Mare. Dupa numeroase medalii si premii la concursuri in tara si strainatate, mi-am incheiat cariera de sportiv de performanta cu doua medalii de aur: la Campionatul European de gimnastica aerobica din anul 1999 in Birmingham, UK si la Campionatul Mondial  din anul 2000 in Riesa, Germania.  

In acelasi an am avut norocul sa o cunosc pe Debra Brown, coregrafa la celebrul Cirque du Soleil. A urmat o noua etapa in viata mea: plecarea in Canada, pregatirea alaturi de trupa ei de acrobati, „Le Groupe Apogee”, participarea la spectacole si turnee in Canada, SUA si Mexic.

Experienta castigata alaturi de Debra Brown si trupa ei de acrobati a dus la formarea unui grup asemanator si in Romania. Ideea a fost pusa in practica impreuna cu sotia mea, Mariana, alaturi de care incepusem noua viata in Canada. Stiam din experienta ca in Romania exista un numar mare de gimnasti talentati, care la sfarsitul carierei in performanta ar dori sa-si continue activitatea intr-un mediu mai putin solicitant, insa care sa le dea posibilitatea sa se foloseasca de cunostintele acumulate in anii de performanta.

Dupa un parcurs plin de obstacole – inclusiv divortul de Mariana -  cu multa munca si perseverenta am ajuns ca in cativa ani XTREME sa reprezinte Romania la festivaluri de teatru de strada in Spania, Israel, Italia, Dubai si Romania.

Desi am fost tentat de nenumarate ori sa renunt din cauza dificultatilor, cred in continuare ca XTREME este un proiect care poate sa creasca. De multe ori sunt intrebat de ce nu aleg calea mai usoara, mai sigura: aceea de a fi antrenor de gimnastica in alta tara. Fosti antrenori, colegi, cu care am crescut in sala de gimnastica antreneaza acum in Franta, Anglia, Canada, Statele Unite. Cred ca atat eu, cat si ceilalti membri ai trupei suntem dependenti de adrenalina, ne place sa evoluam pe scena, iar aplauzele publicului ne fac sa depasim greutatile si sa muncim mai mult.

Pisculungeanu Alina Christiana

Numele meu este Pisculungeanu Alina Christiana, m-am nascut in Bucuresti pe data de 24 aprilie 1988.

Am absolvit facultatea de kinetoterapie in cadrul Universitatii Nationale de Educatie Fizica si Sport Bucuresti si am continuat studiile de master tot in domeniu, dar la Universitatea Spiru Haret, sectia „ Kinetoterapia în recuperarea afecţiunilor cerebro – vasculare.”

Pe parcursul primului an de facultate am obtinut datorita rezultatelor bune o bursa de studiu in Franta, la Nisa. Am avut sansa de a cunoaste o alta lume, desi la inceput a fost greu sa te vezi intr-un loc total necunoscut, dar pe parcurs m-am acomodat si a inceput sa devina din ce in ce mai captivant sa studiez  alaturi de colegi si profesori in limba lor materna.

Dupa terminarea bursei,  intoarsa acasa, parintii mei m-au sfatuit sa ma intorc inapoi in Franta sa imi termin studiile acolo si sa incerc sa imi fac un viitor frumos , intr-o tara frumoasa. Chiar daca acest lucru mi-ar fi placut, totusi ceva m-a facut sa raman acasa.

Inca de la varsta de 3 ani si jumatate, la dorinta familiei de a nu creste in fata blocului si de a ma dezvolta frumos, am fost dusa in sala de gimnastica, la inceput avand antrenament doar de 2 ori pe saptamana, de placere. Dupa un an de zile am avansat si am ajuns deja la grupa de performanta, unde antrenamentele erau in continuare o placere pentru mine, dar joaca incepuse sa dispara si totul devenea din ce in ce mai serios. Programul lejer pe care il avusesem s-a transformat intr-unul strict, cu antrenamente zilnice si din ce in ce mai grele. Sub indrumarea atenta a antrenoarei mele si cu multa rabdare si ambitie, am ajuns ca la 7 ani sa-mi incep participarea la numeroase concursuri pe plan national si international, fiind recompensata cu multe medalii de aur. Cunoscand o continua ascensiune in sportul de performanta, munca sustinuta si rasplatita de medaliile castigate imi aduceau un loc binemeritat in lotul national de gimnastica ritmica. Cand totul parea ca merge foarte bine, a aparut un moment mai putin placut in viata mea: parintii mei aveau sa se desparta, iar eu am fost foarte afectata ca va trebui sa imi continui drumul doar cu un singur parinte alaturi. Din acea zi totul s-a schimbat, antrenamentele incepusera sa fie din ce in ce mai proaste, regresasem foarte mult si ma gandeam sa ma retrag din competitii.

Dar parintii mei, desi despartiti, m-au sustinut in continuare si m-au indreptat pe drumul cel bun. Cu sprijinul lor si cu dorinta foarte mare a antrenoarei mele de a-mi continua activitatea in sala de gimnastica, am revenit la antrenamente si am muncit de 2 ori mai mult cu 2 antrenamente pe zi, mi-am revenit si m-am intors pe covorul de concurs.

Dupa 14 ani de prezenta pe covorul de concurs si dupa ani la rand de medalii castigate atat cu echipa, cat si la individual, a venit timpul sa-mi inchei activitatea deoarece clubul A.N.E.F.S la care eu am pasit pentru prima data in sala de gimnastica ramasese singurul din tara cu sportive senioare in competitie.

Din pacate, gimnastica ritmica nu este la fel de mediatizata ca si alte sporturi la noi in tara, iar dupa atatia ani de performanta, neavand sprijinul federatiei pentru a merge la competitii internationale mult mai mari, a trebuit sa ma retrag, deoarece in tara imi luasem toate categoriile si castigasem tot ce era de castigat.

Atunci cand esti privita cu respect si placere de cei de langa tine, din dorinta de a continua acelasi drum si de a nu abandona sportul si emotia traita in toti acesti ani, am avut o frumoasa colaborare cu Circul Globus pentru cativa ani de zile. Am facut parte din trupa de balet a circului, dar din pacate si din aceasta colaborare a trebuit sa ies. Insa nimic nu este intamplator: in urma cu 2 ani am avut ocazia sa cunosc si sa colaborez cu o persoana noua, si anume cel care coordoneaza trupa XTREME, unde am ramas si pana azi.

Pentru mine aceasta oportunitate a fost o provocare deoarece eu veneam din sportul de performanta in care cerintele sunt cu totul altele si, vazand ca nu pot face nimic din ce faceau cei din trupa, am crezut ca nu o sa ajung niciodata sa dobandesc atata forta pentru a putea lucra la inaltime, cerinta principala a trupei. Dar m-a ambitionat si mai mult sa-mi demonstrez in primul rand mie ca pot ajunge eu la nivelul lor de pregatire.

Cu un stil nou de antrenamente, un alt colectiv si o etapa noua din viata mea, venita atunci cand aveam mai mult ca oricand nevoie de ea, am inceput sa ma pregatesc in fiecare zi, cerintele fiind mult mai dure decat in gimnastica ritmica. De multe ori am vrut sa renunt, dar cel care si azi ma ambitioneaza si imi da increderea de care am nevoie ca pot depasi momentele grele imi este alaturi la fiecare antrenament. Dupa 2 ani de munca sustinuta si cu ajutorul colegilor si a lui Doru Mois, coordonatorul trupei, eu cred ca am ajuns sa fac oricarei provocari si stiu ca o pot indeplini fara probleme.

De-a lungul timpului, alaturi de trupa XTREME, am intampinat, ca in orice domeniu, multe dificultati deoarece Romania mai are mult de munca pentru a promova si pentru a sprijini astfel de activitati. Din pacate nu avem o sala de repetitie numai a noastra, sa putem beneficia de toate dotarile necesare si de un orar adecvat, ne antrenam pe unde putem si la ce ora avem si noi un pic de spatiu.

Nu de putine ori ni s-a intamplat sa avem acces in sala de antrenament abia dupa ora 10 seara si sa ramanem pana spre dimineata la antrenament, sau pentru a lucra la inaltime, baietii nostri sunt nevoiti sa ne ridice in aer la mana si nu cu o simpla apasare pe buton pentru a fi ridicate automat de motor, cum ar fi normal.

Dar cu toate aceste sacrificii si cu mult mai multe alte probleme, in prezent particip alaturi de ei la evenimente si proiecte in Bucuresti cat si in tara.

Sunt foarte multumita si simt ca aici este locul meu, ca in sfarsit toata munca depusa de mica are o finalitate, atunci cand esti aplaudat si apreciat de o sala intreaga uiti de toate greutatile si problemele care te lovesc zi de zi.

Trupa XTREME si activitatea pe care o am in prezent alaturi de ei ma reprezinta cel mai bine.

Bădescu Casian – Valentin

Mă numesc Bădescu Casian - Valentin și am 25 de ani. M-am născut la data de 7 aprilie 1988 în Reșița, județul Caraș - Severin.

Sunt licențiat în Educație Fizică și Sport, iar în prezent sunt masterand în Educație Fizică și Sportivă la Universitatea Ecologică din București.

Am început să practic gimnastică la vârsta de 7 ani la Clubul Sportiv Școlar Reșița din inițiativa mamei, care mi-a remarcat potențialul în a practica gimnastică. Totul a început ca o joacă, iar după 2 ani de ,,joacă” am participat și la primul meu concurs.

Câteva luni mai târziu, după prima experiență într-un campionat național am reușit să câștig titlul de campion național cu echipa. Abia atunci am realizat că ceea ce fac, fac din plăcere, dar și cu multă muncă depusă pentru a fi cel mai bun.

Pe parcursul carierei de gimnast am întâmpinat multe succese, dar și multe probleme legate de programul dur pe care îl aveam ca sportiv de performanță. Aproape tot timpul din zi mi-l petreceam în sala de gimnastică, nemaiavând timp să ies afară să mă joc. Singurele jocuri pe care le știam erau legate tot de gimnastică, iar prietenii mei erau totodată și colegi de antrenament. 

În ultimii ani îmi era din ce în ce mai greu și mi-aș fi dorit să renunț, însă am continuat în speranța că voi ajunge în vârf. În aceea perioadă, clubul la care evoluam avea probleme financiare, iar din acest motiv sportivii erau nevoiți să isi cumpere singuri echipamentul și suplimentele. Acesta a fost un motiv care a contribuit la decizia mea de a renunța la gimnastică.

Din anul 2006 am rămas singur deoarece mama mea a fost nevoită să plece în străinătate să muncească, Reșița fiind un oraș care nu mai oferea locuri de muncă. Toate aceste eforturi au fost făcute din dorința de a-mi oferi mie un trai mai bun. Un an mai târziu, am luat examenul de bacalaureat și m-am înscris la facultate.

Anul 2007, anul în care am renunțat la gimnastică, mi-a oferit o altă șansă și anume aceea de a deveni acrobat.

La scurt timp după ce am renunțat la gimnastică, am venit în București, unde mi-am început cariera de acrobat. Pentru mine, la început totul a reprezentat o mare schimbare, dar și o mare provocare. Deoarece venisem din sala de gimnastică, unde totul trebuia executat cu strictețe, și aici aveam intenția de a pune în scenă același tip de mișcări. Am fost nevoit să las deoparte strictețea și genul de mișcări executate la perfecție și să învăț să fiu mai degajat și să execut mișcările cu mai multă lejeritate. 

Cariera de acrobat mă fascinează mai mult decât cea de gimnast deoarece îmi oferă posibilitatea de a încânta oamenii prin spectacolele susținute în țară, dar și în străinătate. Îmi place sentimentul pe care il am atunci când lumea este uimită de ceea ce facem noi și fac totul din plăcere și din pasiune. 

Croitoru Maria Mădălina

Mă numesc Croitoru Maria Mădălina și am 22 de ani. M-am născut la data de 10 septembrie 1990, în București. 

Sunt licențiată în Economie și în Educație Fizică și Sport, iar în prezent sunt masterand în Economie Europeană la Academia de Studii Economice din București si masterand în Educație Fizică și Sportivă la Universitatea Ecologică din București. 

Cariera sportivă am început-o la vârsta de 4 ani și jumătate, sub indemnul bunicilor care mi-au descoperit potențialul. 

Am început să practic gimnastică la Clubul Steaua sub îndrumarea antrenoarei Alina Goreac. Totul a inceput ca o joacă, însă în scurt timp am avansat la grupa de performanță. Atunci am realizat că a devenit o muncă serioasă, dar ceea ce făceam, făceam din plăcere. 

Patru ani mai târziu m-am mutat la Clubul Sportiv Școlar Nr. 2, sub îndrumarea antrenorilor Marcu Lucia și Potop Vladimir. Un an mai tarziu am participat și la primul meu concurs național. 

În timpul anilor de gimnastică am suferit numeroase accidentări, însă cea mai gravă accidentare am suferit-o la vârsta de 11 ani. 

Din cauza acestui accident am stat departe de sala de gimnastică aproape un an de zile. Clubul la care practicam gimnastică deținea și bazine de înot, vara fiind deschis publicului larg. Cand ieseam din bazin, am dat cu piciorul peste o sticlă de suc, aceasta s-a spart și mi-a taiat tendonul de la piciorul drept. 

Acest accident a fost o mare încercare în viața mea deoarece șase luni de zile m-am străduit să merg din nou. Părinții au fost foarte îngrijorați deoarece credeau că voi șchiopăta tot restul vieții. 

Cu mult efort am reușit să imi revin, însă nu am mai putut ajunge la performanța pe care o aveam înainte de accidentare. 

Pe parcursul carierei de gimnastă am întâmpinat multe momente în care am vrut să renunț, fie din cauza accidentărilor, fie din cauza programului dur pe care îl aveam, cu două antrenamente pe zi. 

Ruptura de gimnsatică s-a produs în anul 2005, atunci când am intrat la liceu. 

Părinții mei nu au fost de acord să urmez un liceu la vocațional, motiv pentru care am urmat un liceu teoretic. Programul liceului nu mi-a permis să îmi continui antrenamentele și de aceea am fost nevoită să renunț la gimnastică. 

Din supărare am decis sa rup orice legătură cu sportul și îmi spusesem ca nu voi mai practica niciun sport și nici nu voi mai urma cursurile unei facultăți de educație fizică și sport. 

Însă timpul a decis pentru mine, așa că în clasa a unsprezecea am avut șansa de a deveni acrobat. Initial am fost reticentă deoarece nu credeam ca aceasta activitate este pentru mine. Cand am inceput antrenamentele mi-am dat seama că ceea ce începusem să fac este într-adevăr o artă. 

Împinsă de plăcere și de dorința de a învăța cât mai mult, m–am străduit să ajung repede la un nivel înalt și să prind din urmă fetele care aveau în spate câțiva ani de antrenament. 

Ceea ce fac în prezent este cu adevărat o pasiune!

Gheorghe Ioana Alina

Ma numesc Gheorghe Ioana Alina si ma indrept usor spre varsta de 23 de ani. Sunt o Leoaica nascuta in data de 19.08.1990 in Bucuresti.

Pe cand aveam 4 ani, o problema la piciorul drept ma putea duce catre operatie. Avand 2 variante, operatia sau gimnastica, evident am fost dusa la gimnastica. Nu stiam atunci care va fi cursul vietii mele. Parintii mei tocmai divortasera si, ramasa in grija mamei, ne-am mutat la bunici. Mai tarziu mama si-a refacut viata cu un om pe care il consider tatal meu, fara sa stau sa ma gandesc nicio secunda. Lucrand impreuna si in ture de noapte, nu am putut creste alaturi de ei si am ramas la bunici. Stateam impreuna doar in week-end.

Am inceput sa merg la gimnastica si dupa aproximativ doi ani problema nu a mai fost vizibila, insa imi placea foarte mult si nu am putut renunta. Am continuat, mergeam la scoala dimineata si dupa aceea la antrenament. De iesit afara cu copii nici nu era vorba, sala de antrenament imi era si loc de joaca, colegele imi erau prietene, iar antrenoarele, parinti. Am crescut si antrenamentele nu mai erau o joaca, trebuiau sa vina si rezultatele. La inceput primeam pedepse, exercitii in plus, iar  antrenorii deveneau din ce in ce mai duri.

In gimnastica artistica am ramas pana la varsta de 10 ani, incepuse sa nu-mi mai placa, eram stresata, nu mai voiam la antrenament. Imi era frica, insa in acelasi timp nu imi doream sa renunt. Am ascuns parintilor faptul ca antrenorii nu se purtau prea frumos cu noi la antrenamente.  Aveam cateva kilograme in plus si eram cantarita la fiecare antrenament, eram stresata si mama stia acest lucru. A acceptat multe de dragul meu, insa nu a acceptat tratamentul la care eram supusa  si nu m-a mai lasat sa continui.

Am incercat o alta ramura a gimnasticii, gimnastica aerobica. In gimnastica aerobica aveam greutatea ideala, nu eram stresata si fiind foarte ambitioasa, intr-o luna de zile am participat la primul concurs in proba de grup - 6 fete - unde am ocupat locul 1. De aici au inceput rezultatele bune, locurile fruntase si premiile binemeritate.

Primii ani in gimnastica aerobica au trecut usor, exista dorinta chiar si atunci cand aveam 2 antrenamente pe zi. Avand rezultate foarte bune, am fost selectionata la lotul national de juniori al Romaniei la varsta de 14 ani. Dupa ce am terminat gimnaziul si am luat examenul de capacitate, am plecat la lot, fiind rezerva altei sportive. Aici am vazut si am invatat ce inseamna sa favorizezi pe cineva. Fiind doar rezerva, in acel an nu am mers la concurs. Acest lucru m-a ambitionat mai mult si in anul urmator am revenit la lot in Deva. Departe de casa, de familie, printre straini si avand un program foarte strict, a fost o perioada grea, dar si frumoasa.

Dorinta de a fi campioana mondiala anula toate problemele. Avand doua antrenamente pe zi, intre ele mergeam la liceu, acesta fiind cu program sportiv, profil vocational.

Antrenamentele erau din ce in ce mai grele, am inceput sa iau in greutate si dorul de casa a fost din ce in ce mai mare. Avand cateva kilograme in plus, ne cantarea zilnic, la fiecare antrenament. Era un stres: daca de la un antrenament la altul aveam cateva sute de grame in plus primeam pedepse. Am avut momente cand voiam sa renunt, plangeam la telefon si ii spuneam mamei sa vina sa ma ia acasa, insa parintii mi-au fost alaturi, m-au sustinut si ma motivau sa merg mai departe si sa ajung unde imi doresc. Cu o luna inainte de concurs riscam sa raman acasa din cauza greutatii, insa m-am ambitionat si timp de doua saptamani mancam foarte putin dimineata si intre antrenamente un grapefruit.

Mai era putin, ne-am intors in Bucuresti, eram langa familie si emotiile au inceput sa apara.

Am plecat in China la concurs, unde au avut loc calificarile si ne-am clasat pe locul 1 cu proba trio. Emotiile erau foarte mari, dar dorinta de a castiga era si mai mare. Am ajuns in momentul mult asteptat, exercitiul final. Nu am realizat cum a trecut timpul de la primul sunet al muzicii si pana la ultimul, insa un singur lucru mi-am spus.” Un singur exercitiu este, pentru el am muncit si am  suferit.”

Visul mi s-a implinit si am devenit campioana mondiala. In momentul premierii, cand vedeam steagul Romaniei cel mai sus si ascultam imnul, am uitat de tot ce traisem pana atunci. In urma acestui rezultat am devenit maestra a sportului.

Intoarsa acasa, mi-am reluat antrenamentele la clubul sportiv unde eram legitimata. Dupa un timp, din cauza conditiilor neadecvate de antrenament, au aparut dureri la nivelul partii lombare. Mi s-a spus sa renunt la gimnastica, dar nu am vrut sa fac acest lucru, nu imi doaream sa termin cum am inceput, tot din cauza unei probleme de sananate. Am continuat asa inca doi ani si la varsta de 18 ani am fost nevoita sa pun punct, deoarece problema de sanatate s-a agravat.

Am terminat Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” cu profil vocational si in urma unui examen am primit diploma de atestat “Instructor sportiv in gimnastica aerobica”.

Nu puteam sa plec din lumea gimnasticii si m-am hotarat sa practic gimnastica acrobatica. Asa am ajuns in trupa XTREME. Ma duceam din placere, era ceva nou, interesant si frumos. Au urmat plecari in strainatate, spectacole si un alt tip de emotii.

Pe Doru il stiam din gimnastica aerobica doar din vedere, insa el stia cate ceva despre mine. El este singurul antrenor care a avut incredere in mine ca voi face lucruri pe care nici eu nu credeam ca le voi putea face vreodata. M-a ajutat, a avut rabdare si m-a invatat tot ce stiu acum.

In prezent sunt licentiata in Educatie Fizica si Sport in cadrul Universitatii Ecologice si masterand anul 1 la Facultate de Educatie Fizica si Sport.

Sport am facut de mica, insa imi doream si altceva. In urma cu 3 ani m-am inscris la Universitatea Bioterra, Facultatea “Controlul si Expertiza Produselor Alimentare”.