Jaden Smith este deja un star la Hollywood si asta nu doar datorita notorietatii de care se bucura tatal sau, ci si gratie filmelor in care el insusi a aparut, cum ar fi "Karate Kid", in care l-a avut ca partener pe legendarul Jackie Chan. Ceea ce inseamna ca presa internationala este mereu pe urmele lui. Astfel, jurnalistii de monden de peste Ocean au aflat ca fiul lui Will Smith este foarte apropiat de sora cea mica a lui Kim Kardashian, care ar fi chiar indragostita de Jaden.
Fotografii i-au surprins pe cei doi adolescenti in timp ce isi petreceau weekend-ul pe strazile din Los Angeles, impreuna cu cativa prieteni comuni. Despre cei doi se zvoneste ca ar avea o relatie din martie 2013, insa Kylie Jenner sustine ca sunt doar foarte buni prieteni.
Fotografiile surprinse weekend-ul trecut demonstreaza, insa, cu totul altceva. Potrivit Daily Mail, Kylie a recunoscut recent ca si-ar dori un prieten cu care sa se duca la balul de absolvire a liceului. Sora cea mica a lui Kim Kardashian a declarat ca acesta trebuie sa fie suficient de curajos sa apara cu flori la usa mamei sale.
Adolescenta a adaugat ca daca nu va gasi pe cineva care sa se ridice la standardele sale, ar prefera sa mearga cu unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, Jaden Smith.