Tanishq Abraham are 9 ani si lucreaza deja la teza de absolvire a colegiului. Micul geniu, nascut in SUA din parinti indieni, a devenit anul trecut cel mai tanar student admis la American River College din Sacramento.
Baietelul a fost acceptat inca de la 4 ani la MENSA, o organizatie pentru oameni cu un IQ foarte ridicat. La doar 2 ani, stia deja sa numere pana la 100.
Domeniile sale de interes sunt chimia, biologia, geologia sau paleontologia. La cei 9 ani a terminat deja mai multe cursuri de la universitati si colegii de prestigiu din Statele Unite,scrie abcnews.go.com.
Pustiul a publicat diverse articole stiintifice, a participat la discutii legate despre astronomie cu experti in domeniu si uneori le preda colegilor sai lectii care vizeaza subiecte precum paleontologia sau astronomia.
Chiar daca este, in mod evident, un copil precoce si supradotat, lui Tanishq ii place sa faca si lucruri normale, ca oricarui baiat de varsta lui. Face parte dintr-un cor, ii place sa petreaca timpul si cu alti copii de varsta lui - avand in vedere ca la liceu are colegi de doua ori mai in varsta decat el - si isi petrece timpul liber plimbandu-se cu bicicleta, jucand tenis, bowling sau jucandu-se pe calculator.
Acelasi drum este urmat si de sora lui care are doar 6 ani. Parintii au observat ca si ea are aceleasi inclinatii ca fiul lor mai mare si sunt alaturi de cei doi in permanenta.
Intr- buna zi, Tanishq si-ar dori sa devina om de stiinta sau presedintele Statelor Unite ale Americii. "America ar fi un loc mult mai sanatos si mai eficient, daca as conduce-o eu", spune baietelul cu mandrie.
Parintii lui spun ca, desi toata lumea il priveste cu respect si admiratie, Tanishq este un baiat normal, care se bucura de copilaria lui.
"Auzim critici tot timpul, de la oameni care spun ca il fortam, dar sa stiti ca el de fapt isi impinge limitele. Noi ii cream toate conditiile ca sa aiba o copilarie normala. Este exact ca orice alt baiat de 9 ani care se bucura de viata." spune mama lui.