Surpriza pentru arheologi: Descoperirea aceasta ar putea schimba istoria pe Pamant:

Surpriza pentru arheologi: Descoperirea aceasta ar putea schimba istoria pe Pamant:
Data: 08 Iulie 2014

Cele mai vechi urme de paşi umani descoperite în afara Africii, datând din urmă cu 800.000 de ani, au fost găsite în localitatea Happisburgh, din estul Marii Britanii, acestea fiind dovada directă a existenţei celor mai vechi oameni din nordul Europei.

Urmele de paşi umani, identificate de Nick Ashton de la British Museum, au fost descrise de acesta drept "una dintre cele mai importante descoperiri, dacă nu cea mai importantă care a fost făcută pe ţărmurile Marii Britanii", potrivit bbc.co.uk.

"Acest lucru va rescrie modul în care înţelegem răspândirea timpurie a populaţiei în Britania şi, într-adevăr, în Europa", a precizat acesta pentru BBC News.

"Amprentele" au fost identificate pentru prima oară în mai 2013, în timpul refluxului. Apa dură a mării a spălat nisipul plajei şi a dat la iveală o serie de scobituri alungite imprimate în piatră, iar oamenii de ştiinţă au presupus că este vorba despre urmele de paşi ale unei familii în căutarea hranei.

Asemenea descoperiri sunt extrem de rare. Urmele de paşi umani din Happisburgh sunt singurele cu această vechime în Europa, existând doar trei seturi de amprente mai vechi, toate situate în Africa.

"La început, nu am fost siguri de ceea ce vedeam, dar, în curând, a devenit clar că scobiturile semănau cu paşi de oameni", a spus Nick Ashton. Scobiturile au fost şterse de ape la scurt timp după ce au fost identificate. Cu toate acestea, echipa de cercetare a reuşit să facă o înregistrare video a urmelor de paşi, iar filmul va fi prezentat, la sfârşitul lunii februarie, într-o expoziţie care va avea loc la Muzeul de istorie naturală din Londra.

Nu se ştie exact cine erau oamenii care au lăsat aceste urme. O ipoteză este aceea că ei aparţin speciei Homo antecessor, despre care se ştie că a trăit în sudul Europei. Se crede că aceste populaţii au ajuns în regiunea de azi a coastei Norfolk parcurgând o fâşie de uscat ce lega Marea Britanie de restul Europei, în urmă cu un milion de ani. Această specie ar fi dispărut cu aproximativ 800.000 de ani în urmă, în urma răcirii accentuate a climei, fenomen care a avut loc la scurtă vreme după ce aceste urme de paşi au fost imprimate în argilă.

sursa: mediafax.ro

Modifică setările cookies