Pictor in viata de zi cu zi si lector la Academia de Arte din Chisinau, moldoveanca Ana Munteanu a emotionat intreaga sala cu povestea pe care a spus-o intr-un mod cu totul si cu totul special - prin "sand art", adica arta desenarii cu nisip.
Momentului extraordinar nu i se putea raspunde altfel decat cu trei de "DA", motiv pentru care telespectatorii vor avea ocazia sa o vada pe Ana si in etapa viitoare a concursului.
Afla-i povestea in cele ce urmeaza
Arta e tot ce am. Nimic mai mult, nimic mai putin. Fara arta nu exista sens, nu doar in viata mea, dar si in univers. Totul e arta, de la cel mai mic atom al corpului nostru pana la nebuloasele ceresti, totul e arta, dar mai depinde din ce unghi privesti.
Unghiul Republica Moldova e de 90 de grade. Colt. Iar daca te ciocnesti mereu de un colt - doare. Nu ca m-as plange, dar realitatea e una. Iar in plaiul mioritic al celor 3 ciobani, legenda are astazi mai mult sens ca niciodata. Ne caracterizeaza proverbul "Capul plecat sabia nu-l taie", doar ca foarte putini dintre noi cunosc si continuarea acestui proverb. Este una pe cat de dureroasa, pe atat de reala - dar nici soarele nu-l vede.
Am facut arta de pe timpurile in care ma ascundeam sub masa de la bucatarie si "pictam" pe tapetele din camera. Ocupatia asta a durat pana a dat mama de "capodoperele" mele si atunci a facut un lucru pe care putini parinti ar face-o. In locul unei mustrari ca la carte, mama a inteles vocatia mea si m-a inscris la un cerc de creatie cu specialitatea desen, dupa care am plecat la Liceul Republican de Arte Plastice "Igor Vieru".
De aici a inceput calatoria mea in ceea ce era sa devina sensul vietii mele - pictura de sevalet. La varsta de 20 de ani am fost inmatriculata la Academia de Muzica Teatru si Arte Plastice din Republica Moldova, unde am sustinut si masteratul la specialitatea "pictura de sevalet". Intre timp am facut mai multe proiecte in domeniul picturii de sevalet si monumentala. Am avut succese, dar si esecuri care tin mai mult de lipsa remunerarii lor, fie materiala sau morala.
In anul 2010 am avut un proiect care mi-a adus o noua provocare. Trebuia sa fac o proectie de sand art care avea sa fie derulata pe fundalul unui spectacol muzical la Chisinau. Am ramas fermecata, dar si provocata de aceasta tehnica. Dupa 16 ani de tot felul de studiu si munca in domeniul picturii, am inteles ca aceasta este unica tehnica care, chiar daca include desenul, cere o abordare mult mai speciala. E destul sa greseti o linie sau o pata ca sa pierzi subiectul. E o tehnica atat de fragila incat te face sa-ti opresti suflarea la fiecare miscare. Pentru prima data am simtit ce inseamna sa te exprimi intr-un limbaj plastic atat de fragil in fata unui public intreg, nu in atelier, unde esti singur.
Dupa acest proiect universul meu s-a schimbat, am inteles ca o parte buna din el va fi reprezentat nu numai in ulei, dar si in nisip.
De atunci doar asta fac. Arta. In mai multe forme ale ei. Doar ca preferatele au ramas oricum pictura in ulei si nisipul. Imi place sa experimentez, ma avant ca intr-un ocean, iar valurile sale ma cuprind pana la momentul in care ma inec, dar oricum reusesc sa iau o gura de aer de la suprafata si iar ma cufund. Nu vad sens in viata mea fara arta, doar asta fac, doar asta stiu sa fac si doar asta doresc sa fac. Insa exista o problema...
Arta fara spectatori e ca o simfonie in care cineva canta cu un instrument dezacordat
Parca e totul bine, dar oricum ceva nu suna asa cum trebuie. Din acest considerent am si venit la “Romanii au talent”: pentru a arata spectatorilor frumusetea artei si ca ceea ce, la prima vedere pare o joaca de copii, o joaca in nisip, poate deveni arta.
