Noi suntem echipa "Qui peut", probabil ca nu ati auzit pana acum despre noi si asta pentru ca am luat fiinta abia acum un an.
Toti copiii cand sunt mici sunt ajutati si sustinuti de parinti, asa si noi am inceput primii pasi ca trupa fiind sustinuti de prieteni, familie si profesori. Inca suntem la inceput, nu putem vorbi despre o evolutie in adevaratul sens al cuvantului, insa exista progrese.
Ca performanta putem aminti faptul ca noi avem trei piese de teatru de animatie pentru adulti cu care am participat la numeroase festivaluri in tara si nu numai, unde am reusit sa castigam premiile pentru cel mai bun actor/actrita precum si premii speciale si pentru cea mai buna piesa.
Suntem un grup unit si fiecare are o contributie definitorie in actul creativ. Unii sunt specializati pe scenografie, alti au inclinatii regizorale, iar altii organizatorice, dar toti avem in comun dragostea pentru scena. Formatia este compusa din mai multi membri - fosti colegi- in numar de 6 insa poarta e mereu deschisa Toti suntem profesionisti in devenire, oameni de teatru cu studii de specialitate si cu dorinta si vocatie in aceasta directie.
Suntem 6 absolventi ai facultatii de teatru UNATC, la sectia Papusi si Marionete. In ordine aleatorie pasesc cu gratie in fata dumneavoastra fetele: Bettina Schicht, o domnisoara foarte draguta in varsta de 26 ani. A terminat Liceul de arta Tonitza, iar apoi a ajuns sa ne incante cu prezenta ei. Ea este persoana care intotdeauna are o solutie pentru orice problema si este de un real ajutor scenografic.
Urmatoarea este Olga, Bela vesela si optimista, mereu cu zambetul pe buze, are 24 de ani si dupa ce a terminat liceul de muzica Dinu Lipatti la sectia de actorie a pasit in continuare spre facultate. Alaturi de ea inca din liceu pe acelasi drum a pasit si Corina Munteanu. Desi este cea mai mica din trupa, avand varsta de 23 de ani, reuseste de cele mai multe ori sa ii faca pe ceilalti sa zambeasca.
Ultima care paseste pe podiumul feminin din trupa, Andra Stefan, a ajuns sa ne onoreze cu a ei prezenta dupa ce a absolvit Facultatea de Arte de la Timisora.
Acum sa va prezentam cei doi stalpi ai trupei, in partea stanga il avem pe Dan Codreanu, in varsta de 25 de ani, a terminat liceul de muzica Dinu Lipatti, la sectia actorie si apoi a ajuns sa dea viata papusilor urmand aceeasi facultate ca ai lui coechipieri. E o fire energica ce vine intotdeauna cu idei pentru orice problema. In partea dreapta il avem pe Marius Tiberius Bugi, de 27 de ani, o fire optimista, un spirit creativ si dornic de a evolua, a venit din Arad in Bucuresti pentru a invata cum se trag sforile.
Formatia aceasta reprezinta ceva mai mult, ajungi la prietenie pe viata.Toti ne autodepasim in fiecare zi, asta pentru ca avem ceva de spus si exista dorinta de a crea ceva frumos. Am trait si vom avea oportunitatea sa mai traim multe momente frumoase, iar cele mai speciale credem ca sunt cele din turnee, cand lumea e a noastra, cand reusesti sa trimiti mesajul tau si simti ca a ajuns cu bine in randul spectatorilor.
Speram si credem ca in scurt timp in tara, avand modelul vecinilor nostri europeni,sa resuscitam si sa descoperim noi moduri de exprimare, atat pentru copii, cat si pentru adulti, care la o privire mai atenta sunt de fapt niste copii mai mari. Teatrul de animati ne dorim sa devina un curent puternic pentru a duce mai departe mostenirea si misiunea profesorilor nostri. Arta animatiei in Romania este din pacate subapreciata, iar noi, prin participarea la acest show, am vrut sa atragem atentia asupra acestui fapt. A fost o experienta unica. Am mai jucat pe scena, dar parca emotiile de aceasta data au fost de alta natura, deci a fost ceva nou, provocator, interesant.
Nu ne-am gandit inca asa mult la ce am face cu banii daca am castiga dar cu siguranta le vom gasi un loc bun. Am putea realiza un vis comun al membrilor echipei, acela de a deschide un laborator de studiu in Bucuresti cu finalitatea unor piese de teatru de animatie ca alternativa pentru publicul iubitor de teatru, un spatiu pentru toti cei care cred in ceea ce fac.