Romanca Madalina Pometescu, stabilita in Italia, a castigat concursul TV "Bake Off Italia", o competitie televizata dedicata prepararii dulciurilor, aceasta afirmand intr-un interviu acordat editiei italiene Vanity Fair ca, pana in urma cu doi ani, nu a pregatit nici macar o tarta.
Madalina Pometescu a afirmat, in interviul citat, ca a avut dintotdeauna o pasiune pentru dulciuri, dar, pana acum doi ani, nu a preparat nici macar o tarta. Apoi, din dorinta de a fi o mama care pregateste torturi in casa, a incercat. Astfel, a descoperit ca are si talent sau cel putin un instinct puternic in acest domeniu.
"Nu reusesc sa urmez toti pasii unei retete pana la final, intotdeauna fac anumite schimbari", a explicat aceasta pentru Vanity Fair.
Madalina Pometescu, in varsta de 27 de ani, a devenit prima oara concurenta si apoi castigatoarea "Bake Off Italia - Dulciuri in cuptor", emisiunea dedicata pasionatilor de gastronomie difuzata pe postul TV Real Time si produsa de Benedeta Parodi.
"Mi-am dorit sa ajung in finala, dar nu credeam ca as putea castiga. De asemenea, m-am pregatit psihologic pentru infrangere", a mai spus Madalina in acelasi interviu.
"Nu voiam sa fiu una dintre acele concurente care plange in momentul eliminarii din concurs. si cand au pronuntat numele castigatorului eram atat de concentrata sa nu ma emotionez incat aproape nu mi-am dat seama ca l-au pronuntat pe al meu", a completat aceasta.