“In Tulcea nu se rade, se mananca scrumbie” – astfel si-a inceput Raul Gheba numarul de stand-up comedy inca din culise, de unde l-au intampinat Smiley si Bartos.
De-a lungul celor cateva minute in care doar “a vorbit”, asa cum el insusi a recunoscut, Raul a reusit sa faca o sala intreaga sa rada, inclusiv pe Mihai Petre, dupa ce si-a exprimat nedumerirea legata de “frica” pe care o provoaca, in general, concurentilor: “Mihai e un dansator, nu e cea mai amenintatoare meserie”. “E bun, e foarte bun”, l-a apreciat Bartos, iar juriul a confirmat: “Chiar vreau sa te vad in etapa urmatoare, leaga-te de cate si de cati vrei tu!”, l-a felicitat Mihai, iar Raul a trecut mai departe cu trei de “Da”.
Iata-i povestea de viata:
M-am nascut pe 10 martie 1990, pe la sapte dimineata, cel mai probabil la Spitalul Judetean din Tulcea. Maica-mea mi-a povestit ca o data m-a alaptat o femeie de etnie roma si n-am facut mofturi.
Taica-miu, Stefan, are vreo 48 de ani. In tinerete a fost pescar ca si tatal lui, dar de vreo 19 ani este agent la penitenciar. Serios, ca politist, nu ca prizonier. Maica-mea, Lidia, are 46 si e plecata prin Portugalia de vreo citiva ani, unde mai am o gramada de unchi si de matusi. Nu e foarte usor, dar ne descurcam, ba mergem noi la ea, ba vine ea la noi cu fiecare sarbatoare. Cand eram mai mic si a plecat prima oara tin minte ca mi-a fost un pic greu, mai ales ca eram foarte atasat de ea, dar tind sa cred ca a fost o experienta care mi-a prins foarte bine.
Pina pe la 7 ani am locuit in Delta Dunarii, la Chilia Veche, satul care poarta si numele bratului. Desi eram fix la sursa, tin minte ca nu prea imi placea pestele, spre deosbire de acum. Singurele lucruri care imi placeau erau icrele negre, pe care le mincam aproape saptaminal, fiindca pe atunci populatia de sturioni din Delta era numeroasa. Cred ca am mincat caviar de zeci de mii de euro fara sa-mi dau seama, pentru ca eram un copil si n-aveam notiunea ca asta e cel mai scump aliment din lume. Il mancam direct din borcan, cu lingura, sau pe paine cu margarina. Apoi, la 7 ani m-am mutat la Tulcea, unde am si fost la scoala. Am fost un pusti mai ciudat, imi placea mai mult sa ma joc singur in casa decit afara. Eram un mic tocilar. Citiva ani mai tirziu mi-am dat seama ca poti fi ciudatel si fara sa fii un tip de care se fereste lumea, sa fii ciudatel la modul interesant. Mi-am facut prieteni, iubite, dusmani. Prin clasa a 12-a eram asa de dornic de mai mult si de mai nou ca simteam ca ma sufoc in Tulcea. De abia asteptam sa ajung la facultate.
Show-ul este acum INTEGRAL si pe Voyo.ro.
Problema cu stand up-ul e ca n-a fost un talent pe care l-am descoperit deodata. A fost o chestie de care eram pasionat. Ma uitam la specialuri din afara, la clipuri cu comediantii nostri de pe youtube si mi se parea uimitor ce fac. Intr-o seara, dupa ce am ajuns la Bucuresti, am vazut ca se tine un open mic, o seara a amatorilor. Am zis ca trebuie sa incerc si eu, ca n-am ce pierde. Evident, prima experienta a fost un dezastru. M-am certat cu un om cu palarie, am dat 10 glume din care n-a mers aproape niciuna, deci practic m-am umilit. A fost un fel de semn ca nu-i o cariera pentru mine. Dar din fericire eram prea tanar si incapatanat ca sa accept asta. M-am dus in continuare la serile de open mic, avind in continuare show-uri extraordinar de proaste cu maximum un ris pe set de 10 minute. Nu era ca si cum aveam ceva mai bun de facut. Plus ca i-am cunoscut pe toti baietii aia pe care ii admiram eu de pe youtube. M-am si lasat de vreo doua ori complet de meserie si cam pe la a treia tura am inceput sa inteleg despre ce e vorba la stand up comedy, filosofia pe care trebuie sa o ai in cap atunci cind urci pe scena, si de atunci parca show-urile nu mai ieseau oribil. In perioada aia l-am cunoscut si m-am imprietenit cu Radu Isac, care mi-a fost un fel de mentor, chemindu-ma sa deschid show-urile lui sau cu el prin tara, exercitiu care mi-a prins foarte bine si m-a ajutat sa scriu. Calmul lui si faptul ca nu-i pasa ca mai dadeam chix m-au ajutat foarte mult. Doi ani mai tirziu faceam deja show-uri de deschidere pentru absolut toti comediantii, de la Teo la Micutu, de la Costel la Bordea, o experienta din care iarasi inveti enorm. Am mers prin tara cu ei, am vazut publicul din provincie si m-am indragostit iremediabil de stilul asta de viata in care lucrezi ca sa faci oamenii sa rida si primesti bani frumosi pentru asta.
Marele castigator "Romanii au talent" esti TU. Serios, intra sa vezi ce ti se intampla!
Prietenii mei apropiati inca nu-s convinsi ca am o cariera din asta, dar nu pentru ei sunt amuzant pe scena, ci pentru public. Cand vad ca sunt atitia oameni care vin la show-uri sunt un pic surprinsi si nu stiu cum sa se obisnuiasca cu faptul ca deja ma cunosc niste oameni. De ai mei ce sa zic, le-a fost si le este teama, si pe buna dreptate de multe ori, ca nu e un job sigur din care sa iesi cu o pensie. Asa e. Si cu toate astea, acum sunt mindri de mine si ma sustin si ei cum pot.
Cursuri de stand up n-am facut, nu cred ca exista la noi si sincer nici nu cred ca ar trebui sa existe. Cel mai bine e sa te lovesti de public, sa-l asculti si sa-i raspunzi. Daca o faci bine, o sa te recompenseze, daca nu, o sa te pedepseasca. In schimb, in toamna lui 2013 am participat la primul festival romanesc de stand up comedy, pe care l-am si castigat. A fost un concurs in care m-am intrecut cu alti 19 comedianti, dar la care m-am dus cu incredere si iata ca am plecat acasa cu premiul. Nu tin minte sa fi mostenit talentul asta de la cineva, desi bunicul din partea mamei era destul de mistocar. Cind eram mic, voiam sa ma fac preot, intr-un fel, s-a nimerit. Tot spun vrajeli catre o gramada de oameni ca sa ii fac sa se simta mai bine, dar macar sunt vrajelile mele. De iubire am avut parte, desi nu-s cel mai usor om de iubit din lume. Sint capos si pretentios, desi nu dau nimic la schimb, dar si cind ma loveste iubirea, e o doza din cea mai pura iubire care exista. Ca orice clovn, partea trista e mai trista ca la oamenii obisnuiti, pentru ca noi oscilam intre extrema veseliei, a risului si cea a singuratatii si a adevarului trist din spatele risului. Si cand suferim, suferim, tata...
Oricit de mult m-ar speria cariera asta, peste 5 ani ma vad facind tot asta. Am un grup de umor pentru care scriu sketch-uri care merg virale pe internet (vezi Scoala Vietii sau emisiunea #nimicnou), mai scriu pentru cel mai bun saptaminal de umor si satira (catavencii). Ma vad facind asta doar la un alt nivel, un nivel la care o fac mai bine si mai sincer. Si pe mai multi bani.
Chiar nu tind spre a fi celebru, mi se pare ca aduce dupa sine mai multe probleme decit beneficii. Ceea ce-mi doresc cu adevarat e ca oamenii care ma urmaresc sa-mi inteleaga si aprecieze munca. Sa ii faca sa rida cu adevarat si sa gindeasca in acelasi timp. Sa inteleaga ca in spatele glumei e un mesaj mai important decit gluma insasi. Am fost intrebat la interviu ca cine as vrea sa ajung. Intr-o lume perfecta, cel mai bine ar fi sa ajungi comediant ca tine, sa ai o voce distincta, sa ai un stil care sa-ti defineasca umorul. Sigur, sunt o gramada de oameni care ma inspira, atit comedianti din afara tarii, cit si de la noi, dar este un domeniu in care eu cred ca e mai important sa fii amuzant tu insuti decit sa fii amuzant interpretind pe altcineva.
Ceea ce m-a determinat sa vin la “Romanii au talent” a fost faptul ca nu vazusem pina acum pe cineva sa faca stand up si mi se parea ca pot sa umplu foarte bine nisa asta libera. Era nedrept fata de stand up. Daca as cistiga marele premiu, nici n-ati mai auzi de mine. As disparea vreo 2 ani si m-as intoarce foarte bronzat.
Cred ca oamenii ar cumpara un bilet la show-ul meu pentru ca mi se pare ca stand up-ul inca este o forma de divertisment live destul de pura tocmai pentru ca este sustinuta de platitorii de bilete. Nu se face stand up la zilele orasului unde vine toata lumea sa se hlizeasca, ci doar in localuri in care spectatorii interesati vin si platesc un bilet, de valoarea caruia isi creeaza niste asteptari de la show. Atunci sunt atenti si curiosi sa te auda. Cind un show este gratuit, ei nu sunt responsabilizati de un bilet platit, nu iti sunt datori cu atentia lor.
Ma astept ca la “Romanii au talent” sa fac oamenii sa rida. Ma astept sa ma recunoasca pe strada si sa-mi zica ca vor sa vina la show, iar eu sa le spun unde ma pot gasi. Asta astept, sa ma ajute sa devin un comediant mai bun.
