Un nou artist va dansa in competitia visurilor, Dansez pentru tine.
“Cu toate ca nu am dansat niciodata, dar niciodata in viaţa, asta nu ma va impiedica sa demonstrez ca cel care se straduieste si pune suflet in ceea ce face se descurca si reuseste in tot ce-si propune”, declara cu convingere Pavel Stratan, cel care a acceptat provocarea de a intra in aceasta toamna in ringul visurilor de la ProTv.
“A venit un moment in viaţa cand am ocazia sa ma autodepasesc, am ocazia sa lupt pentru un caz umanitar si asta m-a convins sa particip la Dansez pentru tine”, a mai marturisit artistul.
Sufrageria lui Pavel deja a fost rebotezata “sala de dans”, tocmai pentru ca cel pe care telespectatorii ProTv il vor putea vedea evoluand in ringul visurilor din 26 octombrie repeta de zor si acasa ceea ce invaţa alaturi de coregraf. “Banuiam eu despre mine ca sunt muncitor si ambiţios, dar acum chiar m-am convins”, marturiseste amuzat Pavel. Copiii lui sunt alaturi de el, iar Cleopatra ii poate oricand lua locul, de vreme ce ii imita fiecare miscare pe care o face.
“Cu dansul este la fel ca atunci cand inveţi sa canţi la chitara sau sa faci alte lucruri care implica coordonarea miscarilor fizice cu mintea. Eu cred ca cei care reusesc sa faca ceva bine, cu siguranţa se vor descurca sa mai faca si altceva la fel de bine”, a mai spus Pavel, care spune cu modestie ca nu stie daca va fi cel mai bun concurent, dar va fi cel care se va stradui cel mai mult.
Muncitor si hotarat sa lupte cu daruire pe ringul de dans pentru indeplinirea visului partenerei sale, Pavel nu se impiedica in pasii de dans pe care inca nu-i stapaneste foarte bine si recunoaste deschis ca viseaza la marea finala. De la partenera lui nu-si doreste nimic mai mult decat sa fie la fel de muncitoare ca si el si sa asculte de coregraf.