Paula Seling va concura la "Dansez pentru tine"

Paula Seling va concura la "Dansez pentru tine"
Citeste mai mult despre: Paula Seling, concurent, Dansez pentru tine,
Data: 26 Septembrie 2010
Cantareata Paula Seling intra de la mijlocul lunii octombrie, in competitia “Dansez pentru tine”, de la Pro Tv.

Dintotdeauna a avut dorinta ascunsa de a urma cursuri de dans, insa niciodata nu a avut determinarea sa o faca. A acceptat insa provocarea “Dansez pentru tine” ca pe un test, ca pe un plan de Sus, ca pe  ceva nou in viata sa, dar si ca pe o dorinta de a lupta pentru o cauza buna.

“Ideea de a lupta cu toate armele pentru o cauza buna, de a te supune unor teste pentru a indeplini dorintele altor oameni - asta te educa, te formeaza. Vointa nu are limite atunci cand cineva depinde de tine, daca ar trebui sa treci de un obstacol, fiind singurul implicat, poate ca ai renunta mai usor. Acest context este perfect pentru mine. A fi mai bun pentru altii inseamna a schimba in bine ceva, in tine”, crede Paula Seling.

Artista recunoaste ca "Dansez pentru tine" i se pare un concurs extrem de greu si ca ii este frica de tot ce este necunoscut, insa stie ca are de partea sa perseverenta, ambitia, seriozitatea si dragostea pentru muzica. „Imi place sa ma supun la teste, sa fac lucruri noi. Vreau sa muncesc, imi place sa muncesc...sper, insa, sa fiu atenta sa nu intind coarda prea mult. Oboseala nu-mi prieste foarte bine.”, marturiseste cantareata.

Desi nu a dansat niciodata tango, Paula l-ar putea alege ca dans preferat, pentru ca ii pare feminin si puternic in acelasi timp. Uneori, Paula danseaza cand este singura dintr-o teama de penibil, insa la Eurovision 2010 a prins gustul miscarilor de dans lucrand cu coregrafii Doina si Florin Botis.

„Am constatat ca sunt  receptiva la miscari de coregrafie, ca retin repede si mi-a suras ideea de a incerca sa invat dansul, mai ales intr-un cadru atat de deosebit... Sa fiu sincera, a lua cursuri de dans a fost mereu o dorinta ascunsa, uneori pe lista de planuri pentru anul care vine, insa, niciodata nu am avut determinarea sa incep. Iata, insa, ca Acolo Sus, cineva stie cum si care este momentul sa iti indeplineasca dorintele. Probabil ca mi-am dorit mult sa invat, mai mult decat mi-am dat seama. Sau poate ca asta face parte dintr-un alt plan. Vom vedea”, declara artista care are incredere ca lipsa ei de exercitiu se poate recupera daca exista timpul, locul si contextul potrivit.

 

Modifică setările cookies