Miresele joaca tare in prima editie a emisiunii Patru nunti si o provocare pentru a pleca alaturi de alesul lor intr-o luna de miere de cinci stele in Tenerife. Miercuri, 4 septembrie, si joi, 5 septembrie, de la 20:30, la ProTv, telespectatorii vor petrece la patru nunti total diferite: una traditionala, una rustica, una vintage si alta traditionala tiganeasca.
La nunta lor traditionala tiganeasca, Hagi si Camelia vor petrece alaturi de 500 de invitati, iar bugetul evenimentului se ridica la 50.000 de euro. Veti avea ocazia sa intre in lumea unor obiceiuri fascinante, pe care tinerii le vor respecta cu sfintenie, printre care „sarmaua mirelui”, spalarea picioarelor mirelui cu vin, dansul miresei, ruperea turtei si multe altele. Patru perechi de nasi vor fi alaturi de cuplul nou format, iar petrecerea de nunta va fi animata de doi interpreti renumiti.
Alexandra si Vlad au decis sa-si uneasca destinele in stil vintage. Ei vor petrece intr-un cort de ceremonii aflat in apropierea unei piscine, ambele decorate in alb, roz pal si accente de galben aprins, cu foarte multe lumanari. Doamnele vor primi marturie o brosa handmade, cu design diferit, ambalate in cutii roz cu fundite albe, in timp ce domnii un trabuc cubanez si ziarul nuntii, o publicatie personalizata ce va contine articole despre cei doi miri. Cele 6 domnisoare de onoare si cei 9 cavaleri vor avea vestimentatia asortata evenimentului – rochii din dantela alb cu roz, respectiv papioane si batiste galbene, si vor avea un moment special in timpul valsului mirilor.
Raluca si Andrei mizeaza pe o nunta rustica, la poalele muntilor. Mirii si-au dorit ca ei si apropiatii sa se simta cat mai in largul lor, ca la un picnic. Scaunele vor fi imbracate simplu, in panza de sac, iar ornamentele florale vor fi din floarea soarelui si flori de camp.
Pentru o nunta traditonala a optat si cel de-al patrulea cuplu care va intra in prima editie a emisiunii Patru nunti si o provocare in competitia pentru o luna de miere de cinci stele. Simona si Marian vor incerca sa respecte toate traditiile unei nunti romanesti, incepand cu pregatirea mirelui si a miresei si pana la mersul cu alai la nasi. Nunta va avea loc la cort, iar o bucatareasa angajata special pentru eveniment se va ocupa de meniu. Pentru invitatii lor, Simona si Vlad au pregatit o surpriza si vor lansa lampioane impreuna.
Din 4 septembrie, in fiecare miercuri si joi, de la 20:30, la ProTv, in cadrul emisiunii Patru nunti si o provocare, miresele se pregatesc sa joace tare pentru o luna de miere de cinci stele! La finalul fiecarei editii, mirii care obtin cel mai bun punctaj afla pentru ce destinatie trebuie sa-si pregateasca bagajele.