Ovidiu Pasarar si-a adus arbaleta din dotare si asistenta sexy si i-a lasat fara cuvinte pe cei prezenti cand si-a inceput reprezentatia.
Concurentul a tras cu arcul cu o precizie milimetrica, reusind sa sparga un balon si sa strapunga o foaie de hartie, totul fara sa-si raneasca asistenta. “Pare destul de periculos si asta imi place”, l-a laudat Mihai Petre, iar Andra si Andi l-au aprobat, astfel ca Ovidiu a obtinut “Da” la unison.
Povestea lui de viata, mai jos:
Sunt nascut in Fagaras la data de 18.05.1978, sunt din Brasov. M-am nascut intr-o familie simpla si foarte unita.
Tatal meu PASARAR GAVRIL, nascut in 01.04.1948, a fost si este persoana care m-a intarit intotdeauna atat moral cat si fizic, a fost si inca este o persoana foarte optimista. Sunt foarte atasat de el si mi-a placut mereu sa fiu in preajma lui, am fost mereu impresionat de locul lui de munca - mecanic de locomotive. Mereu ne lua pe mine si pe fratele meu in mici calatorii cu locomotiva. Este pensionar din 1998, dar prefera sa lucreze in continuare.
Show-ul este acum INTEGRAL si pe Voyo.ro.
Mama, Pasarar Mariana Marcela, nascuta in 05.02.1953, este o persoana foarte deosebita si o persoana foarte iubitoare si amabila, foarte corecta si calculata, nu ii plac oamenii care mint si rar poate avea incredere in cineva. Si-a dedicat intreaga viata pentru familie, renuntand la multe concedii si placeri pe care si le putea permite, doar ca sa ne ofere noua ceea ce aveam nevoie… Mama e cea mai buna bucatareasa din lume, he he he, chiar acum de aici, din Florida, ma gandesc la mancarurile ei… Mama a fost si inca este calculatorul familiei, :) , este pensionara din 2012, dar si ea la fel ca tata prefera inca sa lucreze ca sa poata sa ne ofere sprijinul si ajutorul atunci cand avem nevoie.
Fratele meu, Pasarar Marius, nascut in 25.12.1976, simt ca este parte din mine, suntem foarte atasati si ne iubim foarte mult… este persoana care m-a indrumat pe scarile copilariei si fiind mai mare decat mine, mereu m-a avut in grija si a vegheat asupra mea…
Marele castigator "Romanii au talent" esti TU. Serios, intra sa vezi ce ti se intampla!
Copilaria mi-am petrecut-o pe doua fronturi si anume pe timpul scolii si studiilor la Brasov, iar pe timpul vacantelor, la tara, adica la bunicii din partea tatalui unde am avut o copilarie de vis plina de aventura si multi prieteni si mai ales bunici minunati, care fiind doar niste oameni simpli de la tara au facut din copilaria noastra, a mea si a fratelui meu, o intreaga aventura si o scoala a vietii. Impreuna am invatat ce inseamna cu adevarat iubirea de familie, respectul, si mai ales munca agricola care a avut un rol important in viata noastra, pentru ca a presupus renuntarea la orele de joaca pentru a ne ajuta bunicii la muncile campului, dar asta ne-a facut puternici si mai ambitiosi pentru ca stiam ca dupa munca puteam face ce vrem pentru ca era libertatea aceea de la tara....
Cred ca as putea sa scriu cel putin vreo doua romane cu detalii despre copilaria mea, dar o sa ma opresc aici adaugand faptul ca a fost cea mai frumoasa copilarie pe care o poate avea un copil, nu regret nimic si cred ca asta este cel mai important lucru pentru un copil, sa aiba o copilarie de neuitat care sa includa toate etapele pe care trebuie sa le parcurga copiii pana la varsta majoratului... joaca, munca, invatatura, respect, iubire, risc, adrenalina, pericol, sacrificii, romantism, traditie, devotament, inteligenta si multe altele care tin de dezvoltarea si cresterea corecta a copiilor.
Pe la varsta de 10 ani tatal meu m-a dus la cinema ca sa vad un film, iar filmul se numea "Robin Hood". Am fost foarte entuziasmat, nu il mai lasam in pace pe tata, batandu-l intruna la cap ca vreau si eu un arc cu sageti ca Robin Hood, iar tata imi zicea mereu ca este periculos si ca nu este pentru joaca, dar mi-a promis ca imi va construi un arc cand voi creste mare. Dupa ceva timp chiar mi-a construit un arc si m-a invatat cum sa-l tin si cum trebuie sa am grija atunci cand il folosesc. Tatal meu a fost uimit de felul cum trageam si de precizia pe care o aveam. Deci asta a fost impulsul meu si atractia fata de sageti. La bunici eram cel mai fericit pentru ca puteam merge pe camp si puteam sa trag de voie fara sa fie niciun pericol. Visam mereu sa fiu si eu un Robin Hood…
Vreau sa mentionez ca datorita traditiilor frumoase care se gasesc in acel loc, in acel sat, la bunici si anume traditiile sarbatorilor de iarna si a celor de Pasti, am ajuns, eu si fratele meu, sa fim niste visatori si anume visam la momentul cand vom fi niste artisti. In anul 1993 am luat-o amandoi pe doua cai diferite si anume ne-am inscris la cate un curs de dans, fratele meu a urmat drumul dansului popular, iar eu al dansului de societate. M-am inscris la clubul elevilor din Brasov la sectia dans de societate, latino si standard. Am fost foarte apreciat si am invatat foarte repede ceea ce mi-a dat inca o data de inteles ca voi ajunge candva un artist.
Doi ani mai tarziu am luat cursuri de dans de la marele maestru Ioan Corneliu Vasiliu din Brasov, dar doar 6 luni pentru ca in perioada aceea era destul de costisitor si fiind cea mai buna scoala necesita din partea mea niste costuri prea mari si nu le puteam suporta, 6 luni in care am invatat foarte multe intr-un timp atat de scurt, iar apoi m-am mutat la o scoala mai mica de dans la care de la inceput am fost vazut ca un avansat in acest domeniu, apoi au inceput concursuri de federatie, iar efortul meu depus pana atunci incepea sa fie vazut si in concursuri, dar dupa ceva timp am ajuns la concluzia ca dansul sportiv este un sport prea costisitor si nu voi putea sa imi castig vreodata existenta din el. Asa ca, prin 1996 am infiintat impreuna cu un fost coleg de dans o mica scoala de dans pentru copii, la care am renuntat dupa numai cateva luni din cauza faptului ca nu aveam actele necesare, apoi am facut o mica pauza in domeniul dansului incercand sa ajut si eu pe plan financiar acasa, asa ca am avut tot felul de job-uri. Primul meu job a fost ca ucenic intr-o firma de instalatii electrice, iar prin 1997 am inceput sa fac taximetrie.
In 1998 am inceput din nou sa fac dans, doar ca incepusem dans modern la Clubul Studentesc RECTORAT din Brasov sub indrumarea d-nei coregraf IOLANDA POPESCU, in acelasi timp urmand si studii universitare la Facultatea TRANSILVANIA din Brasov, T.C.M. adica tehnologia constructiilor de masini. Am mers la diferite concursuri pe tara si din nou am inceput sa fiu bine vazut in acest domeniu. Doi ani mai tarziu am auzit de o preselectie de dansatori pentru trupa de dans a hotelului ARO PALACE din brasov, coregraf fiind CIPRIAN PASALIU, la care am luat parte si am fost admis, iar de aici a inceput cu adevarat viata mea de artist, incepusem sa nu mai platesc pentru a face dans, ci sa fiu platit ca sa dansez. A fost realizarea primului episod din visul meu si anume sa fiu platit urcand pe scena. Intre timp, nu imi mai amintesc exact cand, am citit despre legenda eroului medieval Wiliam Tell si am fost din nou impresionat, amintindu-mi de perioada cand eram un copil si trageam cu arcul, dar acum era mult mai interesant pentru mine pentru ca era vorba de o arbaleta, asa ca mi-am propus ca atunci cand voi avea cele necesare voi pune in aplicare un numar artistic bazat pe acea poveste a lui Wiliam Tell.
Apoi au urmat cativa ani in care colindam si dadeam spectacole in locuri apreciate din POIANA BRASOV, SINAIA, PREDEAL, cazinouri, hoteluri, restaurante. In 2001 am inceput sa lucram in Hotel Orizont din Predeal si a durat aproape 2 ani, perioada in care am invatat foarte multe, printre altele si un numar de fachir, perioada care m-a facut sa inteleg ca asta este rolul meu in viata, indiferent de ce as face, sa fiu artist... In 2002 am plecat cu coregraful Ciprian in Italia pe un vas de croaziera COSTA ALEGRA, dar la putin timp am facut o ruptura de ligament si am fost nevoit sa vin in tara; dupa recuperare am inceput sa lucrez din nou ca dansator si fachir. In 2004 am format o trupa de dans, impreuna cu Ciprian Pasaliu si am plecat in Suedia la Circul Maximum, unde am stat 6 luni, iar apoi am plecat singur in Austria la Circul Louis Knie Jr., la care am lucrat pana in decembrie 2008. In Austria am facut cunostinta cu Guy Theron, un artist care mi-a devenit in scurt timp partener si m-a ajutat si indrumat foarte mult in a-mi desavarsi visul si anume de a face dintr-o arbaleta, care e destinata agrementului, tirului sportiv sau vanatorii, opera artistica.
Asa ca am inceput proiectul cu tot felul de idei si am inceput ambitios repetitii peste repetitii pana am ajuns la pragul de a stapani in totalitate arbaleta. Apoi am finalizat numarul si am realizat ca nu voi putea face la fel ca Wiliam Tell si anume sa trag intr-un mar situat pe capul unei persoane si asta pentru ca nu voi putea gasi pe cineva care sa aiba atata incredere in mine pentru a tine un mar pe cap si eu sa trag. Atunci mi-a venit o idee si anume de a sta chiar EU cu un mar pe cap si sa trag in acelasi timp, dar asta presupunea alt proiect si anume sa fac niste arbalete care sa se declanseze automat, consecutiv, iar ultima sa tinteasca marul deasupra capului meu.
In 2009 am facut pauza in domeniul artistic datorita faptului ca m-am casatorit si nevasta mea urma sa nasca si m-am decis ca, macar pana cand copilul va implini 1 an, sa imi iau un loc de munca stabil, cu o locuinta stabila, dar pana sa imi fac planul de a incepe din nou viata de artist, sotia era din nou gravida, asa ca am mai prelungit pauza artistica… :)
Asadar, pe 02.02.2010 s-a nascut cea mai minunata fiinta si anume printesa mea, Rihanna Selina Mary, iar 16.05.2012 a venit pe lume cel mai minunat baietel si anume printul meu, Angelo Leonidas. Nu imi paruse rau ca in 2009 luasem acea decizie si ca renuntasem la visul meu de a fii artist, pentru ca eram foarte bucuros alaturi de acesti ingerasi pe care ni-i daruise Dumnezeu. Intotdeauna ce este frumos nu dureaza mult, asa ca si relatia dintre mine si nevasta mea a ajuns in punctul in care nu ne mai intelegeam si am decis sa divortam, asa ca in momentul de fata sunt divortat. In martie 2013 am revenit pe scena, acesta este si motivul pentru care m-am inscris la concurs, ca sa imi pun in valoare numarul de arbalete… problema este ca eu merg mereu pe contract de inchiriere a arbaletelor, deci daca voi avea sansa sa castig la “Romanii au talent” o parte din bani ii voi folosi pentru a cumpara arbaletele de care voi avea nevoie pe viitor si pentru a crea ceva unic si chiar de a depasi recorduri. Cu restul banilor voi incepe constructia unei case.
Vreau sa mentionez inca o data faptul ca participarea mea la acest show inseamna mult pentru mine, este premiera pentru Romania si vreau sa prezint romanilor acest numar si totodata valoarea acestui numar atat de mult apreciat in America. Eu il vad un numar unic nu numai in Romania, ci in lume, avand in vedere numarul mic de artisti care prezinta numere asemanatoare, mai ales ca in spatele acestui numar este un nume de valoare WILLIAM TELL... Vreau ca asteptarile mele sa se adevereasca si anume ca romanii sa vada adevarata valoare a acestui talent si sa il primeasca in Romania cel putin la fel de bine cum este primit in S.U.A.
