O poveste de neconceput pentru civilizatiile occidentale. O fata de 17 ani, casatorita cu doi frati: "Asa, am bani si eu decid ce facem cu ei"


	O poveste de neconceput pentru civilizatiile occidentale. O fata de 17 ani, casatorita cu doi frati: "Asa, am bani si eu decid ce facem cu ei"
Citeste mai mult despre: curiozitati, traditii,
Data: 29 Septembrie 2012

La 17 ani, Tashi Sangmo s-a casatorit cu un adolescent de 14 ani care locuia in apropiere, intr-un sat retras din Himalaya, in Nepal.

Devenind sotia lui, ea l-a luat in casatorie si pe fratele mai mic al acestuia, perpetuand astfel o traditie ancestrala, care este insa pe cale sa dispara.

Potrivit AFP, poliandria fraternala - o femeie pentru doi sau mai multi frati - sparge multe tabuuri sexuale occidentale si ii fascineaza adeseori pe straini, insa localnicii considera ca aceasta practica este naturala si le aduce multe avantaje.

"Lucrurile devin mai usoare in acest fel, pentru ca bunurile raman intr-o singura familie. Ele nu sunt impartite intre mai multe sotii si eu sunt singura care se ocupa de ele", spune Tashi Sangmo, ale carei cuvinte in dialectul tibetan au fost traduse pentru AFP de un interpret.

"Casatoria cu doi frati iti permite sa ai bani, iar eu decid ce trebuie sa facem cu ei", a adaugat ea.

Atunci cand s-a casatorit cu Mingmar Lama in urma cu 14 ani, era stabilit deja ca Pasang, cumnatul ei care avea pe atunci varsta de 11 ani, se va alatura cuplului lor mai tarziu, conform acestei traditii multiseculare ce poate fi observata in cateva sate din Himalaya.

Cei trei sunt parintii a trei baieti, in varsta de opt ani, sase ani si patru ani.

"Voiam sa impart aceasta legatura conjugala cu fratele meu pentru ca viata sa fie mai usoara pentru fiecare dintre noi", spune Pasang, acum in varsta de 25 de ani, in casa familiei lor din satul Simen, aflat la o altitudine de 4.000 de metri si la o distanta de cinci zile de mers pe jos de satul cel mai apropiat.

Locuitorii din Upper Dolpa, care faceau parte din caravanele care legau Nepalul de Tibet, perpetueaza schimburile comerciale de altadata, cu ajutorul iacilor, care le aduc sare din Tibet si orez din campiile din regiunea Terai.

Viata este simpla dar dificila, la 500 de kilometri de capitala Kathmandu. La altitudinea la care traiesc, terenurile arabile ofera putine resurse.

Instalatiile sanitare sunt minimaliste, serviciile medicale moderne sunt inexistente, iar femeile muncesc de dimineata pana seara spargand pietre in vaile aride sau strangand recolta sub un soare nemilos.

Poliandria functioneaza bine atunci cand opereaza o diviziune a muncii intre frati - unul pazeste animalele, celalalt o ajuta pe sotia sa la muncile campului, un al treilea putand eventual sa munceasca participand la schimburi comerciale.

Casatoriile sunt aranjate, familia alegand o femeie pentru fiul cel mare si lasand fratilor mai tineri alegerea de a o lua de nevasta mai tarziu pe acea femeie. In anumite cazuri, sotiile participa chiar la educarea viitorilor lor soti, intretinand raporturi sexuale cu ei dupa ce acestia ajung la maturitate.

Spre deosebire de majoritatea barbatilor din Nepal, o tara conservatoare in majoritate hindusa, sotii care au optat pentru poliandrie se ocupa de sarcinile gospodaresti, ajuta la gatit si se ocupa de copii. Sotiile administreaza banii.

Traditional frecvent intalnita in societatile de cultura tibetana din Himalaya, poliandria functioneaza si ca o forma de controlare a nasterilor, in aceasta regiune cu resurse limitate, intrucat o femeie pentru doi barbati procreeaza mai putin decat doua femei.

Multe femei raman insa celibatare. In general, familia nu stie care dintre barbati este tatal biologic atunci cand sotia ramane insarcinata, dar acest detaliu nu conteaza: copiii ii spun "tata" atat tatalui lor real, cat si unchiului.

Acum in varsta de 30 de ani, Shitar Dorje s-a casatorit cu Karma, in varsta de 37 de ani, in urma cu 10 ani. Fratele mai mic al sotului ei, Pema, s-a alaturat cuplului lor cativa ani mai tarziu, dupa ce si-a terminat studiile in filosofie budista.

"Daca ni se intampla uneori sa fim cu totii in casa in acelasi timp, fratele meu mai mare este acela care doarme cu sotia mea", declara cu multa naturalete Pema, in prezent in varsta de 30 de ani.

"Nu sunt gelos. Nu ma simt afectat atunci cand fratele meu este in casa si sotia noastra este cu el. Daca as fi gelos, as pleca si m-as casatori cu altcineva", a adaugat el.

Multi considera poliandria un fel de asigurare de viata pentru femei, in cazul decesului unuia dintre sotii ei. Potrivit organizatiei de caritate olandeze SNV, care isi desfasoara activitatea de multi ani in regiune, speranta de viata este de 48 de ani pentru barbati si de 46 de ani pentru femei.

In satul Saldang, Thajom Gurung, in varsta de 60 de ani, si-a pierdut sotul bolnav de cancer in urma cu 30 de ani. Insa ea era deja casatorita cu doi dintre fratii mai mari ai acestuia si traieste astazi cu ultimul ramas in viata dintre acestia, Choyocap, in varsta de 67 de ani.

"Cand eram cu totii in casa, dormeam in patul sotiei mele pe rand si nimeni nu isi facea griji din cauza asta", isi aminteste batranul.

Altadata, fiii din aproape toate familiile din regiunea Upper Dolpa se casatoreau cu aceeasi femeie, dar aceasta practica a cazut putin cate putin in desuetudine, odata cu deschiderea progresiva a acestei regiuni in fata vietii moderne si a turismului.

Antene satelit au inceput sa impanzeasca acoperisurile caselor, permitandu-le locuitorilor din aceste sate sa descopere fatete ale vietii moderne care contrasteaza cu stilul lor de viata.

Potrivit SNV, 80% dintre familii practicau poliandria in timpul generatiei precedente, insa acest procent a scazut astazi la 1-5%. Aceasta traditie risca sa dispara peste cel mult doua generatii.

MEDIAFAX

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies