Liu Wei, care si-a pierdut ambele brate la varsta de 10 ani, dupa ce a fost electrocutat in timp ce se juca de-a v-ati ascunselea, a emotionat pana la lacrimi publicul emisiunii-concurs "China\'s Got Talent".
"Nu inteleg de ce oamenii cred mereu ca viata mea este oribila doar pentru ca nu am brate. Sunt un om fericit, care are o viata interesanta, la fel ca toti ceilalti tineri", spune Liu Wei.
Wei a inceput sa ia lectii de pian la varsta de 19 ani. Primul sau profesor a renuntat insa la scurt timp, considerand ca nimeni nu poate sa cante la pian cu degetele de la picioare. Tanarul a perseverat si a invatat singur, in secret, sa cante la pian. Repertoriul sau este limitat din cauza dimensiunilor reduse ale degetelor de la picioare.
Dar acest mic detaliu nu l-a impiedicat sa impresioneze publicul prezent la emisiunea "China\'s Got Talent", interpretand piesa "Mariage d\'amour" de Richard Clayderman. Liu Wei a fost selectionat printre cei 40 de finalisti ai acestei emisiuni-concurs. El va aparea in urmatoarea editie "China\'s Got Talent", din 29 august.
Inregistrarea evolutiei sale din cadrul show-ului a fost vizionata de peste 200.000 de ori pe YouTube, dar si pe alte site-uri din China.