Naomi Campbell s-a logodit! Vezi cine este miliardarul rus care a pus mana pe Naomi:

Naomi Campbell s-a logodit! Vezi cine este miliardarul rus care a pus mana pe Naomi:
Citeste mai mult despre: Naomi Campbell, Vladislav Doronin,
Data: 03 August 2011

Modelul britanic Naomi Campbell si iubitul ei, miliardarul rus Vladislav Doronin, au lasat sa se inteleaga ca s-au logodit, dupa ce au sarbatorit "micul lor secret" printr-un spectaculos foc de artificii in timpul vacantei petrecute recent in Grecia, pe insula Creta, informeaza femalefirst.co.uk.

"Naomi si iubitul ei au sarbatorit cu un spectacol de artificii, care a costat 50.000 de lire sterline si a durat 20 de minute. Ea era extrem de incântata si a lasat sa se inteleaga ca s-a logodit. Le spunea invitatilor ca a sosit timpul sa sarbatoreasca «micul lor secret»", a declarat unul dintre invitatii prezenti la eveniment, organizat in fata hotelului Elounda Beach din insula Creta.

"Naomi avea pe deget un inel extraordinar. Toata lumea vorbea despre cât de incântata era ea", a adaugat aceeasi sursa.

Ceilalti turisti cazati in acel hotel au putut sa se bucure de acest show insolit organizat pe plaja, cei mai multi dintre ei declarând ca a fost cel mai uluitor spectacol pe care l-au vazut.

"Ea (Naomi Campbell, n.r.) spunea ca ei doi sarbatoresc ceva special si ca vor sa trimita mesajul lor catre stele printr-un spectaculos foc de artificii. Toti turistii din hotelurile din apropiere si toti localnicii din zona portului au iesit pe plaja pentru a vedea spectacolul", a declarat un martor pentru publicatia Daily Star.

Modelul britanic in vârsta de 41 de ani a declarat la un moment dat ca apreciaza barbatii puternici, recunoscând ca se simte atrasa de persoanele care manifesta o anumita siguranta de sine.

"Imi plac barbatii care sunt puternici. Imi plac barbatii care stiu sa-si poarte pantalonii. Imi plac barbatii puternici care stiu ce vor, care stiu ce fac, care imi spun ce sa fac. Eu nu pot sa-i spun lui Vlad ce trebuie sa faca", a declarat modelul britanic.

Naomi Campbell, in vârsta de 41 de ani, si Vladislav Doronin, supranumit "Donald Trump al Rusiei", sunt impreuna din 2008. La putin timp dupa ce s-au cunoscut, omul de afaceri din Rusia a fost atât de impresionat de modelul britanic incât i-ar fi facut cadou acesteia un apartament de lux in Brazilia, in valoare de 18,5 milioane de dolari.
Presa internationala afirma insa ca Vladislav Doronin nu a divortat inca de Ekaterina, mama fiicei lor adolescente Katia.

Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute si mai bine platite top modele din lume si a lucrat pentru mari creatori de moda precum Ralph Lauren, Versace si Dolce & Gabbana. Ea s-a nascut pe 22 mai 1970, la Londra. Naomi Campbell este de origine jamaicana cu radacini chineze, bunica ei din partea tatalui purtând numele de familie Ming.

Prima ei aparitie publica a avut loc la vârsta de sapte ani, in videoclipul "Is This Love?" al lui Bob Marley. La 15 ani, când studia la Italia Conti Academy, Naomi Campbell a realizat un spot pentru marca de automobile Ford. La putin timp dupa aceasta, ea s-a hotarât sa isi incerce norocul ca model, dând o proba la Elite Model Management. A fost primul manechin de culoare care a aparut pe coperta revistei Time si in editiile franceze si britanice ale revistei Vogue.

Sursa: Mediafax

Modifică setările cookies