De peste 20 de ani filmează toate procesele din sala sa de judecată. În tot acest timp a câștigat simpatia unei națiuni întregi cu modul în care tratează fiecare om. Judecătorul Frank Caprio a vorbit în exclusivitate cu PROTV.RO despre cariera sa, despre oameni și greșelile lor, despre respectul pe care fiecare îl merită în fața legii.
Nu e om în SUA care să nu-l cunoască pe Frank Caprio (81 de ani), șeful Tribunalului Municipal din Providence, Rhode Island. Deși poate părea ireal, puțini sunt aceia care nu-și doresc să apară măcar o dată în viață în fața lui în sala de judecată. Judecătorul Frank Caprio și-a construit o reputație de magistrat imparțial, care tratează cu decență și respect oamenii care încalcă regulile de circulație. Așa cum l-a învățat tatăl lui.
În cei peste 20 ani de carieră în sala de judecată, Frank Caprio a ascultat poveștile a zeci de mii de oameni ajunși în boxa acuzaților și le-a oferit tuturor o șansă de a se îndrepta. Procesele sale televizate sunt populare pe întreg continentul american, iar Caught in Providence a devenit de-a lungul anilor un show de succes datorită modului unic de a trata problemele oamenilor. Cei care nu au acces la canalul TV unde se difuzează emisiunea urmăresc cu sufletul la gură clipurile postate pe YouTube. În ciuda notorietății sale, judecătorul din Rhode Island nu se consideră un om de spectacol și a explicat totul în cadrul unui interviu exclusiv acordat PROTV.RO.
De ce nu vă considerați un entertainer, ci „un om chemat să facă dreptate”?
„Cu siguranță nu sunt un om spectacol, un entertainer. Nu am fost ales pentru spectacol, ci pentru a face justiție. Caught in Providence nu e un show, ci un proces în instanță televizat, însă poate în cea mai inedită prezentare de care am auzit vreodată. Nu are nici un script, eu nici nu știu cine se prezintă în fața mea într-o zi anume. Așa că toate deciziile pe care le iau sunt spontane. Este realitate pură, nu e nimic contrafăcut și cred că asta face Caught in Providence unic în lume și arată cine sunt eu cu adevărat, judecătorul Frank Caprio”, a mărturisit magistratul pentru PROTV.RO.
FOTO: Frank Caprio a stat de vorbă cu PROTV.RO printr-un video call
Sunt sigur că oamenii care apar în fața dumneavoastră în sala de judecată vin cu o sumedenie de scuze. Care sunt cele mai comune scuze pe care le invocă în fața legii?
„Cele mai frecvente scuze sunt că nu am primit amenda, nu știam că sunt într-o zonă interzisă, însă aud și justificări inedite. Spre exemplu, îmi amintesc de un bărbat care a venit în sala de judecată fiind amendat pentru viteză excesivă. L-am întrebat dacă are ceva de spus în apărarea lui și el mi-a zis: domnule judecător, pantofii au fost de vină. Habar n-aveam ce voia să spună, așa că i-am cerut să-mi explice. Mi-a zis că și-a cumpărat pantofi noi, care îl strângeau rău, astfel încât nu a putut determina cât de tare apăsa pedala de accelerație. Aceea a fost o scuză cum n-am mai întâlnit”.
Ați fost amendat vreodată pentru parcare ilegală? Care a fost scuza dumneavoastră?
„Da, am primit amenzi pentru parcare neregulamentară, dar le-am plătit pe toate. Nu am contestat niciuna, deci nu am ajuns la tribunal. E ceva destul de comun în SUA să primești amenzi de circulație”.
Aveți un mod unic de a trata oamenii în sala de judecată. Credeți că ei sunt buni prin definiție, dar fac uneori greșeli, sau sunt răi și au momente de bunătate?
„Cred că este bunătate în toată lumea, nu contează calificarea sau pregătirea. Toți oamenii au la bază un simț al decenței și onestității. Unii fac greșeli teribile în viață, dar ajung în altă sală de judecată, nu în cea în care tratăm abateri de circulație. Menirea mea ca judecător este să determin problema, să ascult ceea ce au de spus și să judec limpede. Părerea mea este că toată lumea ar trebui să fie respectată, să beneficieze de compasiune și să aibă posibilitatea de a-și prezenta cazul”, spune judecătorul.
Un caz prezentat în cadrul proceselor televizate Caught in Providence spune povestea unei femei care în martie 2017 a apărut în fața instanței din cauza unor amenzi de circulație neplătite ani la rând. Femeia acumulase amenzi de 400 de dolari, iar judecătorul Frank Caprio i-a cerut o explicație pentru abaterile sale repetate. În sala de judecată, femeia și-a deschis sufletul, mărturisind că a avut parte de un lanț de tragedii care i-a afectat serios viața personală și veniturile.
După ce i-a ascultat păsul, Caprio a considerat că statul se poate lipsi de cei 400 de dolari imputați pentru abaterile de circulație și i-a anulat toate amenzile. Decizia a stârnit un val imens de simpatie în mediul online, iar filmulețul, subtitrat în mai multe limbi și distribuit pe Facebook, a fost văzut de peste 180 de milioane de oameni. Iată cazul mai jos!
Oameni care încalcă regulile de circulație în mod repetat contestă amenzile pentru a ajunge în fața judecătorului din Providence, dar nu cu gândul că vor scăpa de pedeapsă, ci cu speranța că el va asculta și versiunea lor și că magistratul va lua cea mai bună decizie.
Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de la oamenii care s-au prezentat în fața dumneavoastră la tribunal?
„Am descoperit că mulți oameni, chiar dacă sunt vinovați, și ei știu că sunt vinovați și că urmează să plătească o amendă, vor să fie ascultați, tânjesc după asta. Vor ca cineva să le asculte păsul. În cariera mea de judecător am întâlnit mulți oameni care mi-au mulțumit că le-am oferit această oportunitate”.
Scriați recent pe Facebook un mesaj care a fost apreciat de mulți dintre cei care vă urmăresc activitatea: „Fac doar ceea ce tatăl meu m-a învățat: fii imparțial și tratează oamenii cu decență și respect”...
„Putem învăța oricând de la cei mai în vârstă decât noi. Tatăl meu s-a născut în Italia și a venit în State pe când era tânăr, cu o viziune și cu speranțe pentru viitor. Nu pentru ca doar viața lui să fie mai bună, ci și a familiei lui. A fost în esența lui un om decent, cinstit, care a simțit multă compasiune pentru cei din jur, iar una din lecțiile lui cele mai valoroase pentru mine a fost să tratez întotdeauna oamenii cu respect”.
„Tatăl meu mi-a spus cândva că voi ajunge avocat și să-mi amintesc asta, că nu pot taxa oamenii săraci pentru serviciile mele. De ce? Pentru că, uite, noi avem acum o problemă și nu-mi permit un avocat, mi-a zis. Am ținut minte asta și i-am urmat sfatul, nu am amendat pe nimeni care nu și-a permis să plătească. Tatăl meu a avut dreptate, și nu numai în acest caz”.
S-a întâmplat ca oamenii care au încălcat regulile de circulație să vină la tribunal de mai multe ori cu aceeași scuză?
„E o expresie veche care zice cam așa: păcălește-mă o dată, să-ți fie rușine! Păcălește-mă a doua oară, să-mi fie mie rușine! Încerc să nu mă păcălesc de două ori. Se întâmplă și acest lucru. Dar dacă eu fac o greșeală și penalizez pe cineva, iar rezultatul acțiunii mele va distruge o familie pentru că nu-și poate plăti facturile, spre exemplu, sau își va pierde mașina, atunci ar trebui să mă simt foarte rușinat. Însă, dacă fac o eroare în direcția opusă și iert pe cineva care nu merită să fie iertat, e o soluție cu care m-aș putea împăca, decât să știu că puteam să fac un bine și nu l-am făcut”.
Ce se întâmplă acum cu show-ul Caught in Providence și care e viitorul lui?
„Pe 25 septembrie, Caught in Providence va fi disponibil la televizor la nivel național în SUA. Va putea fi urmărit cinci zile pe săptămână, o oră pe zi. E un lucru grozav”.
Scuze pentru întrebare, dar v-ați gândit în ultima vreme să vă retrageți din activitate?
„Ha ha. Acesta este unul din lucrurile care nici măcar nu mi-au trecut prin minte. Mă consider un om foarte tânăr, mi-au mai rămas mulți ani de trăit, așa că plănuiesc să fac asta multă vreme de acum încolo. Și sper că Dumnezeu îmi va da în continuare puterea de a merge mai departe”.
Ați demarat un program de burse pentru susținerea studenților de la drept. De ce ați făcut asta?
„Da, am inițiat acest program la Universitatea de Drept Suffolk pe care am absolvit-o și la liceul din Providence pe care l-am frecventat. Eu nu mi-am permis să merg la școală și, înainte de a mă înscrie la facultate, am fost nevoit să muncesc, să spăl vase în restaurante, să fac pe ospătarul. Când am vrut să fac Dreptul, a trebuit să amân cursurile fiindcă nu mi le permiteam, dar am ajuns să predau, la școală în Providence, Rhode Island. Abia după un an m-am înscris la Facultatea de Drept din Boston, care e la 55 de mile distanță de Providence. Ziua predam la școală, iar după-amiaza fugeam la Boston, la facultate. Făceam naveta în fiecare zi. N-am uitat niciodată cât de greu a fost, mai ales pentru un fiu de imigrant, cu resurse limitate. Acest lucru m-a inspirat să dau mai departe, să fac viața mai ușoară altora”.
Ce mesaj le-ați transmite românilor care vă urmăresc clipurile de pe YouTube? Care, a propos, sunt foarte apreciate în această țară
„Le urez toate cele bune românilor și sper ca într-o zi să am ocazia să vă vizitez frumoasa țară. România îmi e cunocută mai ales datorită lotului de gimnastică feminină de top pe care l-a avut mereu. Nadia Comăneci a făcut un mare serviciu României prin medaliile câștigate la olimpiade și campionate mondiale. Mă voi pune pe studiu ca să aflu mai multe despre această țară, pe care sper să o vizitez curând”, a declarat judecătorul Frank Caprio pentru PROTV.RO.
Frank Caprio conduce Tribunalul Municipal din Providence, o instituție care tratează abaterile de circulație și încălcările legislației de mediu. Tribunalul se află în subordinea Primăriei și Consiliului Local din Providence, instituții care i-au prelungit de șase ori mandatul lui Frank Caprio. Poate că unul din motive este și felul în care tratează cazuri precum cel descris mai jos.