"MasterChef", cel mai bun debut de sezon din istoria show-ului de la ProTV. 3 milioane de romani au urmarit prima editie


	"MasterChef", cel mai bun debut de sezon din istoria show-ului de la ProTV. 3 milioane de romani au urmarit prima editie
Citeste mai mult despre: MasterChef,
Data: 19 Martie 2014

Noul sezon "MasterChef" a debutat marti seara la ProTV cu valuri de emotie pentru concurenti, multe zambete, momente amuzante, dar si emotii de nedescris, care i-au lasat pe unii fara cuvinte, si critici dure din partea juratilor.

Seara de marti a celor mai multi romani a fost condimentata de ProTV, care a fost lider de audienta pe toate categoriile de public, acesta fiind si cel mai bun debut de sezon din istoria "MasterChef".

Asa se face ca in minutul 21.18 aproape 3 milioane de romani la nivelul intregii tari erau cu ochii pe ProTV, curiosi sa descopere ce preparate au sanse la titlul de "MasterChef". La nivelul publicului comercial, ProTV a obtinut un varf de audienta de 20,2 puncte de rating si 43,1 % cota de piata, in minutul de aur de la 22.13, atunci cand Antena 1 se clasa a treia, dupa Kanal D, cu 4 puncte de rating si 8,6 procente din cota de piata. 

Pro Tv a fost lider detasat de piata pe toate categoriile de public si nu a avut rival in slotul 20.25-22.31. Pe publicul commercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani "MasterChef" a condus topul audientelor cu o medie de 14,6 puncte de rating si 31,4 % cota de piata, urmat de Antena 1 cu o medie de 5,5 puncte de rating si 11,8 % cota de piata. Si la nivelul publicului din mediul urban Pro Tv a fost imbatabil, cu o audienta medie de 12 puncte de rating si 21,8 % cota de piata, urmat de Kanal D cu o medie de 7,1 puncte de rating si 12,9 % cota de piata. Raportul se pastreaza si la nivelul intregii populatii a tarii, unde Pro Tv a fost lider cu o medie de 10,9 puncte de rating si 19,8 % cota de piata, in vreme ce a doua clasata, Kanal D, avea o medie de 7,4 puncte de rating si 13,4 % cota de piata.  

Prima editie "MasterChef" este acum in intregime pe Voyo.ro.

Imediat dupa “MasterChef”, telespectatorii au ramas in continuare pe Pro Tv, iar Stirile noptii, prezentate de Amalia Enache si Cristian Leonte, au fost lider incontestabil de audienta pe toate segmentele de public. Astfel, in intervalul orar 22.32 – 23.09, Pro Tv a inregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, o medie de 8,8 puncte de rating si 21,6% cota de piata. Antena 1, urmatoarea clasata, a obtinut 7,5 puncte de rating si 18,3 procente din cota de piata. Pro Tv a condus detasat si pe publicul din mediul urban, cu o medie de 7,1 puncte de rating si 16,5% cota de piata, in timp ce Antena 1, clasata tot pe locul al doilea, a avut 5,3 puncte de rating si 12,2% cota de piata. Si la nivelul intregii populatii a Romaniei Pro Tv a fost ales de cei mai multi telespectatori, cu o medie de 6,4 puncte de rating si 16,1% cota de piata. Antena 1, clasata si de aceasta data pe locul al doilea, a inregistrat 4,3 puncte de rating si 10,7 procente din cota de piata. 


Serialul "Lie to me – Psihologia minciunii" a mentinut ProTV pe primul loc in topul preferintelor telespectatorilor pe toate segmentele de public. In intervalul orar 23.09 – 00.09, ProTV a condus la nivelul publicului comercial cu o medie de 5,4 puncte de rating si 18,8% cota de piata, urmat fiind de Antena 1 cu 3,1 puncte de rating si 10,9% cota de piata. Pro Tv a detinut suprematia si pe publicul din mediul urban, cu o medie de 4 puncte de rating si 13,3 procente din cota de piata, urmat de Antena 3, cu 3,1 puncte de rating si 10,2% cota de piata. La nivelul intregii tari, ProTV a condus cu o medie de 3,3 puncte de rating si 12,5% cota de piata, in timp ce Kanal D, urmatorul clasat, a inregistrat 2,5 puncte de rating si 9,2% cota de piata.

De departe momentul serii a fost aparitia in platoul "MasterChef" a lui Dorin Stan, un tehnician din Stefanesti in varsta de 46 de ani, care i-a cucerit realmente pe cei trei jurati cu un preparat  simplu, dar cu poveste si realizat corect: prajitura cu bulion. Desi la prima vedere juratii au fost reticenti, imediat ce au gustat din desertul atent gatit al lui Dorin si i-au vazut atitudinea si energia pozitive, au fost convinsi. Chef Florin i-a marturisit ca in acea seara el nu numai ca a primit un desert realizat ca la carte, ci si o lectie de viata.

“V-am subestimat”, a spus acesta, “mi-ati dat o lectie de viata: sa nu mai judec dupa arapente si dupa primele cuvinte. Cand ati zis prajitura cu bulion ma intrebam care dintre noi o sa va dea cu farfuria in cap. In momentul asta vreau sa va spun ca sunt cel mai fericit ca fac parte din acest juriu, ca pot sa gust minunatii de genul acesta, facute de un om ca dumneavoastra, care incearca sa readuca gusturile copilariei pe mesele noastre.” Si chef Sorin Bontea a ramas fara cuvinte si l-a laudat, cu ochii inlacrimati, pentru un desert cu poveste, gustos, care i-a amintit de copilarie. “N-am crezut ca exista asa ceva”, l-a laudat el, vizibil emotionat, in vreme ce chef Scarlatescu l-a aplaudat.  Juratii au tinut sa il laude pe Dorin in fata tuturor celorlalti participanti, marturisind ca el este singurul concurent din istoria “MasterChef” care a reusit sa-i faca pe jurati sa planga. 

Si pentru Rares Calota seara s-a incheiat cu bine la "MasterChef". Platingul sau cu piept de pui si sparanghel i-a adus un sort si intrarea in etapa urmatoare. Rares le-a marturisit juratilor ca s-a apucat de gatit atunci cand si-a dat seama ca trebuie sa isi schimbe stilul de viata pentru a scapa de multele kilograme in plus. Astfel a inceput sa gateasca preparate sanatoase si sa prinda gustul artei culinare, iar acum spera ca show-ul de la ProTV si gatitul sa ii schimbe viata inca o data si sa il ajute sa-si faca din aceasta pasiune o meserie. Rares a marturisit ca in bucatarie se regaseste. “Nu era ordine in viata mea. Si cand am ajuns la 105 kilograme, m-am hotarat sa incep sa gatesc. Am inceput sa gatesc sanatos, am invatat multe lucruri despre nutritie, iar asta m-a ajutat foarte mult sa slabesc. Am slabit cam 35 de kilograme in aproximativ 6, 7 luni”, a povestit Rares.

O incantare pentru chefi a fost si prezenta lui Ramon Chicireanu, un reprezentant de vanzari de 30 de ani, din Iasi, care i-a cucerit pe acestia cu replicile sale pline de umor. Gluma e gluma, insa juratii stiu si sa coaca la foc iute concurentii, astfel ca i-au dat lui Ramon sarcina de a gati repede un alt preparat si sa revina in fata lor cu un nou plating. Cu calm si optimist, ieseanul si-a pus la bataie nu doar umorul, ci si talentul culinar si a reusit sa plece acasa cu mult ravnitul sort. La fel s-a petrecut si cu Maria Dinu, o bucuresteanca de 43 de ani a carei placinta cu manatarci a fost pe gustul temutului juriu.  

Desertul adus in fata juriului “MasterChef” i-a adus si lui Cristian Sorop un sort. Peisagist de meserie, acesta s-a jucat cu ingredientele in farfurie ca intr-o gradina atent ingrijita, astfel ca cei trei chefi de la ProTV au avut numai cuvinte de lauda pentru ruloul sau din caramel cu suc de rodii si seminte de susan, pe care s-au intrecut sa il termine din farfurie. “este dumnezeiasca”, a exclamat Florin, cunoscut pentru slabiciunea pe care o are pentru deserturile corect gatite. “Si din partea mea aveti un mare DA. Ceea ce nu fac foarte des”, a adaugat multumit Sorin. 

Am venit la MasterChef pentru ca este o superba provocare”, a spus si Cornelia Chaumont, un psihoterapeut pasionat de gatit, care s-a prezentat in fata juriului cu un preparat sofisticat si gatit cu delicatete si eleganta, rulou de curcan “à la provençale”. Aceasta a avut ocazia sa experimenteze bucataria frantuzeasca la ea acasa si si-a dat seama imediat ca gatitul este o arta care nu are sfarsit. Problemele de sanatate au determinat-o sa incetineasca ritmul vietii agitate al unei femei de afaceri si astfel si-a schimbat existenta, de la perioade in care a fost vegetarian, pana la o noua meserie, aceea de terapeut. Un terapeut cu o energie pozitiva, care marti seara a castigat simpatia juratilor, dar si sortul "MasterChef". 

Chef Scarlatescu a avut parte marti seara la “MasterChef” de o ciocnire verbala cu una dintre concurente. Aflata pentru al doilea an consecutiv la preselectii, in incercarea de a obtine un sort, Camelia Leahu le-a prezentat chefilor un chec cu migdale si ghimbir, realizat dupa o reteta proprie, care, din pacate, nu a cucerit papilele gustative ale juratilor. “De ce e sfaramicios?”, a intrebat-o chef Scarlatescu. “Nu este sfaramicios. Nu este un chec normal”, a raspuns aceasta. “Mai ai putin si iti iei bataie”, l-a avertizat in gluma chef Sorin. “Nu e nevoie sa tipati la mine. Eu nu ma tem. Chiar nu-l iau, il aruncati”, a replicat concurenta, deranjata de criticile acide ale lui Catalin. 

Marti seara juratii nu au fost insa numai lapte si miere, astfel ca multe dintre farfuriile ajunse in fata lor au sfarsit la cosul de gunoi. “Va multumesc ca ati fost prezenta la acest concurs, sper sa nu ne mai vedem niciodata”, i-a spus Florin unei concurente care, desi foarte sigura pe sine ca va obtine sortul, a plecat acasa fara el pentru ca platingul ei cu peste nu s-a ridicat la nivelul competitiei. Nu de putine ori s-a intamplat ca juratii nici macar sa nu poata gusta din anumite preparate, care au ajuns fara drept de apel direct in cosul de gunoi. “E comestibil? Iti place”, l-a certat Catalin pe un alt pretendent la sortul "MasterChef". “Lasa-te de gatit, nu ai nici cel mai mic talent”, i-a spus dur Sorin altuia.

Martea viitoare, de la 20.30, "MasterChef" vine la ProTV cu inca o portie de preselectii, condimentate cu aprecieri, dar si critici si momente spectaculoase. 

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies