Cu aproape un an in urma era un actor cvasi necunoscut. Pana si regizorul David Cronenberg cu care a lucrat in acest an declara ca desi nu este un actor cunoscut publicului larg se afla la portile gloriei internationale. Este vorba despre Michael Fassbender care a fost ales de revista Entertainement Weekly actorul revelatie din 2011.
GALERIE FOTO: 8 actori care au iesit la rampa in 2011
La 34 de ani, actorul cu origini germane si irlandeze a fost fara indoiala "rising starul" acestui an cand a putut fi vazut pe marile ecrane in numai putin de 5 filme X-men: First Class, Jane Eyre, Haywire, A Dangerous Method si Shame.
Michael Fassbender a primit in acest an premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul controversat al unui dependent de sex in Shame, drama regizata de Steve McQueen la British Independent Film Awar si la Festivalul de Film de la Venetia. Actorul se mai lauda cu o nominalizare (prima din cariera) la Globurile de Aur din 2012 pentru cel mai bun actor tot cu rolul din Shame.
In martie a impresionat cu rolul lui Mr. Rochester intr-o noua adaptare a celebrului roman "Jane Eyre" si a dat lovitura cateva saptamani mai tarziu cu rolul lui Magneto in blockbusterul X-men: First Class. In toamna a atras atentia la marile festivaluri de film cu partiturile lui Carl Jung in drama A Dangerous Method a lui David Cronenberg si lui Brandon in Shame.
GALERIE FOTO: 15 imagini cu Michael Fassbender!
"Lumea se va satura de mine dupa toate filmele in care am aparut in acest an" a glumit actorul care anunta ca vrea sa faca o pauza in cariera. Rolurile din A Dangerous Method si Shame i-au adus tilul de cel mai "pervers" actor din 2011 din cauza abordarilor profund sexuale. Shame a fost interzis celor sub 17 ani si nu a putut fi vazut in multe cinematografe din SUA, insa Fassbender crede ca este o ipocrizie: "Cei mai multi dintre noi facem sex, asa ca nu inteleg de ce incercam sa ascundem acest lucru ca si cum ar fi unul negativ si ne invinovatim daca ne uitam la scene de acest gen"
Shame - filmul cu care Michael Fassbender a zdruncinat Hollywoodul in 2011. Cum a fost realizat!
Cu un tata german si o mama irlandeza, Michael Fassbender s-a nascut pe 2 aprilie 1977 in Heidelberg, insa a copilarit in Killarney unde parintii lui au detinut un restaurant. Din adolescenta a fost atras de muzica: canta la chitara, pian si acordeoan si facea parte dintr-o trupa heavy metal.
De la 17 ani a inceput sa fie atras de actorie iar in 2001, pe cand avea 24 de ani, a aparut in 3 episoade din seria Hearts and Bones produsa de BBC - debutul sau pe micul ecran. A atras atentia producatorilor cu rolul din serialul Band of Brothers produs de HBO in 2001. Are 1.83, ochi albastri, vorbeste fluent germana iar revista GQ l-a numit in topul celor mai sexy actori din 2011. Fanele care il urmaresc pretutindeni i-au dat porecla de "Fassinator".
I-a cucerit pe fani cu rolurile lui Stellios din "300 - Eroii de la Termopile" (2007), al lui Bobby Sands - martirul IRA - in Hunger (2008) - prima sa colaborare cu Steve McQueen, Connor in "Fish Tank" (2009) si Lt. Archie Hicox in "Inglourious Basterds" al lui Quentin Tarantino ( 2009).
"Nu sunt foarte multi actori ca el in zilele noastre. El este si un artist. Asta e marea diferenta. Cauta ceva diferit si merge pana la capat pentru un rol" a declarat despre el Steve McQueen. Cei doi vor lansa in 2012 - al treilea lor film impreuna - 12 Years of Slave - povestea unui un new yorkez de culoare, care este rapit in Washington in 1841 si este trimis pe post de sclav pe o plantatie din Louisiana. Acesta este salvat abia 12 ani mai tarziu, in 1853, cand barbatul ajunge la Samuel Bass, un tamplar alb care ii ofera inapoi libertatea. Din distributie mai face parte si Brad Pitt.
"Am alura unui personaj intunecat si periculos" glumeste Fassbander intr-un interviu pentru USA Today. "Am visat la asta de cand aveam 17 ani. Sa imprumut cateva ceva de la eroii pe care i-am admirat John Cazale, Robert De Niro, Al Pacino, Marlon Brando" a mai povestit acesta. In 2012, Michael aduce pe marile ecrane un film extrem de asteptat - Prometheus - inspirat de seria horror Alien si regizat de Ridley Scott.