Lucian Viziru a pierdut duelul din aceasta saptamana si astfel a fost nevoit sa paraseasca Ferma Vedetelor, eliminarea sa, dar mai ales ramanerea lui Dan Helciug in concurs starnind o serie de discutii destul de aprinse.
Lucian Viziru si Dan Helciug au fost cei doi concurenti care au ajuns la duel, iar in urma probelor la care au fost supusi, Helciug a fost cel care a iesit invingator, pastrandu-si dreptul de a mai ramane cel putin o saptamana la Ferma Vedetelor.
De-a lungul celei de-a doua saptamani petrecute la Ferma Vedetelor, Cristina Cioran, Fermierul Saptamanii, a ales doi Servitori. Rolul acestora a fost sa indeplineasca orice cerinta si sa aiba grija ca ferma sa functioneze perfect.
Tot ea a ales si primul duelist, pe Lucian Viziru, care a fost primul concurent ce a riscat eliminarea si sansa de a pierde premiul de 50.000 de euro. Potrivit regulamentului, acesta l-a ales pe cel cu care urma sa se infrunte la duel, asa ca Lucian a decis ca ar putea sa-l invinga la probele finale pe Dan Helciug, lucru care nu s-a intamplat.
Inainte de duel, cei doi au petrecut o noapte singuri, fiecare in cate o cabanuta din padure. A doua zi, duelistii au fost supusi probelor "Pune potcoava in cui" si "Taie craca adversarului", care le-au testat, forta si anduranta, ambele fiind castigate de Dan Helciug.
Pentru ca a invins in cele doua runde, Dan Helciug a ramas in ferma, iar Lucian Viziru a parasit-o, fara sa mai fie supusa si la cea de-a treia runda.
Victoria lui Dan Helciug nu a fost apreciata de toata lumea, tinand cont ca in ultima saptamana intre el si o parte dintre concurenti au existat mai multe disensiuni, acestia reprosandu-i ca nu munceste la fel de mult ca ei si ca nu se implica asa cum ar trebui in sarcinile pe care le au de indeplinit.
Inainte de a se intoarce in Bucuresti, cantaretul a lasat o scrisoare in care a desemnat fermierul spatamanii urmatoare. Acesta va fi dezvaluit in episodul de luni al emisunii "Ferma Vedetelor".