"M-am nascut in Viseu de Sus, Maramures, pe 26 mai 1995, am prin urmare frumoasa varsta de 18 ani", incepe povestea sa. Citeste continuarea...
Momentan ma aflu in orasul Cluj Napoca, sunt student la Facultatea de Teatru si Televiziune, sectia de actorie. Imi place extrem de tare ceea ce fac acum. Mi se ofera o tona de libertate artistica. Am loc unde pot experimenta cu mine insumi si in cele din urma sa ma cunosc mai bine. in timpul care imi ramane, si care e foarte putin, incerc pe cat posibil sa ma ocup de muzica. Lucrez foarte mult pe experimentele muzicale cu un prieten, scriu, caut si daca e soare si frumos afara, se mai intampla sa gasesc ceva valabil din punct de vedere artistic.
Ofelia Bora - mama, a parasit Romania pentru Belgia in 2000 alaturi de mine, intorcandu-ne inapoi in 2006, iar acum doi ani a plecat din nou. Cauta in continuare un loc de munca. invata cu pasi mici limba de acolo.
Vasile Bora - tatal meu, se afla si el la randul lui in Belgia, traind acolo de mai bine de 15 ani.
Pavel Bora - fratele meu in varsta de 8 ani locuieste alaturi de parintii mei in strainatate. E elev la scoala acolo. Ei locuiesc in Flandra, partea de nord a Belgiei, prin urmare studiaza in limba olandeza.
Parintii mei sunt din zona Maramuresului, mama din Viseu de Sus, iar tata, din Viseu de Jos. S-au casatorit si cand mama avea 25 de ani, mi-am facut minunata aparitie in peisajul deja pitoresc al familiei mele. Cand am implinit 3 ani, tatal meu a facut prima "excursie" in Belgia, tara de care s-a indragostit iremediabil, dupa cum se vede. intorcandu-se in tara in mod repetat, in anul 2000 ne facem si noi cale catre misterioasa tara. Initial trebuia sa fie o simpla sedere de cateva saptamani, care s-a transformat intr-o sedere de 6 ani.
Trece timpul si din cauza unor probleme financiare ne-am intors in Romania cu micul Pavel care s-a nascut acolo in 2005. Tata a ramas acolo continuand sa trimita bani acasa. Mama, intre timp, a gasit in Viseu de Sus loc de munca la o casa de copii cu dizabilitati, eu mi-am continuat educatia, iar Pavel a mers la gradinita, ca orice copil. Pe urma, cand eu eram clasa a XII-a, s-a hotarat sa se intoarca alaturi de tatal meu si sa mai incerce o data cursa cu destinul. A plecat cu fratele meu si din vara anului 2011 ei se afla acolo.
Copilaria mea, pentru mine, e mai mult o notiune geografica, nu o prea asociez cu o notiune de timp. Copilaria mea e mai degraba un loc. Acel loc e Viseu de Sus.
Cand am plecat in Belgia am inceput un soi de maturizare prematura bizara
Am stat 6 ani pana la urma in tara ciocolatei. La scoala eram un pusti la fel de obisnuit ca si in viata, poate uneori retras, alteori galagios si in centrul atentiei.
Talentul l-am descoperit relativ tarziu, pe vremea cand am revenit in tara, cand a inceput sa ma fascineze cu adevarat muzica. Atunci am inceput sa studiez la chitara, dupa care am fost obsedat si cred ca am fost atacat ireversibil de microbul artei. si nimeni n-are solutii in privinta lui. Dupa care, pe vremea liceului am descoperit teatrul alaturi de trupa Col. Nat. Mihai Eminescu Baia Mare - Dramatis Personae condusa de N. Weisz. Acest om a fost indrumatorul meu in ale artei. El mi-a oferit primele lecturi, el m-a dus la teatru, ii sunt si ii voi fi profund recunoscator.
Talentul pentru muzica mi l-am descoperit singur
Ideea e ca nu l-as numi talent pentru ca n-am avut niste abilitati native in acest domeniu. Am stat ore in sir in timp ce altii dormeau si cantam pe zi ce trece tot mai putin fals, pana cand a inceput sa sune rezonabil, ba chiar uneori bine. Talentul in arta actorului l-am descoperit in timpul liceului, dar si aici, e vorba de mai multa munca decat de mult talent.
Parintii au fost la inceput reticenti in privinta alegerii mele de a urma drumurile furtunoase ale artei. Cu toate acestea, tata a fost cel care mi-a cumparat prima chitara. Atunci a inceput toata minunea. Am avut intotdeauna impresia ca ei nu ma sustin si aveam crizele mele de adolescent, asta pana in ziua in care parintii mei chiar m-au incurajat sa merg la teatru. Prietenii mei mereu au apreciat telurile mele. M-am simtit mereu incurajat si impins atunci cand eu dadeam inapoi. Am avut niste prieteni deosebiti.
Urmez acum o scoala de teatru pentru a ma perfectiona in artele scenice. Studiez arta actorului si e o treaba a naibii de intortocheata. Am fost student, cat am fost la Baia Mare, la scoala de muzica Liviu Borlan cu program after-school. Cam tot ceea ce am invatat in rest este rezultatul unei lungi munci autodidacte.
Ca performante in muzica am fost pe podiumul festivalului de muzica francofona Chants, am luat locul intai in 2013. Am primit premiul 2 pentru cea mai buna interpretare actoriceasca masculina la festivalul de teatru STAGE din Cluj Napoca. Acum muncesc din rasputeri la un spectacol de muzica cu infuzii de teatru si dans. Pentru mine aceea este adevarata performanta si acela este premiul. Familia mea are antecedente in arta, desi n-au avut contact cu mari compozitori sau cu muzica de nisa, ci interpretau muzica populara. Tata, fratele sau, strabunicul din partea mamei... cred ca de la ei mi se trage gripa artistica.
Peste cinci ani, ma vad departe, ma vad in strainatate. Cautand locuri noi care sa ma inspire, despre care sa am ce scrie si compune. Ma vad cutreierind lumea in lung si-n lat cu muzica mea. Fara nici un soi de falsa modestie, ma vad un artist care reuseste sa traiasca din arta lui. Cred ca am sa fiu un artist longeviv pentru ca sunt intr-o continua tranzitie de idei si sunt un tip deschis la orice mi-ar aduce un aer proaspat pe latura artistica. Daca in vara eram obsedat de muzica country, acum parca ma intereseaza mai mult ca niciodata toata partea asta de electro pe care incerc s-o integrez muzicii mele… nu cred ca ai cum sa traiesti pe plan cultural daca nu cauti mereu sa te reinventezi.
Eu am sa caut sa fiu eu, sa ma redescopar si sa ma redefinesc, atunci cred ca am sa fiu un artist valabil. Modelele sunt bune pana la o anumita varsta dupa care e bine sa cauti modelul in tine. Daca e totusi sa pronunt un nume international de artist dupa care ma ghidez in materie de creativitate e Jim Morrison, dar e o alegere pe care o fac acum, daca m-ati fi intrebat acum un an as fi zis Bon Jovi.
Experienta de la „Romanii au talent” a fost una cu rol confirmator. Am cautat confirmarea aptitudinilor mele muzicale, doream sa vad daca chiar e valabil ceea ce fac si m-am bucurat enorm cand am primit 3 de DA. E foarte placut sa te simti apreciat.
Cu banii castigati mi-as cumpara o masina, as repara casa de la Viseu si daca ar ramane ceva mi-as cumpara echipamente muzicale. Mi-as finanta visul.
Oamenii ar avea tot interesul sa cumpere bilet la spectacolele pe care le voi face, pentru ca nu vor fi simple concerte si se vor vrea a fi spectacole in adevaratul sens al cuvantului. As vrea ca spectatorul sa traiasca un catharsis, dar unul specific spectacolului si muzicii mele".
