Autoritatile din India au de gand sa amendeze hotelul luxos unde s-au casatorit saptamana trecuta Katy Perry si Russell Brand, din cauza nivelului ridicat al decibelilor.
Ravi Kumar Surpur, functionar la administratia de stat din regiunea Sawaimadhopur, a declarat pentru presa, sambata, 30 octombrie, ca nu s-a depus plangere si la adresa cuplului Katy Perry - Russell Brand, insa administratia hotelului Aman-i-Khas va fi aspru amendata, din cauza ca a incalcat regula conform careia este interzisa muzica la o intensitate mai mare de 45 de decibel, dupa ora 22:00.
Avocatul de drept penal Samundra Singh a spus ca sanctiunea pentru administratorii hotelului oscileaza intre o amenda usturatoare si inchisoare.
Cantareata americana Katy Perry si actorul de comedie britanic Russell Brand s-au casatorit sambata, 23 octombrie, in apropiere de rezervatia Ranthambhore din statul Rajasthan, in nord-vestul Indiei, iar luni, 25 octombrie au plecat in Maldive.