Afla care sunt vedetele feminine care vor concura in noul sezon “Dansez pentru tine”


	Afla care sunt vedetele feminine care vor concura in noul sezon “Dansez pentru tine”
Data: 02 Octombrie 2011

Lista cu distributia feminina a noului sezon “Dansez pentru tine” este de astazi oficiala. Cele patru vedete feminine care se vor lupta in ringul visurilor dupa jumatatea lunii octombrie, la Pro Tv, sunt pregatite sa-si foloseasca toate atuurile pentru a implini visul partenerilor alaturi de care vor concura in sezonul al doisprezecelea.

Emotionate, dar nerabdatoare sa intre in paine, vedetele isi recunosc inca de la inceput temerile pe care au de gand sa le invinga inainte de a incepe concursul. Jojo, actrita din Serviciul Roman de Comedie care va incepe din octombrie la Pro Tv, actritele Andreea Ibacka si Aylin Cadir si coregrafa Catrinel Sandu care se va intoarce din America special pentru acest proiect sunt fetele care au raspuns afirmativ provocarii de a duce o lupta in pasi de dans pentru a ajuta o persoana aflata la nevoie.


Pentru Jojo, participarea la “Dansez pentru tine” inseamna, pe langa misiunea nobila de a fi alaturi de un om aflat la nevoie, implinirea celui mai mare vis al ei din copilarie: acela de a dansa. Jojo si-a dorit de cand se stie sa devina balerina si chiar a studiat baletul un an si jumatate, mergand apoi la cursuri de dans standard si din nou la balet cand a mai crescut: “La trei ani ma prefaceam ca merg in poante. Asa am distrus cateva perechi bune de pantofi”, glumeste actrita.

Desi dansul a fost prima ei iubire, Jojo iubeste miscarea in general, practicand baschet, aerobic si inot. Dintre toate tipurile de activitati fizice, cea mai mare placere a Catalinei Grama este urcatul pe munte: “Un traseu de patru ore la urcare si trei ore la coborare poate fi cel mai bun si sanatos antrenament.”, crede Jojo.

Dintre toate provocarile coregrafice care o asteapta la “Dansez pentru tine”, Jojo se gandeste cu nerabdare la tangoul Argentinian si la rumba, “doua dansuri care transmit pasiune, dorinta, iubire...Ce poate fi mai frumos?!”, crede ea. Actritei nu ii este teama de emotii, ba din contra le asteapta cu nerabdare: “Abia astept sa am emotii... Din emotie se nasc frumosul si arta. Artistul este EMOTIE. Cum am putea altfel transmite tot ce avem de spus?”, considera Jojo al carei atuu este credinta in munca de echipa si sustinerea celor dragi.


Catrinel Sandu
, absolventa a Liceului de Coregrafie si a sectiei de coregrafie din cadrul ATF, iubeste dansul si este nerabdatoare sa se dedice 100% competitiei visurilor in pasi de dans. Desi are emotii uriase, pentru ca este extrem de critica in ceea ce priveste felul in care ii ies dansurile, cea mai mare temere a ei este insa aceea de a nu i se intampla accidente vestimentare, asa cum a vazut in sezoanele anterioare: “Sunt o persoana pudica si mi-e teama sa nu imi cada haine de pe mine, sa nu mi se dezgoleasca diverse parti ale corpului fara ca eu sa-mi dau seama. Stiu ca se poate intampla, pentru ca in valtoarea dansului, nu poti sa ai grija hainelor, insa as vrea sa pot sa-mi cos hainele de piele direct, doar sa stiu ca nu vor cadea.”, spune Catrinel Sandu.


Venita special din America in tara pentru a participa la acest proiect, Catrinel intra cu toate motivatia si implicarea in concurs, chiar daca are in acelasi timp un mare regret. Este pentru prima data cand sta departe de sotul ei, Gabi, pentru o perioada atat de lunga de timp, insa are toata convingerea ca show-ul pe care il urmareste cu sufletul la gura de 5 ani si din America merita toate eforturile.


Pentru Catrinel, dansul ramane prima si cea mai mare dragoste, iar dansul ei preferat este inca din timpul facultatii dansul contemporan care ofera multa libertate de miscare si expresie. Desi stie ca asteptarile coregrafice in ceea ce o priveste sunt foarte mari, tocmai pentru ca a studiat dansul, Catrinel are insa emotii ca nu a mai dansat la nivel profesionist de ani de zile si spera sa-si reintre repede in forma. Petrecerile la care a fost si la care nu a stat deloc pe scaun au fost cele mai recente antrenamente de dans din ultimii ani, iar sotul ei, Gabi, i-a fost un partener de nadejde.


Pentru Andreea Ibacka lectiile de dans sunt o premiera, insa este familiarizata cu muzica, mai precis cu vioara si pianul pe care le-a studiat timp de 8 ani: “macar aud bine ritmul”, glumeste actrita. Desi nu are o prietenie stransa cu sportul, Andreea considera ca are o constitutie fizica potrivita pentru dans. Daca ar fi sa aleaga dintre toate dansurile, sotia lui Cabral ar alege nu intamplator probabil hip-hop si R&B: “muzica “neagra” ma binedispune”, spune ea zambind. Cel mai des danseaza in cluburile in care merge alaturi de sotul ei, insa in ultimele luni cei doi si-au petrecut timpul liber mai mult acasa.

O fire competitiva si ambitioasa, Andreea abia asteapta sa inceapa concursul si nu ii este teama sa munceasca pana la epuizare: “„Dansez pentru tine” este emisiunea mea preferata. Mai mult decat atat, tot concursul e gandit in scop umanitar. Simt ca este momentul sa incerc sa indeplinesc si eu un vis. Sa ii multumesc astfel lui Dumnezeu si tuturor celor care m-au ajutat deja pe mine sa-mi indeplinesc visele.”, spune vedeta hotarata sa nu se lase prada emotiilor si temerilor si sa lupte pana la capat.


Aylin se bazeaza in competitia visurilor pe sensibilitatea, bucuria si entuziasmul care o insotesc ori de cate ori are mari emotii intr-un proiect. Pregatirea ei in domeniul dansului este cea de care a avut parte la filmarile pentru “Cu un pas inainte” cand a lucrat mult pe dans clasic si contemporan, iar daca ar fi sa-si aleaga un stil preferat, nu ar alege unul de societate, ci mai degraba unul “de strada”.


De cate ori s-a gandit in trecut la perspectiva de a participa la “Dansez pentru tine”, Aylin se speria, pentru ca a avut prieteni care erau concurenti si care ii spuneau ce presupune asta. Pana la urma insa Aylin a ales sa-si testeze puterile in competitia visurilor, chiar daca ii este frica de stilurile noi de dans, de emotiile directului si de tot ce presupune concursul de care depinde viitorul partenerului ei: “Mi-e frica de toooooot! :) Dar in acelasi timp, abia astept!

Simt multe lucruri deodata. Incerc sa nu ma gandesc la asta. Probabil cand voi incepe repetitiile voi sti exact cum stau. Mi-e frica de dansuri, de direct. Nu mi-e teama de concurenta. Mi-e teama de fricile mele, mai degraba. Mi-e teama ca o sa clachez, ca o sa uit dansul in direct, ca o sa vorbesc prostii...”, marturiseste actrita la inceput de drum.

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies