Iulian Canaf a fost una dintre cele mai excentrice prezente din primul sezon ”Vocea Romaniei”, foarte iubit, dar si foarte contestat, in acelasi timp.
Iulian Canaf locuieste tot cu socrii si chiar si-acum mai vinde in magazinul sotiei. Acum doi ani si jumatate, Canaf a cucerit publicul de la "Vocea Romaniei", aparitia lui originala transformandu-l peste noapte in vedeta.
"Nu pot sa spun ca viata mea s-a schimbat dupa 'Vocea Romaniei', eu am ramas acelasi, viata mea e la fel, impartita intre familie si concerte. Poate doar ca ma saluta mult mai multa lume pe strada si primesc multe mesaje frumoase de la oameni pe care nu ii cunosc", a declarat Canaf, pentru CANCAN.ro.
Sotia lui Iulian Canaf detine un magazin in Iasi de care cei doi se ocupa impreuna. El locuieste cu soacra si cu familia sa si a declarat ca nu isi doreste o casa a lui. "Cred ca daca as fi bogat, as fi rau, as fi coleric."
"Stam impreuna cu familia. De ce sa ne desprindem de familie? Ne e bine impreuna! Asa avem si ajutor sa-i crestem pe aia mici. Daca eu sunt plecat prin tara si sotia are treaba, copiii stau cu bunicii. Nu am cumparat nimic iesit din comun dupa concurs. Niste jucarii pentru copii, niste cd-uri pentru mine si ceva pentru nevasta. Avem in continuare magazinul, ne ocupam impreuna, cand stau si eu pe-acasa", a povestit Canaf.
In ceea ce priveste cariera lui, Iulian Canaf a marturisit ca nu se poate plange de nimic, pentru ca ii merge destul de bine. "Impreuna cu colegii mei cu care formam 'Canaf Excentric Band' avem acum cam patru concerte pe luna. Mergem in cluburi, la petreceri private, la petreceri de firma, uneori sustinem cauze caritabile, cand ni se pare ca prezenta noastra poate sa ajute. Acum pregatesc un nou show. Nu va spun mai multe, sa vedem intai daca iese. Pe urma ne gandim si la un album. Toate la vremea lor", a dezvaluit artistul.
"Muzica este meseria mea de baza! Eu din asta traiesc, din blues, chiar daca uneori a fost mai bine, alteori nu. Eu nu am venit aici pentru bani. Banii au trecut intotdeauna pe langa mine, nu am avut stofa de om care face bani. Eu am fost visator, iar acum trebuie sa ma trezesc pentru a-mi indeplini visele, iar visul meu este ca oamenii sa asculte cât mai mult blues", spunea el intr-un interviu in 2011.