Se iubesc de 23 de ani. Povestea extraordinara a celor doi soti acrobati care au ridicat sala in picioare la "Romanii au talent"


	Se iubesc de 23 de ani. Povestea extraordinara a celor doi soti acrobati care au ridicat sala in picioare la "Romanii au talent"
Data: 09 Martie 2014

Irina si George Ciucalau, cei doi soti cu douazeci si cinci de ani de experienta in lumea circului, au ridicat sala in picioare cu reprezentatia lor spectaculoasa la trapez. Punctul culminant a fost cel in care George a sustinut-o pe Irina cu ajutorul dispozitivului pe care il tinea chiar in gura.

“Eu as vrea sa imi spuneti numarul dentistului intai”, a fost replica lui Mihai, iar Andra a dat verdictul “S-a terminat smecheria!”. “Faceti performanta la varsta asta, sunteti un exemplu pentru cei care uita sa fie tineri”, i-a felicitat Mihai pe sotii de patruzeci si doi, respectiv patruzeci si sase de ani, care vor incanta din nou publicul in etapa urmatoare la “Romanii au talent”.

Afla mai multe despre ei in cele ce urmeaza:

Ma numesc George Ciucalau, m-am nascut pe 7 iulie 1967 in Bucuresti si sunt artist de circ liber profesionist. Am doi copii, Silvana, 19 ani, si Dennis, 9 ani. Tatal meu a decedat in 1991, iar mama are 82 de ani, pare cu mult mai tanara si este intr-o excelenta conditie fizica.

Anii copilariei au fost extraordinari de frumosi, am prins vremurile in care toti copiii ieseau la joaca in aer liber si, cel mai important, cu totii  aveam notiunea de respect fata de natura si fata de oameni. Am facut sport de performanta si anume judo de mic copil (de pe la 8 ani) si mai multe sporturi, respectiv: haltere, box, inot, fotbal, calarie. 

Show-ul este acum INTEGRAL si pe Voyo.ro.

Dupa ce am terminat armata, in ianuarie 1988, sora mea, Dorina, care lucra la Circul de Stat Globus m-a propus pentru un interviu la o trupa de cascadori pe cai din cadrul circului. Dupa o luna de repetii am intrat in spectacolul “Cascadorii rasului” cu un numar de acrobatie cu salturi si dupa inca o luna debutam la Sofia cu cascadorii pe cai. Am lucrat la cai pana in 1990 cand am cunoscut-o pe sotia mea, Irina, si impreuna am realizat alte numere acrobatice tot in cadrul circului. 

Marele castigator "Romanii au talent" esti TU. Serios, intra sa vezi ce ti se intampla! 

Am reprezentat Romania in 1993 la festivalul din Coreea de Nord cu numarul de  trapez la sectiunea circ impreuna cu Nicolae Furdui Iancu si Anca Turcasiu la sectiunea canto. Am rutina spectacolelor, sunt foarte obisnuit cu publicul si totusi am avut mari emotii si mult trac cand am participat la “Romanii au talent”.

Irina Ciucalau

M-am nascut intr-un oras superb din nordul Moldovei, Iasi, intr-o zi plina de zapada din luna noiembrie, ziua 18 din anul 1971. Familia mea este o familie frumoasa cu doi copii superbi, un baietel de 9 ani care este in clasa a IV-a, si fiica mea de 19 ani care a terminat liceul de coregrafie Floria Capsali.

Parintii mei sunt cei mai buni parinti din lume pentru mine, oameni muncitori care m-au sustinut in tot ceea ce am dorit sa realizez in viata mea. Din pacate, tatal meu a decedat cu multi ani in urma, ceea ce mi-a adus o mare durere. Eu am fost un copil fericit, dar am plecat de acasa la o varsta destul de frageda.

Am iubit mult gimnastica, Nadia Comaneci era idolul meu si de aceea parintii mei m-au dus la Onesti unde am parcurs primii mei ani in acest domeniu. Ulterior am continuat cu dansul, la liceul de coregrafie din Bucuresti, o alta pasiune care mi-a marcat anii.

Am fost un copil care a muncit mult  si departe de casa, dar vacantele erau cele mai frumoase momente in care reintalnirea cu familia si prietenii erau unice! Talentul mi l-am descoperit pe la 6-7 ani cand, fara sa spun nimic parintilor, m-am dus singura la casa de cultura sa ma inscriu la balet. Acolo m-au intampinat profesorii si, bineinteles, reintorcandu-ma cu parintii de mana, ei au fost primii care au descoperit in mine o micuta foarte talentata. O doamna profesoara i-a indreptat mai apoi pe parintii mei catre scolile pe care le-am frecventat ulterior.

Familia mi-a fost mereu alaturi si m-a sustinut in tot ceea ce eu mi-am dorit in viata. Dupa ani in care am studiat gimnastica si baletul am ajuns la Circul de Stat unde am putut imbina amandoua artele, ceea ce pentru mine a fost maximum de satisfactie. 

Talentul meu, sincer, nu stiu daca l-am mostenit de la cineva din familie, mai degraba parintii mei erau talentati la muzica. Mama mea, de pilda, a fost printre altele si cantareata de muzica populara.

Relatia mea de iubire dureaza de 23 de ani. Aproape o viata de om. M-am casatorit foarte tanara, la 19 ani. Ma simteam singura in lume, printre straini si am dorit sa-mi creez propria familie. Eu cred ca am reusit, acum suntem o familie fericita! Probabil datorita faptului ca am lucrat impreuna am putut fi foarte uniti.


Nu stiu daca peste 5 ani am sa mai pot face ceea ce va arat in acest moment dumneavoastra, insa mi-as dori enorm sa pot invata alti copilasi sa faca ceea ce eu am iubit atat de mult "arta circului"!

Nu stiu daca as mai vrea sa ajung ca cineva, vazand ca sunt spre sfarsitul carierei mele, vreau doar sa spun ca performanta la care am ajuns eu de-a lungul anilor s-a dovedit a fi pe deplin satisfacatoare. Nu cred ca as vrea sa ma compar cu nimeni, sunt fericita sa fiu eu cea care se intrece pe ea insasi!

Am venit la “Romanii au talent” pentru ca mi-am dorit ca cei care nu m-au vazut niciodata s-o poata face prin intermediul televiziunii.

Cu banii castigati la acest show nu stiu ce as putea face, dar un gand ar fi sa-mi deschid o scoala de circ pentru copiii carora le-ar placea sa devina artisti de circ.

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies