Inna, despre cum a luat atitudine intr-o emisiune din Franta in fata glumelor proaste despre romani


	Inna, despre cum a luat atitudine intr-o emisiune din Franta in fata glumelor proaste despre romani
Citeste mai mult despre: Inna, good news,
Data: 26 Aprilie 2013

Inna a fost invitata pentru prima data la ProTV International, unde le-a oferit romanilor din afara tarii ocazia de a o descoperi, dar si unde le-a cantat live cateva dintre hiturile ei. Printre ele s-a numarat si piesa "In Your Eyes", interpretata pentru prima data intr-o emisiune de televiziune. 

In cazul ei, talentul muzical este mostenire de familie pe linie materna, artista dezvaluind: "Bunica mea canta in corul bisericii, iar mama interpreteaza foarte frumos muzica populara". 

Dar, in privinta carierei ei, spune ca are in continuare emotii cand urca pe scena, pana in momentul in care luminile se aprind si marturiseste ca nici acum nu isi da seama cu adevarat ca asta e meseria ei : "Inca iau totul in gluma si de aici ies lucruri minunate, mai ales ca nu tot ce este pregatit minutios dinainte este si de succes".

In privinta notorietatii ei, spune ca nu crede ca a venit nici prea devreme nici prea tarziu, ci pur si simplu atunci cand trebuia. "Dar mai cred si ca am avut noroc, mai ales cu echipa mea care ma ajuta inclusiv sa descopar ambitia din mine".  

Nici viitorul artistei nu a fost lasat de o parte in discutia dintre Dana Rogoz si Inna in editia de sambata a emisiunii "De suflet". Cantareata a facut un exercitiu de imaginatie, si-a inchipuit cum va fi peste 10 ani si a spus: "Ma vad mai inteligenta, mai valoroasa, o sa stiu mai multa istorie si da, cred ca in 10 ani voi fi si mamica. Vom vedea".

La implinirea a 13 ani de cand ProTV International transmite valorile romanesti in casele celor care au ales sa traiasca in diverse locuri din lume pe care Inna le-a vizitat, artista a avut multe de spus despre mandria de a fi roman, in orice circumstante.

Astfel, ea a impartasit o experienta nu tocmai placuta traita in Franta, dar a carei finalitate poate fi o lectie de viata pentru multi, despre cum sa lupti pentru principiile in care crezi.

Ea a fost invitata in Franta la o inregistrare pentru o emisiune de televiziune si a povestit: "M-am dus cu zambetul pe buze si cu albumul pe care il promovam. Si au existat glume nepotrivite legate de romani".

Artista s-a suparat din acest motiv si le-a spus ca mai degraba sa faca glume pe seama ei, ca poate nu vorbeste bine limba sau ca nu stie sa gateasca, adica: "Pe seama mea, ca artist, nu pe seama poporului meu. Si am parasit acea inregistrare. La exact 2 saptamani persoana respectiva de la emisiune a zburat special in Romania, cu un buchet de flori sa isi ceara scuze si sa ma invite din nou in platou", a spus Inna.
 

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies