Dr. Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, care administreaza in Romania Fondul Proprietatea, a fost invitatul primei editii din noul sezon “Dupa 20 de ani”.
Privatizarea Oltchim, increderea pe care oamenii o mai au in politicile romanesti, dar si in cele europene, despre sansele Romaniei de a avea un plan pe termen lung pentru cresterea economica, dar si despre capacitatea politicienilor de a pune deoparte mizele personale pentru a se concentra asupra proiectelor ce ar asigura prosperitatea tuturor - toate aceste teme, si nu numai, au fost dezvoltate de Mark Mobius, Cristian Leonte si jurnalistii Claudiu Pandaru (redactor-sef Gandul.info) si Cristian Hostiuc (director editorial )in prima editie din acest sezon a emisiunii “Dupa 20 de ani”.
“Romania poate fi una dintre cele mai atractive destinatii pentru investitori”, e de parere Mark Mobius, care mizeaza pe resursele umane ale Romaniei, dar si pe cele naturale. Din punctul de vedere al omului de afaceri, Romania este o tara cu viitor, “o tara de frontiera”, in care investitiile par foarte profitabile si aceasta pentru ca structura pietei nu este completa inca.
Astfel de piete promit o creste economica foarte spectaculoasa si rapida, iar daca in Romania acest lucru nu se intampla inca este numai din cauza birocratiei. “Structura guvernului este invechita”, este de parere dr. Mobius. Insa acesta constata totusi ca, prin anumite masuri luate de guvern, s-a inceput un proces lent de dinamizare.
“Romania a implementat masuri radicale si revolutionare”, observa Mark Mobius, una dintre acestea fiind chiar disponibilitatea de a selectiona manageri din zona privata pentru sextorul de stat.
“Privatizarea nu este un bufet gratuit!” – a afirmat dr Mobius referitor la privatizarea Oltchim. Garantiile financiare prezentate de cumparatori sunt o necesitate, pentru a inlatura eventualele semne de intrebare legate de procesul privatizarii. Mark Mobius a afirmat ca nu a dorit sa administreze Oltchim si a considerat mai profitabil sa vanda actiunile detinute la aceasta companie.
Mark Mobius si-a exprimat increderea in viitorul, dar si in stabilitatea monedei europene si a afirmat ca, dupa parerea sa, Romania este pregatita sa treaca la moneda europeana.