Ghinionul se sparge pe ring la "Dansez pentru tine" in cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii


	Ghinionul se sparge pe ring la "Dansez pentru tine" in cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii
Data: 09 Octombrie 2012

Ghinionul i-a urmarit de cand se stiu, dar in ciuda tuturor piedicilor ivite in viata au ramas niste luptatori, cred in sansa lor si vor cu orice pret sa-si vada visurile devenite realitate.

Acestia sunt protagonistii celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", care incepe la ProTV pe 26 octombrie, de la 20:30, in care ghinioanele se sparg pe ringul de dans, in ritmul muzicii, al coregrafiilor spectaculoase si-al inimilor concurentilor si-ale vedetelor, care bat la unison pentru acelasi vis.

Intr-un decor nou nout, special creat pentru mult asteptatul sezon, vor demonstra ca sunt gata sa lupte cu daruire pentru visul partenerilor lor Bianca Dragusanu, Monica Davidescu, Nicoleta Luciu, Oana Ionita, Daniel "Max" Dragomir, Marian Dragulescu, Pavel Stratan si Serban Copot, "Hiena" de la Animal X.

In cel de-al XIII-lea sezon al show-ului difuzat de ProTV, dansul, talismanul norocos al participantilor, ii uneste pe toti in uluitoarea competitie a visurilor. Cu-adevarat pusa la incercare va fi si capacitatea coregrafilor de a lucra in echipa, pentru ca in cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii in ring isi face intrarea o noutate absoluta: cel de-al doilea dans al serii va fi transpunerea unei povesti in care vor dansa toate echipele in acelasi timp. Astfel, fiecare pereche va interpreta rolul unui anumit personaj din indragita poveste.

Din 26 octombrie, de la 20:30, Stefan Banica si Iulia Vantur asteapta cu drag ca telespectatorii sa-i urmeze din nou in ringul visurilor. „Cei care iubesc emisiunea vor descoperi un nou decor, in care visuri si povesti noi isi vor dezvalui secretele”, declara Iulia Vantur. „Intr-o societate prea grabita, debusolata, Dansez pentru tine reuseste sa ne reaminteasca de lucrurile cu adevarat importante in viata, care ne ofera stabilitate si echilibru – familia, prietenia, omenia, propriile visuri, pasiuni, credinte si sperante”, crede cu tarie frumoasa Iulia.

Pe de alta parte, Stefan Banica subliniaza un lucru foarte important pe care vedetele concurente trebuie sa-l aiba in vedere: „Atunci cand vii la Dansez pentru tine trebuie sa fii foarte constient ca pe umerii tai atarna o responsabilitate uriasa vizavi de destinul unui om, pe care tu poti sa-l schimbi prin implicarea ta.”

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies