EA este cea mai vizualizata actrita de pe IMDb


	EA este cea mai vizualizata actrita de pe IMDb
Citeste mai mult despre: IMDb,
Data: 21 Decembrie 2011

Despre cine este vorba?

Natalie Portman si colega ei din drama "Black Swan" Mila Kunis l-au depasit pe Johnny Depp si ocupa primele pozitii in topul actorilor ale caror profiluri de pe site-ul IMDb au generat cele mai multe vizualizari in 2011.

Site-ul IMDb, specializat in informatii din domeniul cinematografiei, a dezvaluit, marti, acest top, alcatuit in functie de numarul de vizualizari generate de fiecare profil.

Johnny Depp, starul francizei "Piratii din Caraibe", ocupa pozitia a treia in acest an, insa a ocupat prima pozitie in acest top in sase din ultimii sapte ani.

Actrita Emma Stone, care s-a remarcat in drama "The Help", se afla pe locul al patrulea.

De asemenea, Chris Hemsworth - singurul actor care apare in Top 10 pentru prima data - ocupa pozitia a cincea.
Olivia Wilde, care a putut fi vazuta in acest an in filmul SF "Cowboys & Aliens", se afla pe locul al saselea, iar Jennifer Lawrence, nominalizata la premiile Oscar in 2011, pentru rolul din "Winter's Bone", s-a clasat pe pozitia a saptea. Jennifer Lawrence a intrat in acest an pentru prima data in Top 100 alcatuit de IMDb.

George Clooney, care a fost nominalizat recent la Globul de Aur si la premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG), pentru rolul din "The Descendants", se afla pe pozitia a opta.

Ryan Gosling, starul din filmul de actiune "Drive", si Christian Bale, care va putea fi vazut in urmatorul film din seria "Batman", in iulie 2012, ocupa pozitiile a noua, respectiv a zecea.

Pentru prima oara in ultimii patru ani, in topul IMDb nu se afla niciun actor din serial "Amurg/ Twilight", desi lungmetrajul "Breaking Dawn - Part 1", lansat in noiembrie, este unul dintre filmele cu cele mai mari incasari din acest an.
Kristen Stewart, care a ocupat locul al doilea in topul IMDb din 2010, s-a situat anul acesta pe locul al 12-lea. Colegul ei de platou si iubit in viata reala Robert Pattinson, care a ocupat prima pozitie in acest top in 2009 si locul al treilea in 2010, a coborât in acest an pe locul al 26-lea.

Keith Simanton, editorul-sef al site-ului IMDb, considera ca victoria din acest an a actritei Natalie Portman s-a datorat rolului ei din filmul "Black Swan", care i-a adus premiul Oscar, dar si evolutiilor acesteia din alte trei filme: "No Strings Attached", "Your Highness" si "Thor". In plus, Portman a aparut cu regularitate in tabloide pe parcursul acestui an si a nascut un baietel in luna iunie.

Mediafax

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies