Discovery a facut lumina in cel mai popular mit din cinematografie: singurul mod in care Leonardo DiCaprio nu ar fi murit in Titanic


	Discovery a facut lumina in cel mai popular mit din cinematografie: singurul mod in care Leonardo DiCaprio nu ar fi murit in Titanic
Data: 08 Octombrie 2012

Indragitii prezentatori Adam Savage si Jamie Hyneman ai emisiunii MythBusters de pe Discovery au incercat sa puna capat ieri celui mai popular mit din ultimii 20 de ani in cinematografie: putea sau nu sa supravietuiasca Jack/ Leonardo DiCaprio in Titanic. Intreg experimentul s-a desfasurat chiar sub ochii regizorului James Cameron care s-a oferit sa-i ajunte pe cei doi.

Moartea lui Leonardo DiCaprio in blockbusterul lui James Cameron din 1997 - Titanic - a fost una dintre cele mai discutate scene din filmul cineastului american. Imaginile cu Jake (Leonardo DiCaprio) inghetat in apele Atlanticului au fost fost tinta multor ironii de-a lungul timpului din partea celor care credeau ca moartea sa a fost inutila in film si ca acesta ar si supravietuit daca Rose ii facea loc pe pe pluta improvizata.

Regizorul a declarat in urma cu o luna ca Rose (Kate Winslet) si Jake  (Leonardo DiCaprio) nu ar fi putut rezista impreuna pe bucata de lemn dupa scufundarea Titanicului pentru ca aceasta nu ar fi putut sa-i tina la suprafata pe amandoi. Iritat de faptul ca dupa lansarea 3D a Titanicului in aceasta primavara, dezbaterea cu privire la acest subiect a reinceput, cineastul a acceptat chiar sa participe in emisiunea celor de la Discovery. James Cameron a dezvaluit ca in ultimele luni a primit zeci de mailuri in fiecare zi in care fanii acuzau "ca Rose este egoista si ca Jake este un idiot".

Prezentatorii de la MythBusters au demonstrat ieri ca Jake si Rose ar fi supravietuit impreuna doar daca Rose si-ar fi legat vesta de salvare sub placa de lemn: astfel aceasta ar fi putut sa pluteasca sub greutatea celor doi si sa-i tina deasupra apei reci suficient de mult ca acestia sa fie gasiti si trasi afara din ocean. Fara acest truc insa, Jack si Rose nu ar fi rezistat impreuna pe usa de lemn si ar fi murit din cauza hipotermiei, scrie revista Entertainment Weekly. James Cameron a reactionat cu umor la concluzia acestora: "Baieti, nu cred ca asta era ideea. Scenariul spune ca Jack moare. Asa ca trebuia sa moara. Poate ca am gafat si ca placa aceea de lemn trebuia sa fie un pic mai mica, insa tipul se duce la fund."

Cu toate acestea se pare ca James Cameron a avut dreptate sustinand ca desi era loc pentru doua persoane pe bucata de lemn plutitoare, aceasta nu ar fi putut sa-i tina la suprafata pe amandoi, aceasta teorie fiind la randul ei demonstrata de Adam Savage si Jamie Hyneman.

James Cameron este singurul regizor din lume cu doua filme care au depasit pragul de 2 miliarde de dolari incasari: Titanic si Avatar. Acestea sunt si productiile cinematografice cu cele mai mari incasari din istorie.

Modifică setările cookies