Descoperire impresionanta in China: Ce s-a gasit in interiorul unei pesteri FOTO


	Descoperire impresionanta in China: Ce s-a gasit in interiorul unei pesteri FOTO
Data: 14 Iulie 2014

O expediţie a unei echipe de speologi în sistemul de peşteri Er Wang Dong din China a dat naştere unor imagini impresionante

Vastele peşteri existente în provincia Chongquing, unele dintre acestea fiind atât de mari încât au propriul sistem climatic.

Fotograful şi speologul britanic Robbie Shone, care s-a numărat printre cei 15 membri ai echipei, a reuşit să surprindă în premieră imagini din aceste peşteri, scrie Daily Mail.

Peştera Er Wang Dong a impresionat prin dimensiune şi prin faptul că avea propriul sistem climatic, în interiorul acesteia formându-se nori.

"Unele dintre peşteri fuseseră folosite de mineri, în zonele din apropiere de intrarea în lungul şir de peşteri, însă niciodată până acum nu au fost explorate în profunzime. Multe dintre tuneluri erau la mare adâncime şi nu mai văzuseră lumină până la noi", a declarat Robbie Shone.

Fotograful s-a declarat impresionat de dimensiunea monumentala a peşterii Cloud Ladder Hall (Camera Scara Norilor). Această peşteră formată în mod natural este atât de mare încât are şi ea propriul sistem climatic.

"Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Nori groşi şi ceaţă s-au format în partea superioară a peşterii, aceştia fiind blocaţi şi incapabili să iasă prin micul tunel existent în acoperiş, la 250 de metri înălţime", a povestit Robbie Shone.

Modifică setările cookies