Cum scoti cel mai usor guma de mestecat lipita de haine. Intrebuintari inedite ale cuptorului cu microunde


	Cum scoti cel mai usor guma de mestecat lipita de haine. Intrebuintari inedite ale cuptorului cu microunde
Citeste mai mult despre: sfaturi, guma de mestecat,
Data: 03 Iulie 2014

Cuptorul cu microunde si-a castigat pe parcursul anilor un loc de cinste in bucatariile din toata lumea. Chiar daca intrebuintarea sa principala este incalzitul sau gatitul semipreparatelor, se pare ca acesta poate fi folosit si la alte sarcini.

Primul cuptor cu microunde a fost inventat de inginerul american Percy Spencer si a aparut pe piata in urma cu sase decenii. Inca de atunci inventia a devenit o ustensila nelipsita din bucatariile tuturor, revolutionand felul in care mancarea poate fi gatita. 

Desi principala sa menire este aceea de a simplifica incalzitul produselor culinare, se pare ca un cuptor cu microunde poate avea mai multe intrebuintari in casa, noteaza tabloidul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Coloratul hainelor poate fi facut cu ajutorul cuptorului cu microunde. Procedura este una destul de simpla. Un pachet de colorant diluat intr-un recipient de 200 de ml. de apa rece peste care se mai adauga inca 400 de ml. este baza in care se pot colora aproximativ 225 de grame de material. Continutul de colorant cu apa trebuie pus apoi in cuptorul cu microunde timp de patru minute la putere maxima. Materialul folosit trebuie spalat in apa rece si lasat sa se usuce la soare.

Gatitul porumbului poate fi, de asemenea, o operatiune dusa la bun sfarsit cu cuptorul cu microunde. Porumbul trebuie infasurat intr-un prosop de hartie udat si lasat apoi la cuptorul cu microunde timp de cinci minute. Porumbul se scoate apoi din prosop si se serveste cu unt si sare.

Inlaturarea gumei de mestecat de pe haine a fost intotdeauna o sarcina destul de grea. Cu toate acestea, cuptorul cu microunde poate fi folosit pentru a scoate guma din orice articol vestimentar. Portiunea care are guma pe ea trebuie umezita cu otet, apoi haina trebuie pusa in cuptorul cu microunde si lasat la incalzit. Guma se va inlatura foarte usor de pe articolele vestimentare.

Alte ponturi pentru indepartarea gumei de mestecat de pe haine:

Cu ajutorul fierului de calcat si al unei coli de hartie. Se asaza foaia de hartie peste partea de material unde s-a lipit guma, apoi se trece fierul peste hartie pana cand se dezlipeste toata masa lipicioasa.

De asemenea, haina pe care s-a lipit guma poate fi introdusa intr-o punga in congelator, iar cand guma de mestecat a inghetat, ea se indeparteaza usor.

Se freaca usor materialul cu un cub sau doua de gheata, pana cand guma de pe haina se dezlipeste.

In comert, exista cateva solutii diluante, care nu decoloreaza tesaturile. Si acestea pot fi folosite pentru indepartarea gumei de pe haine.


Ceara epilatoare folosita de catre femei poate fi topita foarte usor la cuptorul cu microunde. Recipientul in care se afla aceasta trebuie incalzit timp de zece secunde in cuptorul setat la putere de 80%.

Sterilizarea borcanelor sau a buretilor de bucatarie este o alta activitate care poate fi facuta folosind cuptorul cu microunde. Borcanele trebuie umplute cu foarte putina apa si incalzite in cuptor pentru aproximativ doua minute, sau pana la momentul in care apa din borcane incepe sa fiarba. Aceeasi procedura trebuie facuta si cu buretii, insa acestia trebuie imbibati in apa curata si lasati tot timp de doua minute in cuptor.

Desi poate parea ciudat, spalatul ciorapilor poate fi facut in interiorul unui cuptor cu microunde. Sosetele trebuie puse intr-un recipient cu apa si detergent si lasate timp de zece minute pe puterea maxima a cuptorului.

Ca masuri de siguranta, este indicat ca in cuptorul cu microunde sa nu introduceti materiale din fier si sa nu lasati copiii sa aiba acces la el.

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies