In Statele Unite ale Americii se construieste primul aeroport spatial din lume, iar prima etapa din proces este aproape completa.
Spaceport America, care se afla in Las Cruces, New Mexico, masoara aproape 728.500 de hectare si apartine companiei Virgin Galactic, scrie dailymail.co.uk.
Aeroportul se poate lauda deja cu o pista, un hangar cu design futurist si un centru de operatiuni in forma unui dom.
Conform unui purtator de cuvânt al aeroportului, acesta va fi gata in câteva luni.
Christine Anderson, directorul aeroportului spatial, a declarat ca apreciaza si respecta constructorii, deoarece realizarea unei asemenea lucrari in mijlocul desertului este impresionanta.
Data la care aeroportul va incepe operatiunile nu este cunoscuta inca. Nava SpaceShipTwo a Virgin Galactic pentru zborul spatial este inca in etapa de testare, iar cea mai optimista data pentru inceperea zborurilor este primul trimestru al anului 2013.
Virgin Galactic, care doreste sa devina prima companie comerciala specializata in turismul spatial, a primit deja 45 de milioane de dolari de la 330 de clienti care si-au rezervat un loc la bordul acestei navete cu sase locuri.
Odata ajunsi in spatiu, turistii vor putea sa admire din interiorul navetei, prin câteva hublouri, planeta Terra.
Naveta, conceputa de inginerul Burt Rutan, a efectuat in 2010 un prim zbor de testare, sub aripile navei-mama, deasupra unui desert din California.
Miliardarul britanic Sir Richard Branson, patronul Virgin Galactic, mai are in plan pentru viitor inaugurarea unor hoteluri de lux in spatiu, ce vor putea fi utilizate ca viitoare baze de aprovizionare si odihna pentru astronauti, in lungul lor zbor catre Luna.