Cum a trecut Sissoko de la stadiul de amator la chef care tine 2 restaurante? Afla povestea fostului concurent de la "MasterChef"


	Cum a trecut Sissoko de la stadiul de amator la chef care tine 2 restaurante? Afla povestea fostului concurent de la "MasterChef"
Data: 08 Iulie 2014

Sissoko Sidia a ajuns de la stadiul de amator la cel de chef cu acte in regula care tine 2 restaurante! Pentru el "Masterchef" a fost o experienta revelatoare care i-a schimbat viata definitiv. Si totusi exista preparate cu care nu ar gati niciodata. Despre ce e vorba?

Cum ti-a schimbat "MasterChef" viata?

In bine, totul e la superlativ, am luat o alta directie. Mi se pare ca mergeam la stanga si de-odata sunt pe drumul drept.

Ce ai facut de la terminarea "MasterChef" si pana acum?

In primul rand am absolvit scoala de bucatari cu 10, dupa care scoala de sefi bucatari tot cu 10, iar acum lucrez intr-un hotel de 5 stele si tin 2 restaurante. De la "MasterChe" incoace, am participat la multe evenimente la care am fost invitat sa gatesc, am reprezentat firme, am fost la expozitii. Am trecut de la gatitul pt 4 pers la 400- 600 persoane.E incredibil saltul, dar e adevarat. Nu mi se intampla decat lucruri frumoase si sunt recunoscator pentru experienta "MasterChef".

A schimbat "MasterChef" mentalitatea romanilor in ceea ce priveste bucataria si bucatarii profesionisti?

Categoric da, a schimbat complet fata gastronomiei in Romania. A aparut bunul gust, dorinta de a cunoaste noi produse. Ba chiar de a testa si ma refer aici si la profesionisti si amator. Industria s-a dezvoltat datorita cererii in domeniu. Sunt brand-uri mari care si-au extins business-ul si au deschis noi laturi axate pe utilaje profesionale de bucatarie.

Cum ii incurajezi pe cei care de-abia de-acum incolo intra in cursa pentru sortul "MasterChef"?

Din ce am vazut la preselectii - sunt buni, au invatat din celelalte sezoane, de altfel si limbajul lor e adecvat si se si autocritica. E clar un progres in ceea ce priveste nivelul participantilor. Ii sfatuiesc sa dea cat mai mult, sa joace fair play si sa incerce sa acumuleze cat mai multa informatie, tehnica. Sa invete cat mai mult de la chefi.

Care sunt cele 3 calitati de baza pe care ar trebui sa le aiba un "MasterChef"?

Sa cunoasca bazele bucatariei, sa stie sa imparta cu ceilalti cunostiintele si sa nu inceteze sa studieze. Sa aiba sete de cunoastere si sa fie constant la zi cu noutatile in domeniu.

Cat la suta in bucatarie e arta si cat tehnica?

40 % arta si 60 % tehnica – asa se face jurizarea la nivel international. Si subscriu.

Care e cea mai tare reteta pe care-ai inventat-o la "MasterChef"?

E vorba de o combinatie intre supa clasica franceza – vichy ssoise cu infuzie de ulei de menta. 

Ce crezi ca ai invatat cel mai mult la "MasterChef"?

Am aflat ca pot gati, m-am descoperit si "MasterChef" m-a provocat sa ajung unde sunt acum. Si nu ma voi opri. 

Care crezi ca e reteta care te reprezinta vara asta?

Le-as recomanda sa incerce tot ce aduce sezonul din punct de vedere ingredient si produse– un clafoutis de cirese cu menta cred ca merge cel mai bine vara asta. 

Ce n-ai gati niciodata?

Nu as gati niciodata cu mono glutamati de sodiu.

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies