Structuri vaste neidentificate au fost descoperite de sateliti in desertul Gobi, ridicând semne de intrebare despre ce anume ar putea construi China in acea regiune, folosita in special de armata, pentru programele spatiale si cele nucleare.
In doua dintre imaginile disponibile pe Google Earth apar linii reflectorizante, stralucitoare, lungi de peste un kilometru si jumatate, intersectate intre ele si vizibile din spatiu, care aduc aminte de geoglifele liniare de pe platourile de la Nazca.
In alta imagine se vad cercuri concentrice enorme pe sol, cu trei avioane militare parcate in centru, scrie telegraph.co.uk.
Intr-o fotografie din 2007, blocuri de marimea unor containere de transport maritim erau atent aranjate in cerc. Intr-o imagine mai recenta, blocurile apar imprastiate la o distanta de aproape cinci kilometri distanta fata de locul initial.
O alta imagine prezinta o serie de containere metalice pline cu ceea ce par a fi resturi de vehicule explodate, in timp ce alta prezinta o grila complicata, lunga de aproximativ 29 de kilometri.
Toate locurile sunt la granita provinciilor Gansu si Xinjiang, la aproximativ 160 de kilometri de Jiuquan, sediul central al programului spatial al Chinei.
Scopul acestor structuri este necunoscut, dar unii experti au sugerat ca acestea ar putea fi zone optice de testare pentru rachete, simulând astfel retele de strazi din orase.
Tim Ripley, un expert in aparare de la Jane's Defence Weekly, a comparat aceste structuri cu cele din Nevada, unde se afla baza secreta a SUA, Area 51.
"Imaginea cercurilor arata foarte asemanator cu o zona de testare a rachetelor, cu tinta si instrumente prevazute pentru a inregistra efectele armelor", a declarat Tim Ripley.