Alesia Maria Călin are, la cei 8 ani săi, o poveste impresionantă. Prestația ei de la Românii au talent se datorează părinților, care și-au dat seama la timp că fiica lor iubește muzica clasică cu toată ființa ei.
Fetița din Slobozia a început să facă balet. Avea doar câțiva ani când a luat primele lecții, în Italia, unde a locuit pentru o perioadă cu părinții ei. Când s-au întors în România, fiindcă șederea lor a fost temporară, părinții ei au hotărât să n-o mai ducă la balet, ci la canto clasic. Motivul? Au observat că, după balet, fiica lor fredona prin casă melodiile pe care le auzea în timpul orelor sau la televizor.
Așa a început cariera ei muzicală. A cântat la Zilele Orașului, în spectacole caritabile, la festivaluri și, la cinci ani și jumătate, a câștigat locul al treilea la un concurs care a avut loc în Slovenia.
Scena de la Românii au talent a fost cea mai mare pe care a evoluat până acum, fiindcă milioane de români i-au văzut reprezentația și au fost impresionați.
Mihai Petre a vărsat câteva lacrimi în timpul primei audiții, Andra e convinsă că a fost aleasă pentru muzică, iar Florin Călinescu i-a prevăzut deja un viitor strălucit.
„Mai mult ca sigur că, într-o bună zi, pe lângă olimpici, matematicieni, fizicieni, chimiști, medici, alți artiști, sportivi, o să continuăm să livrăm lumii mari cântăreți de operă”, a spus Florin Călinescu.
Vocea de aur a micuței Alesia a strâns patru de DA de la jurați, ceea ce înseamnă că o vom vedea și în etapa următoare. Însă, nu așa de repede... Înainte de a pleca de pe scenă, Alesia i-a cerut Andrei o amintire de neuitat.
„Pot să te iau un pic în brațe?”, a fost întrebarea neașteptată a Alesiei. Iar Andra n-a stat deloc pe gânduri. Iată momentul ei de glorie!