"MasterChef - Proba celebritatii", din 22 octombrie, la ProTV. Lista completa a vedetelor care s-au inscris in concurs


	"MasterChef - Proba celebritatii", din 22 octombrie, la ProTV. Lista completa a vedetelor care s-au inscris in concurs
Citeste mai mult despre: MasterChef, vedete,
Data: 10 Octombrie 2013

Din 22 octombrie, show-ul "MasterChef - Proba celebritatii", de la ProTV reuneste in bucatarie vedete pasionate de gatit, care isi vor pune la bataie talentele culinare pentru a castiga trofeul si titlul de "MasterChef".

Juratii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu sunt pregatiti sa coaca la foc iute rabdarea vedetelor intrate in joc, care vor primi cele mai dificile probe din partea celor trei chefi.

Fie ca sunt cantareti, actori, jurnalisti sau oameni de televiziune, vedetele de la “MasterChef – Proba celebritatii” nu vor fi scutite de privirile dure si comentariile acide ale juratilor, care vor fi mai exigenti ca niciodata si le vor testa la maximum aptitudinile culinare ale celebrilor concurenti.

Laura Cosoi
„Nu stiu cat sunt de priceputa, dar sunt destul de inventiva atunci cand vine vorba despre retete. Sunt genul de persoana care intotdeauna adauga ceva nou unei retete. Gatesc de cele mai multe ori pentru prieteni si familie si desi gatesc destul de dietetic, la ”MasterChef” am invatat foarte multe lucruri noi, care cu siguranta imi sunt utile acum in bucatarie.”

Gina Pistol
„Cand vreau sa-mi impresionez familia sau prietenii cu preparate culinare, sa stiti ca reusesc. Iubesc sofranul si-mi place sa-l folosesc destul de des. Apoi, scortisoara. Am inceput sa gatesc inca de cand eram mica. Imi placea sa stau pe langa mama si s-o ajut. Mi se parea ca doar asa sunt un om mare.”

Elena Lasconi
„Inainte de a pasi in bucataria MasterChef chiar credeam ca sunt foarte priceputa la gatit. Asta se datoreaza in primul rand feedback-ului pe care l-am primit de la cei care au mancat din bucatele preparate de mine. Dar ma asteptam sa am o revelatie la MasterChef despre ce inseamna cu adevarat sa fii chef. Intr-o bucatarie de cinci stele nici macar omleta nu se face asa cum o facem noi acasa. Asa ca, va dati seama ca experienta mea la MasterChef a fost in primul rand socanta. Pur si simplu cei trei chefi mi-au dat cu „realitatea in cap” si chiar mi-a placut.”

Pacha Man
„Pot spune ca sunt destul de priceput la gatit. Despre primul meu preparat juratii nu au avut o parere foarte buna, m-au intrebat daca am venit cu un veterinar deoarece era sa sara rata pe ei .”

Alex Dima
„Daca intru in bucatarie nu mor de foame. Iar la MasterChef am invatat cum sa dau si forma si gust mancarii. Piesa mea de rezistenta in bucatarie este mielul in crusta de verdeturi si bulete de piure.”

Octavian Strunila
„De gatit o fac de cand ma stiu. Am gatit (asta n-o sa-i placa lui chef Catalin) clatite la doar 6 ani. Nu stiu cat sunt de priceput, dar sunt insistent. Folosesc foarte des busuiocul si usturoiul pentru ca imi plac crevetii si merg foarte bine in sosuri de usturoi si busuioc.”

Serban Copot
„Nu imi plac retetele foarte sofisticate si imi place sa merg pe instinct si improvizatie atunci cand gatesc. Sunt bucatar-duminicar, cu o mana de retete in buzunar (le numeri pe degete). Na ca am facut si o rima! Pentru mine, MasterChef va fi o experienta care imi va imbogati paleta de cunostinte in domeniul culinar.”



Ioan Isaiu

„Nu as putea spune ca sunt un profesionist in ale gatitului, dar imi place sa gatesc, in general pentru prieteni si familie. Am invatat diferite retete, mai ales cele asiatice, asta pentru ca sunt un gurmand notoriu. Sunt innebunit dupa orezul prajit. Il prepar de obicei cu carne de pui si legume diverse.”

Monica Irimia
„Imi place sa gatesc in timpul meu liber, dar din pacate acest timp este foarte limitat. Cel mai des folosesc ardei iute sau seminte de chilli. Ador mancarea cu putina aroma iute si folosesc mai putin sare sau piper.”

Gabriela Irimia
„Pot sa spun ca am avut multe tentative sa gatesc ceva special cu ocazia evenimentelor importante din viata mea si bineinteles pentru a-l impresiona pe iubitul meu. Am un caracter foarte ambitios, sunt o perfectionista si am folosit aceasta oportunitate, concursul MasterChef, pentru a ma descoperi pe mine insami si a vedea daca am sau nu talent pentru arta culinara.”



Carmen Serban

„Participarea la emisiunea MasterChef a fost ceva care m-a scos din ritmul meu de zi cu zi, o noua experienta de viata. N-am pretins niciodata ca as fi un as in materie de gatit si arta culinara, insa ma descurc foarte bine, zic eu, la preparat mancaruri traditionale romanesti.”

Catalina Grama – Jojo
„Gatesc cu mult suflet si cred ca asta este cel mai important. Toti oamenii din viata mea carora le-am gatit au fost mereu multumiti si mancarea mea e mereu apreciata. La MasterChef a trebuit sa gatim la un nivel superior din toate punctele de vedere. Ce ma bucura foarte tare e ca simt ca mi-am depasit inca o data limitele si am invatat experimentand ce inseamna sa pregatesti o farfurie de masterchef. Privind competitia inainte de a participa parea mai simplu. Nu a fost usor, insa a fost o experienta fabuloasa din toate punctele de vedere.”

Adrian Daminescu
„In umila mea opinie, sunt „cel mai bun bucatar dintre cantareti si cel mai bun cantaret dintre bucatari”. Datorita experientei mele, calatorind prin toata lumea, am descoperit condimente care inca nu sunt cunoscute pe piata romaneasca. Le folosesc la retete originale sau le combin in functie de importanta gustului pe care vreau sa-l implementez mancarii respective.”

Don Baxter
Desi poate parea surprinzator, Don Baxter este pasionat de gatit, iar din aceasta toamna telespectatorii Pro Tv vor descoperi cat de talentat este in ceea ce priveste arta culinara.



Catalin Josan

Nu are talent doar in muzica, ci si in bucatarie, iar la MasterChef – Proba celebritatii va incerca sa demonstreze ca merita nu numai sortul MasterChef, ci si laudele juratilor.
 

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies