Care sunt planurile tale de Crăciun?
O să petrec Crăciunul acasă la mine împreună cu toată familia, mătuși, verișori, nepoți. Nu trebuie să lipsească salata de beouf și salata de vinete, cozonac bineînțeles care va fi de două feluri și normal și Row vegan.
Ce le vei transmite celor dragi, la masa de Crăciun, despre perioada în care vei fi în Fermă?
O să le spun tuturor celor din familie că voi pleaca în Fermă, iar copiilor mei că îi iubesc mult, că o să îmi fie dor de ei și de momentele frumoase împreună . Voi recupera cu vârf și îndesat aceste clipe după întorcerea din Fermă, să se gândească la mine și până atunci aștept din partea lor să îmi facă fel și fel de surpize care să îmi facă cât mai ușoară, atât mie cât și lor, toată perioada acesta de despărțire. Le voi mai spune copiilor mei să se bucure de tinerețea lor, de fiecare moment al adolescenței și îi voi asigura că pentru mine, Ferma va reprezenta o experiență de neuitat.
Acest sezon va intensifica experiența concurenților și a telespectatorilor prin intermediul surprizelor, al probelor fizice mult mai intense și al provocărilor cu care se vor confrunta! Lacrimi, râsete și tot felul de greutăți îi vor surprinde pentru cei care au curajul să aspire la premiu!
Reality show-ul va fi filmat în munții din România, pe parcursul iernii și nu numai! Cei 18 concurenți provin din medii sociale diferite și au varii profesii, personalități puternice și sunt pe cale să-și testeze propriile limitele. Mihaela Rădulescu, prezentatoarea show-ului, îi va urmări îndeaproape și le va fi confident, iar Cristian Bozgan, prezentator Ferma, le va da sarcinile și se va asigura că toți le respectă