Cabral si Laura Cosoi isi traiesc vara la ProTV


	Cabral si Laura Cosoi isi traiesc vara la ProTV
Citeste mai mult despre: Cabral, Gossip, Laura Cosoi, ProTV, vara,
Data: 18 Iulie 2014

“Traieste-ti vara”, cel mai incendiar show al verii, ia startul la PRO TV, din 28 iulie si va fi transmis in direct, de pe plaja din Mamaia.

Se anunta cateva saptamani fierbinti pentru Cabral si Laura Cosoi, care vor ajunge pe litoral la sfarsitul saptamanii viitoare. Cei doi vor petrece vara impreuna si vor gazdui cea mai incitanta emisiune a sezonului. Ei s-au hotarat sa evadeze din monotonia Capitalei si sa aduca marea mai aproape de toti romanii.

Cunoscut drept un iubitor al sporturilor pline de adrenalina, Cabral va fi responsabil de zona “extreme” a emisiunii si isi va supune vedetele invitate la tot felul de provocari si situatii neasteptate, pentru care vor avea nevoie de mult curaj. In acelasi timp, Laura va avea pregatita o lista de sarcini inedite cu care isi va incanta atat invitatii, cat si telespectatorii.  Impreuna vor transmite pulsul celor mai hot evenimente de vara si vor da tonul distractiei.

Cabral este una dintre cele mai cunoscute vedete autohtone de televiziune, actor, pasionat al sporturilor extreme si blogger de succes. Cu un simt al umorului dezvoltat, acesta a reusit de fiecare data sa cucereasca simpatia publicului si sa surprinda prin carisma sa inegalabila. “Pe Cabral il stiu de multi ani, este un om plin de viata, amuzant, are intodeauna vorbele la el si astept cu nerabdare sa lucram impreuna. Sunt sigura ca ne vom distra grozav, facand astfel vara 2014 memorabila”, declara Laura.

Pe de alta parte, Laura Cosoi completeaza duo-ul prin sarmul sau cuceritor. Fire visatoare, dar in acelasi timp pragmatica, Laura s-a facut remarcata datorita rolurilor jucate in mai multe seriale romanesti. Printre cele mai recente aparitii ale sale se numara prestatia impresionanta de la "MasterChef: Proba Celebritatilor".  Ea este una dintre cele mai sexy vedete din Romania, care a cucerit mereu prin naturalete, cat si prin calitatile ei, fapt recunoscut si de Cabral: “Laura este una dintre cele mai frumoase femei de la noi, spectaculoasa ca aparitie si foarte calda in dialog. Sunt sigur ca va bulversa toti invitatii de sex masculin, pe care-i vom avea si cred ca va fi de urmarit pe durata intregii veri.”

Laurei ii va face concurenta o alta frumoasa blonda cu ochi albastri, in persoana Biancai Lapuste, pe post de reporter special. Ea va relata de la malul marii pulsul evenimentelor estivale, distractia din cluburile de noapte si nu va scapa din vedere nicio intamplare de pe litoralul romanesc in care vor fi implicate vedetele.

Telespectatorii vor avea parte de o emisiune fresh, surprinzatoare, care va aduce stiri imbracate in aer de vara, dar si mult divertisment. “Traieste-ti vara” promite sa incinga ecranele televizoarelor, de luni pana vineri, de la ora 17:30, doar la PRO TV!

Vara se joaca la PRO TV!

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies