Cabral a dansat cu peruca, Daniel si Alexandra au intrat din nou la duel, iar Andreea Toma a dansat fara un pantof


	Cabral a dansat cu peruca, Daniel si Alexandra au intrat din nou la duel, iar Andreea Toma a dansat fara un pantof
Citeste mai mult despre: Daniel Nitoiu, Dansez pentru tine,
Data: 12 Noiembrie 2011

O seara monumentala vineri la “Dansez pentru tine” cind ringul de dans a gazduit perechi mai hotarite ca niciodata sa arate ca sint in stare sa munceasca pina la epuizare pentru a oferi dansuri memorabile pentru vise ce merita a fi implinite.

Vineri seara, gradenele au fost mai pline ca oricind de sustinatori, coregrafii s-au intrecut pe ei insisi si au oferit coregrafii de neuitat, fiind aclamati la scena deschisa de juriu si public, concurentii s-au imbratisat, au ris si au plins de emotie, bucurie sau tristete, iar momentele hazlii in care Cabral a dansat cu pletele in vint alaturi de sotia sa, iar ledaba neagra s-a dat in spectacol pe scena au ridicat pur si simplu sala in picioare.

Ringul de dans s-a transformat in ring de box pentru Pepe care a fost facut KO de partenera sa  si a gazduit un tango pasional oferit de Mihaela Borcea si Petrisor Ruge care au dansat pentru un caz umanitar extraconcurs. Clasamentul de la finalul acestei editii i-a adus pe Catrinel si Ionut  de pe primul loc, direct la duel cu Daniel si Alexandra, care nu vor avea timp de odihna pentru ca abia scapati dintr-un duel epuizant vor intra in altul. Se arata o saptamina grea de antrenamente si repetitii cu atit mai mult cu cit oboseala incepe deja sa-si spuna cuvintul, iar rindurile celor aflati in concurs incep sa se subtieze.

Vineri seara peste doua milioane de telespectatori din intreaga Romaniei urmareau in minutul de aur de la 21.33 emisiunea “Dansez pentru tine”, la Pro Tv. Timp de aproape 5 ore (20.31 – 01.00), telespectatorii au fost curiosi sa vada dansurile pregatite de concurenti, astfel ca emisiunea a avut o audienta medie pe intreg publicul din mediul urban de 6,7 puncte de rating si 19,8% cota de piata, in timp ce Antena 1 obtinea doar 3,9 puncte de rating si 11,5% cota de piata. Diferenta se mentine si la nivelul publicului din mediul urban cu virste cuprinse dintre 18-49 de ani, cind ProTv inregistra 6,3 puncte de rating si 21,9% cota de piata,iar Antena 1 3,7 puncte de rating si 13,0% cota de piata.

Pentru duelul serii dintre Daniel si Alexandra, Andreea si Paul s-au mobilizat nu numai cele doua echipe care au avut o saptamina obositoare de antrenamente si repetitii, ci si foarte multi prieteni si sustinatori. Pentru Daniel si Alexandra au dansat Victor Slav si Marina, prezentatorul emisiunii “Vremea” de la ProTv si logodnica lui Daniel. Acesta din urma a fost extrem de surprins sa-i vada pe cei doi pe ringul de dans si a tinut sa-i multumeasca colegului sau pentru bunatatea si daruirea sa. In ceea ce-o priveste pe iubita sa, Daniel a simtit nevoia sa spuna plin de bucurie si emotie ca logodnica sa ii va deveni in curind sotie. La rindul lor, Ionut Iftimoaie, Liviu Virciu si  Roxana Ionescu au dat si ei o mina de ajutor pentru a impresiona juriul cu un freestyle total atipic, la dansul majoretelor.

In ceea ce-l priveste pe Cabral acesta a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a o sprijini si a o ajuta pe sotia sa sa mearga mai departe. A dansat alaturi de ea, a purtat rind pe rind “tricoul de sot”, dar si peruca. A facut show pe ringul de dans, iar Cornel Patrichi l-a declarat cel mai bun dansator. La rindul lor, Razvan Fodor si sotia sa au oferit si ei un dans de incurajare pentru Andreea si Paul si tot pentru ei au dansat si trupa Blockbuster Crew care a venit cu mic cu mare in platoul “Dansez pentru tine” pentru a-i sustine pe cei doi.

Chiar daca Andreea si Paul au oferit un adevarat spectacol in timpul duelului si al dansului de freestyle pentru care au obtinut nu mai putin de 4 note de 10, publicul i-a ales sa mearga mai departe pe Daniel si Alexandra. Andreea Ibacka a plins mult la aflarea acestei decizii si  si-a aratat regretul ca nu poate merge mai departe in aceasta competitie.

Balul Cenusaresei a fost deschis de Catrinel si Ionut,  cu o rumba foarte eleganta pentru care cei doi au fost laudati si punctati cu note bune. Catrinel a reusit sa faca in asa fel incit problemele de la picior sa nu-i afecteze in nici un fel dansul, iar juriul a apreciat-o pentru asta. Si pentru freestyle au primit note bune, insa, per total, notele nu au fost suficient de mari pentru a scapa de duel. Asa se face ca, desi saptamina trecuta au terminat pe primul loc, acum Catrinel si Ionut au intrat la duel alaturi de Daniel si Alexandra.

Jojo si Ionut au oferit momente emotionante atit in filmuletele de la antrenamente, cit si  pe ringul de dans. Jojo a povestit cum munceste cu toata forta si daruirea de care este in stare pentru  a-i oferi lui Ionut primele sarbatori adevarate din viata lui, chiar daca pentru asta isi vede baietelul de citeva luni doar foarte putin, dimineata. Emotionata pina la lacrimi Jojo i-a promis fiului ei ca ii va acorda toata atentia sa dupa terminarea acestei emisiuni din care doreste sa iasa invingatoare pentru Ionut. Ca la fiecare editie de pina acum Jojo a fost sustinuta din public de sotul ei, alaturi de care s-au aflat colegii de la Serviciul Roman de comedie.  Jojo a avut un sustinator de incredere in Carol, baietelul Anielei Petreanu de la SRC care a scandat tot timpul numele lui Jojo pe care il avea imprimat si pe tricou. Alaturi de sotul lui Jojo, in gradena s-au mai aflat Monica Anghel, Lia Sinchevici, Alexandra Timofte, Cristian Martin, toti agenti la SRC. Primul freestyle al serii a obtinut note mari, insa cel care le-a adus 4 note de 10 a fost quickstep.
 
Andreea Toma, partenera lui Pepe a dansat cu un singur pantof la Balul Cenusaresei, lucru care nu i-a impiedicat sa ia primele note de 10 din concurs. La dansul de  freestyle, cei doi au facut spectacol si ar fi obtinut 10 pe linie daca Mihai Petre nu i-ar fi notat cu 9. Coregrafa Doina Botis a fost foarte apreciata de jurati pentru momentul  coregrafic original si plin de spectaculozitate in care i-a implicat pe cei doi.  Pepe si partenera sa au boxat in ritm de dans si chiar daca a fost invins prin KO de partenera sa, Pepe a iesit invingator la capitolul popularitate, fiind indelung aplaudat de public si sustinatori.

Nu numai Doina Botis a primit laudele celor 5 jurati, ci si coregrafa Vica, cea care a dansat disco laolalta cu Aylin si Ovidiu, surorile vitrege ale Cenusaresei. Wilmark a apreciat momentul ca fiind unul foarte original, iar Mihai Petre a considerat ca aceasta aparitie il prinde de minune pe Ovidiu Danci. Cu notele obtinute la momentul de la freestyle cind echipa lui Aylin si Ovidiu insotita de dansatorii emisiunii au oferit o interpretare total atipica a baletului “Lacul lebedelor”, cei doi s-au instalat confortabil in fruntea clasamentului.

Pe scena de la Dansez pentru tine a urcat si Mihaela Borcea care a oferit impreuna cu Petrisor Ruge un tango pasional. Cei doi au dansat pentru Geta Barsan, o fetita pe care doar lipsa banilor ar putea-o tine departe de marea sa pasiune care este dansul. Prin dansul lor, Mihaela Borcea si Petrisor Ruge au ajutat-o pe micuta dansatoare sa primeasca un sprijin financiar absolut necesar pentru ca ea sa poata sa-si duca visul mai departe.

Catrinel Sandu se afla in competitia visurilor alaturi de Ionut Ionescu. Ionut a locuit pana la varsta de 8 ani in Iasi, intr-o garsoniera impreuna cu parintii si cei 5 frati. La 8 ani insa a fugit de acasa si a trait pe strazi pana ce printr-un concurs de imprejurari a ajuns in caminul de copii “Steaua Sperantei” din Alba-Iulia. “Prin participarea mea la preselectia concursului "Dansez pentru tine" imi doresc sa ajut toti copiii din acest camin, implicit pe mine. Iar pentru cei cu spirit, energie si  dorinta de a obtine ceva cu adevarat in viata as vrea sa fiu un exemplu si sa le arat ca intr-adevar se poate cu multa seriozitate si multa munca. Imi doresc sa devin antrenor de dans, sa pot studia asta, si sa am o sala a mea fara a mai depinde de altcineva”, spune Ionut. Cei doi pot fi sustinuti prin SMS 1322 cu numele CATRINEL, sau la nr. De telefon 0900.760.401.

Daniel Nitoiu danseaza alaturi de Alexandra Maresi, o tanara care niciodata nu s-a putut bucura de pasiunea vietii ei, dansul sau de confortul unui camin. Dintotdeauna si-a dorit sa danseze, insa parintii ei nu si-au putut permite mai mult de cateva ore de dans latino, oricat de talentata ar fi fost ea. Situatia finanaciara a familiei ei a fost mereu precara, nu au avut niciodata unde sa stea, Alexandra nestiind ce inseamna sa ai baie in casa, apa curenta sau caldura iarna.

Neajunsurile financiare au dus la divortul parintilor, iar Alexandra si fratele ei au fost nevoiti sa se descurce cu un salariu mic pe care-l castiga mama lor si cu ce mai reuseau ei sa faca. Cu toate acestea a incercat sa munceasca de mica, a fost si majoreta la Clubul Steaua, dar visul ei este sa danseze si sa se poata intretina din dans si sa-si ajute si familia sa simta caldura unui camin si siguranta zilei de maine. Echipa poate fi votata la SMS 1322 cu numele DANIEL sau la nr. de telefon 0900.760.404.

Pina saptamina viitoare cind in platoul emisiunii se va dansa Bollywood – Dansul burlacilor cu dans la bara, telespectatorii isi pot sustine preferatii votindu-i prin SMS sau la numerele de telefon puse la dispozitie.
 

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies