Ați fost organizator al unuia dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din România: The Artist 2021. Care a fost cea mai mare provocare, anul acesta?
Să oferim siguranță atât comunității de artiști cât și publicului participant. Să respectăm toate recomandările autorităților pentru ca experiența să rămână în memoria afectivă a participanților doar datorită muzicii și a calității extraordinare a unui show incendiar, unic în România. Ne-am bucurat de sprijinul autorităților și de înțelegerea unui public însetat care aștepta cu sufletul la gură reîntâlnirea cu artiștii preferați.
Le sunt recunoscător tuturor celor implicați, de la artiștii de pe scenă până la forțele de ordine, pentru dăruirea și profesionalismul lor - doar pentru că au ales să facă totul fără rezerve s-a putut materializa această ediție The Artist Awards. Iar în contextul acestei ”febre a festivalurilor”, Craiova a demonstrat că poate duce la bun sfârșit un eveniment complex, de notorietate.
Care au fost cele mai mari provocări, ca manager la Opera din Craiova, în pandemie?
Să trecem de la o zi la alta. Să existăm, să rămânem în conștiința publicului și să găsim soluții pentru a ne continua activitatea. Am spus mereu că ceea ce am reușit să realizăm, începând cu Annus Horribilis, a fost un veritabil Jurnal de Supraviețuire. Lupta cu virusul s-a dovedit a nu fi un sprint, ci un maraton lung și solicitant. Am mutat activitatea online - am înființat un canal dedicat youtube pe care am postat filmări realizate în condiții de pandemie, dar și înregistrări ale unor momente cheie din stagiunile trecute. Deși am avut ceva emoții, numărul mare de vizionări ne-a încurajat să continuăm acest demers și pot spune că am avut satisfacția unor ecouri extrem de încurajatoare.
Pe scurt, pandemia ne-a obligat la creativitate și pe plan managerial: am renunțat la premiere și proiecte creionate la început de an, am construit altele, am prioritizat creșterea digitală și am trecut într-un mod de lucru hibrid, care a combinat Zoomurile și Meetingurile mai mici și mai mari cu ocazionale întâlniri pe viu.
Cum și-au stins oamenii dorul de spectacole? Cum și-au stins artiștii dorul de a juca și de a cânta pentru public?
Am profitat cât am putut de vremea bună și am reușit să oferim publicului spectacole pe scena Teatrului de Vară din Parcul Nicolae Romanescu. A fost un adevărat tur de forță, am adaptat specificul spectacolelor noastre la condițiile unor reprezentații în aer liber - am mers pe ideea unor formule artistice restrânse, a scenografiilor minimaliste, ba chiar a unor recitaluri care s-au bucurat de un succes neașteptat… practic, am refuzat să ne oprim, iar publicul a răspuns extrem de fidel și de călduros, de multe ori fiind nevoiți să oprim restricționăm accesul în zona destinată spectatorilor din cauza numărului prea mare de doritori…
Cum credeți că se va schimba ideea de spectacol, după această pandemie?
Probabil că, dacă zăbovești prea mult considerând spectacolul de operă doar acel produs final oferit spectatorului aflat în proximitate, cred că toate aceste limitări te pot bloca. Însă ai putea împărți acest spectacol în ”segmente” pe care le-ai ”împacheta” pornind de la premiza că dacă ai reușit să captezi măcar câteva minute din atenția unei persoane aflate în fața unui monitor, ai mai câștigat un spectator pentru ziua în care totul va reveni la normal. Poate că vi se pare ciudat, dar eu cred că vom avea un public mai numeros după această pandemie.
Cred că te poți reinventa în pandemie, deși poți să te și retragi într-o peșteră imaginară, dacă simți că de asta ai nevoie. Eu cred că muzica ajunge la tine atunci când ai nevoie de ea, să-ți explice ceea ce simți, să-ți ofere alinare, și să te ajute să-ți dai seama că nu ești singur.
Dacă vrei să-ți dai voie să simți ceva, de orice fel, atunci muzica de operă va ajunge la tine, cu siguranță.
Cum vedeți generațiile de artiști care se formează acum?
Ce trebuie să știți este că artiștii sunt deja ”virusați” - altfel nu ar putea face această meserie. Virusul lor se numește ”scena”, iar lipsa spectacolelor, a reprezentațiilor și a ieșirilor în fața publicului a dus la un adevărat ”sevraj” cu efect devastator. Mulți nu au fost pregătiți pentru o asemenea experiență. De fapt, nu cred că cineva se poate pregăti pentru momentul în care, de la o zi la alta, i se cere să renunțe la ceea ce-l definește, și-l reprezintă. Foarte mulți artiști sunt aproape disfuncționali în lumea reală și nu-și pot imagina viața fără rutina repetițiilor zilnice. Pentru ei, scena este ”acasă”. Este deopotrivă busolă și reperul care le dă stabilitate.
Pe de altă parte, cred că această perioadă ne-a obligat să reacționăm. Din fericire, noi, ca specie, avem această capacitate de a ne adapta și de a schimba perspectiva. Iar acest tip de libertate interioară nu le este deloc străină artiștilor. Dacă e să privim în urmă, trebuie să admitem că omenirea a mai cunoscut câteva perioade tulburi de-a lungul istoriei… cumva, de fiecare dată a reușit să găsească calea spre echilibru.
În final, ce caută toți acești tineri ce bat la porțile afirmării? Să demonstreze că au talentul și forța de a reuși. Iar pandemia i-a obligat să-și reconsidere alegerile și chemarea pentru că opțiunile lor au fost reduse dramatic. Nouă, managerilor, ne revine misiunea de a le pune la dispoziție platforma potrivită pentru a-și pune talentul în valoare.
Care este în opinia dvs. cel mai frumos spectacol de operă?
Simt că se ascunde o capcană în această întrebare..:) Nu cred că pot alege un spectacol de operă: e ca și cum un părinte ar alege un copil în defavoarea celorlalți. Fiecare spectacol pus în scenă a fost preferatul meu, cel puțin pe durata montării. Am crezut în toate și m-am dăruit fără rezerve. Și totuși, dacă e să privesc în urmă la experiența mea ca regizor și manager de teatru de operă, cred că cel mai solicitant și mai complex a fost proiectul ”Tosca în parc” din 2018. Natura devenea o scenă, iar opera se transforma în natură. Era o simbioză perfectă pentru emoția ce străbate aceast titlu monumental al lui Puccini. A fost o premieră de proporții alarmante: trei scene, proiecții video, ambarcațiuni pe lac, plus dificultatea captării sunetului într-un spațiu deschis. Acest spectacol m-a marcat pentru totdeauna și acelor zile de foc (și apă!) le datorez o bună parte din firele albe de păr.
Vă mai amintiți primul contact cu muzica clasică?
Totul a început prin liceu, în adolescență - am urmat cursurile Liceului Teologic, iar muzica ne era familiară. Aveam câte 4-5 ore de muzică în fiecare săptămână. Am avut parte și de episoade mai puțin ”inspirate”- îmi amintesc faptul că profesorul de muzică ne lua în grup la spectacolele de operă, fără nicio pregătire prealabilă, fără audiții la clasă, fără explicații – o spun acum fără niciun resentiment – doar pentru că nu avea răbdare să ne explice ce urmează să vedem pe scenă. Doar că opera este spectacolul complet, iar atunci când ești tânăr, dacă nu îți este explicat ce se întâmplă, riști să pierzi esențialul. Așa că, a mai trecut ceva timp până am descoperit singur în ce constă fascinația spectacolului de operă. Am început cursurile de canto clasic la Școala Populară de Artă, deja în imaginația mea văzându-mă solist de operă, însă n-am mai reușit să continui studiile. Dar nu regret nimic din tot ceea ce am făcut până acum.
Anul 2020 a fost un an ALTFEL pentru întreaga lume. Ce ați descoperit despre dvs. în toată această perioadă?
Cred că în toată această perioadă am încercat să rămân realist. Să lupt cu depresia și să-mi păstrez speranța. În general, nu am regrete în privința alegerilor mele; când crezi în ceea ce faci, nu se poate vorbi de o alegere. Poate că alegerile tale par regretabile celor din jur, asta poate fi adevărat… În orice caz, în această perioadă am învățat că e bine să ne facem planuri și că, atâta timp cât ai alături oameni de nădejde, totul e posibil. Bineînțeles că orice plan poate fi adaptat, reconfigurat, amânat… iar asta nu înseamnă că l-ai distrus. ”Oceanul se golește cu ibricul”, citeam undeva. E de așteptat ca revenirea noastră să se facă treptat. Nu mi-am pus niciodată problema că nu se va întâmpla acest lucru. Iar când lucrurile vor reveni la normal, voi continua să fac ceea ce am făcut mereu, cu pasiune.
Cum vedeți anul 2022? Și ce planuri are Opera din Craiova pentru el?
Îl văd ca pe un an de după război. Un an în care ne vom regrupa și ne vom strădui să revenim la o normalitatea dorită și așteptată de noi toți. Conținutul actului artistic și felul în care vrei să iei legătura cu publicul vor conta mai mult în următoarea perioadă decât arta de dragul artei. Pentru că acum, se întâmplă operă și pe Zoom. Din fericire, Opera este un gen de spectacol care absoarbe și reacționează și are puterea de a se regenera, dar are nevoie de sprijin și viziune pe termen lung. Se spune că în orice lucru rău există și o latură bună. Care ar fi partea bună din această pandemie? Încă nu o vede nimeni. Rămânem cu speranța că încercarea asta ne va învăța să fim mai solidari și să facem spectacole cât mai bune, în aer liber.
Vezi și: Outfitul perfect la Untold!
