Andreea de la MasterChef: "NIMENI nu isi doreste sa rateze sau sa fie ultimul!" E surprinzator cu cine a ramas prietena dupa show


	Andreea de la MasterChef: "NIMENI nu isi doreste sa rateze sau sa fie ultimul!" E surprinzator cu cine a ramas prietena dupa show
Citeste mai mult despre: Andreea Moldovan, MasterChef,
Data: 11 Mai 2012

Andreea Moldovan, unul din concurentii de la MasterChef, e pasionata de mica de gatit. Adora bucataria italiana si isi rasfata familia cu bunatati care mai de care mai sofisticate.

 Andreea si-a atras destul de multe antipatii odata cu participarea sa la Masterchef. A fost acuzata ca si-a sabotat colegii, luand mai multe ingrediente din camara decat s-ar fi cuvenit, iar unele din declaratiile ei nu au fost prea bine primite de public. Andreea a spus in editiile trecute de MasterChef ca anumite probe din concurs au facut-o mai fericita decat venirea pe lume a fetitei sale si ca participarea ei la concurs e mai importanta chiar decat familia.

Citeste un interviu cu ea, acordat in exclusivitate pentru protv.ro:


Se vede ca gatitul este pentru tine mai mult decat o simpla pasiune. Cum a pornit totul?

Evident, ca orice pasiune, totul a inceput intr-o joaca de copil. Mama mea ma tinea  ocupata in bucatarie cat timp gatea dandu-mi faina si apa sa ma joc. Faceam tarte, le coceam si imi servem mandra tatal cu ele. Apareau laudele si urmau alta zi de gatit, alta tura de tarte si tot asa. :) Am fost ultra slaba in adolescenta si imi pregeteam mese extra, foarte copioase sa ma ingras. Dar serios m-am apucat sa gatesc in jurul varstei de 20 de ani, cand am trecut de la pasiune si nevoia de a manca la urmatorul nivel. Ma relaxezeaza gatitul asa cum pe unii ii relaxeaza pictatul. Pana la urma poti face arta din orice. Trebuie doar sa crezi in tine, sa aprofundezi subiectul si sa vrei mai mult.

 

Care este desertul preferat al fiicei tale?

Eh, acesta este un subiect sensibil. :) Preferata preferatelor nu exista, insa adora negresa, creme brulee careia ii spune “crema de printese” si ile flotante. La mama cand merge in vizita e rasfatata cu clatitele cele mai bune din lume si cu prajitura cu visine, pe care eu nu ma dau in vant sa o coc.

 

Dar al sotului?

Sotul meu nu spune niciodata “nu” unei brownie bune! Nu este un fan al deserturilor, acesta fiind singurul capitol in materie de gastronomie in care avem pareri diferite. 


Spuneai ca obisnuiesti sa-i creezi fiicei tale mancaruri gustoase si aspectuoase, cat mai hranitoare pe care sa le manance de placere. Ne poti da cateva exemple?

Exista un slogan pe care l-a retinut de la prima auditie: “Consumati zilnic fructe si legume”, as mai completa eu, proaspete, luate de la tarani, netratate chimic. Ii dau doar pui si oua de tara, ma feresc de cele din supermarketuri. La fel si laptele, il iau de la o ferma. Micul dejun preferat consta din oua benedict, iar la pranz mananca orice, de la sushi pana la tocanite. Ar manca cred si-n somn paste. Ne amuzam si spunem ca ea clar si-a planificat sa fie conceputa in Italia. :) Mananca peste, vongole, creveti, foarte multe salate, vita, legume tratate cat mai putin termic, toate insa cu poveste. Rabdarea, dragostea si imaginatia merg mana in mana cand e vorba de hranit un copil.

 

Ce stii sa gatesti cel mai bine?

Pastele sunt in topul preferintelor mele si dat fiind ca le fac des imi place sa cred ca le fac cel mai bine. Apoi este vita, de care sunt iremediabil dependenta. :)

 

Din filmuletele de la MasterChef se vede ca esti o persoana ambitioasa, care-si doreste mereu sa fie prima si sa faca totul perfect. Firea ta ti-a creat vreodata probleme?

Cine isi doreste sa fie ultimul si sa o dea in bara constant? :) Hai sa fim seriosi, daca eu nu vreau sa iasa totul perfect, ce pretentii sa am de la cei din jurul meu?!? Un prieten drag mi-a zis acum multa vreme ca pe unde ma duc nasc controverse, total adevarat! :) Sunt o fire foarte deschisa, poate prea deschisa, imi place sa ma joc cu vorbele si marele meu defect este ca ma gandesc ca toata lumea le interpreteaza exact cum mi-au trecut mie prin cap. Eh, nu tot timpul este asa. Si de aici se nasc toate acele lucruri pe care unii le numesc “probleme”. Persoanele cu care intru in contact, odata ce ajung sa ma cunoasca putin isi dau seama ca nu sunt asa cum par la prima impresie.

 

Au aparut destul de multe comentarii negative dupa filmuletele de la “MasterChef”. Ce le-ai spune celor care te cunosc doar prin prisma acestui show?

Ca este un SHOW si ca trebuie savurat ca atare! 

 

Ai spus ca ai trait niste senzatii comparabile ca intensitate cu nasterea fiicei tale. Ce ai vrut sa spui mai exact?

Experienta MasterChef a fost ceva WOW! Nastrerea fetitei mele a fost infinit WOW, dar din alte puncte de vedere. Acolo n-am fost contra timp, nu urma sa fiu depunctata, jurizata, n-a fost un concurs de cine naste mai repede, mai bine si mai frumos. Comparatia mea a fost o hiperbola, pentru a exemplifica stresul, munca dar si bucuria traite. Nu s-a pus problema de iubire in timpul probelor, ci de alte emotii ce tin de concurs si de show.

 

Ai reusit sa uiti vreo clipa ca totul este competitie?

A uita este mult spus, insa au fost momente in care ne-am avut ca fratii, in care ne-am ajutat, ne-am dat produse, retete, idei, am intrat in probe tinandu-ne de mana. Am avut multe momente cand am savurat gustul echipei, cand ne strangeam la masa dupa o zi lunga de filmare, cand radeam si povesteam fel de fel de intamplari haioase. Un lucru trist insa ne-a unit pe multi dintre noi, am zis ca e ca un blestem, pe rand aflam de cate un membru al familiilor noastre ca este in spital, internat, operat, parca toate se intamplau in ciuda stresului, ca sa ne fuga gandul acasa la cei dragi si sa gafam mai des.

 

Cu cine te-ai inteles cel mai bine din echipa MasterChef? Ai legat o prietenie care dainuie si acum?

Cu Izaura am impartit mai mult decat masa de lucru, am fost si colege de camera si tinem legatura si acum. Am conectat de la sine, ne intelegeam din priviri, iar momentele cand nu faceam parte din aceeasi echipa au fost foarte ciudate. Godeanu este si el pe aceeasi lungime de unda cu noi, mereu cu glumele la el, la fel si Dorin, care este lider detasat la capitolul distractie, Simona care este zuzica, dulce, si Mimi, o femeie foarte puternica si buna. Tin legatura si cu Dexter (Bogdan Alexandrescu), D’Arty (Alex Petricean), Teacher (Alex Cirtu) si lista poate continua.

 

Ce ti s-a parut cel mai greu la “MasterChef”, dar cel mai frumos?

Cele mai grele probe pentru mine au fost cele pe echipe, care in afara de timpul limita, veneau la pachet cu volum foarte mare de munca, tipete, idei diferite, unele caractere puternice de care ne loveam si muuulte accidente, care afectau pe toata lumea. In probele individuale fiecare era pentru el, daca in munca pe echipe gresea unul, pierdeam toti. Evident cel mai frumos era cand la sfarsitul probei aflam ca am castigat! Atunci totul in jurul meu se transforma in artificii, venea relaxarea urmatoarei probe de la balcon si abia DUPA incepeam sa simt oboseala, picioarele cat casa si mainile arse.

 

Te-ai simtit vreodata descurajata pe parcursul competitiei?

Au fost momente cand imi venea sa renunt, ma gandeam la familia mea si stiam ca au nevoie de mine acasa, insa ei m-au sustinut tot timpul. Imi spuneau ca se descurca, chiar daca sotul meu s-a operat exact cand am inceput cantonamentul, ca le e dor de mine si mie de ei, dar glumeau ca inca nu ma primesc acasa. Ei m-au motivat sa trec de fiecare proba de foc si LE MULTUMESC DIN SUFLET!

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies